La Multi Ani, Timisoara! Vezi aici tot ce s-a intamplat in oras de „Ziua Timisoarei”!

Desi petrecerile au inceput inca de la sfarsitul saptamanii trecute, astazi, 3 august, este Ziua Timisoarei. Aniversam momentul in care s-a instaurat administratia romaneasca in Banat, cand trupele armatei romane au intrat in Timisoara sub comanda generalului Economu.

Inca din 1999, timisorenii sarbatoresc „Ziua Timisoarei” oficial, prin diverse concerte, manifestari culturale, sportive sau festive.

______________________________________________________________________________

Asadar, sarbatoarea a inceput dimineata la Consiliul Local Timisoara. Inainte de sedinta ordinara, primarul si viceprimarii au impartit diplome de excelenta pentru doua societati din subordinea municipalitatii si pentru mai multe cluburi sportive din oras, in special pentru echipele de juniori.

Sedinta festiva a debutat cu Imnul Romaniei si a continuat cu un moment in care primarul Gheorghe Ciuhandu a spicuit din istoria Timisoarei.

Avem un PIB pe cap de locuitor de 9.000 de euro, iar media nationala este de 5.000 si ceva. Exista un excedent in balanta orasului pe care multe orase din tara nu il au. La exporturi suntem pe locul 2 dupa capitala. In ultimii ani ne-a venit un miliard de euro din investitii straine. Este un semn pozitiv ca suntem pe calea cea buna (…) Timisoara a cunoscut o dezvoltare importanta. Traiasca Romania, traiasca orasul Timisoara!„, le-a spus edilul-sef celor prezenti.

In sala, imbracati la 4 ace, s-au aflat presedintele Consiliului Judetean, Constantin Ostaficiuc, prefectul de Timis, Mircea Bacala, presedinti de partide si directori ai institutiilor deconcentrate, precum si sportivi campioni.

La multi ani, Timisoara, la multi ani noua tuturor, celor care traim in acest oras, in acest judet! Nu doresc altceva decat o armonie politica pentru ca acest oras si acest judet sa prospere, iar Timisoara sa fie in continuare, capitala Banatului„, a precizat presedintele CJT Timis, Constantin Ostaficiuc.

Chivorchian: Spiritul Poli nu va fi niciodata ingenuncheat!

Prezent la manifestare, Gheorghe Chivorchian, presedintele Poli Timisoara, a spus ca la anul, echipa va juca cu siguranta in Liga I.

Este o zi importanta in viata orasului. Vreau sa va spun ca am realizat cu ajutorul dumneavoastra, a consiliului local si a oficialitatilor locale, cel mai puternic club din Romania de juniori, cel mai puternic la nivel de echipa de seniori si cand s-a constatat ca suntem prea puternici, cand astazi trebuia sa jucam in Champions League, jucam in liga a doua. Spiritul Poli nu va putea fi ingenuncheat niciodata, atata timp cat exista oameni ca dvs. sunt convins ca anul viitor vom juca in prima liga!„, a spus Gheorghe Chivorchian.

Premii de 1.000 de euro pentru concursul foto „Timisoara Mea”

S-au ales si castigatorii concursului foto „Timisoara Mea”. „Timisoara are bune si rele, ca orice oras din lume. Aceste fotografii, primite prin ochiul camerei, au aratat o Timisoara frumoasa”, a spus viceprimarul Adrian Orza. Castigatorii au fost alesi de timisoreni, care au votat fie online, fie in Piata Unirii. Alexandru Corneliu Cutaru a castigat premiul I, Ciprian Damoc premiul II, iar Edith Beatrix Sontag a iesit pe locul 3. Ei au primit de la primarie, in total, suma de 1.000 de euro, pentru instantaneele surprinse cu capitala Banatului.

La final, invitatii au ciocnit cupe de sampanie, in semn de prosperitate pentru orasul ce astazi implineste 92 de ani de cand se afla sub administratie romaneasca.

_________________________________________________________________________________

Patru busturi au fost amplasate pe Aleea Personalitatilor din Parcul Central, inaugurata de municipalitate in urma cu trei ani, pentru crearea unui spatiu dedicat memoriei inaintasilor banateni. La eveniment au participat aproape 100 de timisoreni, care au aflat si istoria celor 4 personalitati ale caror busturi au fost puse in parc. Este vorba despre Ioachim Miloia, erudit carturar, Carol Telbisz, primar al Timisoarei, Romul Ladea, sculptor banatean si Iancu de Hunedoara, guvernator al Banatului si Crisanei.

Busturile au fost dezvelite de primarul Gheorghe Ciuhandu si de viceprimarul Sorin Grindeanu, care au participat impreuna la eveniment.

Ioachim Miloia a fost erudit carturar banatean, doctor in istoria artelor, litere si filozofie la Universitatea din Roma, primul director al Arhivelor Banatene, director al Muzeului Banatului si fondator al revistei Analele Banatului, presedinte al Societatii de Istorie si Arheologie din Banat, a organizat pe baze stiintifice Muzeul Banatului si a infiintat sectia de etnografie. Tot el a intemeiat Biblioteca Timisoarei. Devotat culturii si istoriei Banatului, in calitate de pictor, a realizat si restaurat numeroase biserici din Timisoara si de pe cuprinsul Banatului, iar ca istoric a publicat numeroase studii de istorie si cultura banateana.

