Noutati :

Liberalii, conservatorii si social-democratii au decis să il suspende din functie pe presedintele Traian Basescu

21 noiembrie, 2011 - 12:25 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
1

Crin Antonescu, presedintele PNL, a anuntat ca Uniunea Social Liberala a inceput actiunile de suspendare a presedintelui Traian Basescu din functia de sef al statului.

„Incercam sa evitam inca un an de grava dizolvare a statului de drept.Discutiile despre cate sanse sunt, au rolul si rostul lor, numai ca in politica, din punctul nostru de vedere, nu poti sa actionezi, sa spui, sa faci doar ce e garantat imediat intr-o anumita conjunctura de un numar de voturi. Convingerea e ca, facand acest demers, suntem in asentimentul si avem sustinerea unei majoritati a cetatenilor romani. Toate lucrurile vor urma calea constitutionala, la capatul demersului vom avea un vot in Parlament si vom respecta rezultatul votului. Dar nu putem subsuma toate initiativele, actele politice, unei majoritati de moment, care e una artificiala in raport cu vointa electoratului exprimata in 2008”, a declarat Antonescu.

Conducerile centrale ale PSD şi PNL vor desemna membrii unei comisii comune a USL care va redacta cererea de suspendare din functie a lui Traian Basescu. Dupa ce acesta va fi redactata, va fi depusa la grupurile parlamentare, iar apoi se intra in procedurile prevazute de Constitutie.

Traian Basescu i-a suparat pe cei din Opozitie prin declaratia facuta miercuri, la postul public de radio, prin care avertiza ca, indiferent de deciziile Curtii Constitutionale privind legea care ingheata pensiile si salariile in anul 2012, „bani nu exista”.

Pentru ca seful statului sa poata fi suspendat, e necesar votul a jumatate plus 1 din numarul total al senatorilor si deputatilor. Daca suspendarea este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea presedintelui.

Pe data de 18 ianuarie 2007, opozitia din Parlament a initait o actiune de suspendare a sefului statului, insa in urma unui referendum s-a decis ca acesta sa ramana in functie.

 

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Deci practic nici un motiv decat lacomia lor! Traiasca USL, au atins cote maxime in penibilitate si prostie!