Carol Telbisz a fost primar al Timisoarei (1885-1914), doctor in drept administrativ la Universitatea din Viena, absolvent al Facultatii de Drept din Budapesta. A condus timp de trei decenii Primaria Timisoara si a reusit sa  ridice urbea la un nivel de oras european. Este cel mai longeviv si cel mai important primar al Timisoarei din toate timpurile. Sub administratia sa, la sfarsitul secolului XIX, s-a decis demolarea vechilor fortificatii din Timisoara, iar orasul s-a dezvoltat dupa planul urbanistic vest european, al marilor metropole. A introdus in oras canalizarea, alimentarea cu apa, iluminatul electric stradal, transportul public electric, asfaltarea strazilor, a construit marile bulevarde, a industrializat orasul. A inaugurat, in Timisoara, primul tramvai din Romania in 1899 si prima strada asfaltata din Romania, 1895.

Romul Ladea a fost un sculptor banatean, profesor la Universitatea din Cluj-Napoca, fondatorul scolii romanesti de sculptura moderna si al scolii de Arte Decorative din Timisoara (1940), artist si maestru emerit al artei, in anul 1933 se muta cu scoala de Arte Frumoase din Cluj Napoca  la Timisoara. Format la „scoala” lui Constantin Brancusi si Auguste Rodin, este unul dintre continuatorii sculpturii figurative moderne, calea pe care a urmat-o fiind: ”studierea atenta cu pasiune si veneratie a artei noaste populare ”.

Iancu de Hunedoara a fost guvernator al Banatului si Crisanei (1445-1456), voievod al Transilvaniei, ban al Severinului, regent al Ungariei, comandant de osti si cavaler al luptei antiotomane, „nascut pentru a se ilustra in mestesugul armelor si in conducerea bataliilor”, a transformat Timisoara intr-o tabara militara permanenta unde isi concentra ostirea inainte de a pleca in campaniile militare de la sud de Dunare, astfel acordand Timisoarei un rol important in cruciadele antiotomane. A reconstruit vechiul castel al Timisoarei, intre 1443-1447. La Dieta din februarie 1445 a primit in guvernare Transilvania, Banatul si Crisana, Timisoara ramanand in posesia familiei sale pana in 1490.

__________________________________________________________________________________

Laborator de control calitate al apei la Aquatim


Timisoara se poate lauda cu un laborator performant de control calitate al apei, inaugurat astazi, de Ziua Timisoarei, pe str. Mistral din oras. Cladirea care adaposteste laboratorul Aquatim a fost construita cu bani europeni, dintr-un buget total primit de Aquatim de 45 de milioane de Euro. Pe langa laboratoarele unde se fac analizele de apa, au fost amenajate birouri, camere de receptie pentru probele de apa, magazii, vestiare si grupuri sanitare cu dus. Testarea unei probe de apa costa intre 3 si 5 milioane de lei, potrivit directorului Aquatim, Aurel Vlaicu.

„Laboratorul este acreditat si corespunde intru totul cerintelor internationale. Este unul modern, cu separare a circuitelor de apa potabila si respectiv de apa uzata. Avem si posibilitatea de analize a namolului. Facem zilnic intre 20 si 30 de analize in ceea ce priveste apa potabila”, a declarat Aurel Vlaicu.

Apa de la robinet este potabila si sigura in Timisoara si se incadreaza in limitele normale, ne asigura seful Aquatim.

_________________________________________________________________________________

Ambulatorii moderne pentru Spitalul Victor Babes


Tot de Ziua Timisoarei au fost inaugurate doua ambulatorii de specialitate la Spitalul Victor Babes, amenajate cu aproape 4 milioane de lei de la Uniunea Europeana.

In urma lucrarilor, au rezultat 18 cabinete echipate si dotate la standarde europene. Conditiile de lucru ale personalului medical incadrat in ambulatoriile de specialitate, respectiv Ambulatoriul de Boli Infectioase si cel de Pneumologie.

___________________________________________________________________________________

Seara, in Piata Unirii are loc concertul orchestrei Filarmonicii Banatul, care sustine Sala Capitol, pentru ca aceasta sa fie administrata de primarie. Concertul incepe la ora 20:30 si este dirijat de Radu Popa, solisti fiind Catalina Costin, Doru Roman si Cosmin Balean. Va fi intonat Imnul Europei si se vor canta mai multe melodii – coloane sonore ale unor filme.

FOTO: Ervin Boer

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. cam sarac programul. n-a avut chef primaria anul asta de ziua orasului?

    • Nu mai sunt bani, s-au cheltuit toti cu Jandarmii si Politia pentru paza nuntii si convoiului lui Visinel, Carpaci, Angelo, etc.

  2. @Marius: In week-end au tot fost manifestari, concerte si evenimente dedicate zilei orasului….