Klaus Iohannis, primarul Sibiului, s-a inscris in PNL si candideaza pentru o functie de conducere

Presedintele PNL Crin Antonescu a anuntat, miercuri, ca va cere Consiliului National Executiv al partidului o derogare de vechime astfel incat primarul Sibiului, Klaus Johannis, proaspat devenit membru PNL, sa poata candida la o functie de conducere in cadrul Congresului partidului care debuteaza vineri.

Potrivit lui Johannis, Forumul Democrat al Germanilor din Romania, pe care il conduce,  nu este partid politic iar statutul acestei organizatii permite membrilor acesteia sa se inscrie intr-un partid, astfel ca edilul Sibiului nu isi pierde mandatul prin aderarea la PNL.  „Nu am de gand sa parasesc Forumul German.Avand in vedere ca FDGR nu e un partid si statutul permite ca un membru sa fie in acelasi timp si membru al unui partid, nu voi fi in situatia de incompatibilitatea„, a sustinut proaspatul liberal.

Pe de alta parte, Johannis a precizat ca, daca va fi ales intr-o functie de conducere in cadrul PNL, va renunta la calitatea de presedinte al FDGR. „E mai degraba o problema de moralitate”, a motivat Johannis.

Nici Crin Antonescu, nici Klaus Johannis nu au dorit sa precizeze pentru ce functie de conducere in partid ar urma sa candideze primarul Sibiului.  „E un pic prea devreme penru a intra in acest detaliu„, a subliniat Johannis.

Johannis spune ca intrarea sa in PNL nu are nicio miza electorala, gestul fiind facut dupa alegeri, insa nu este convins daca decizia il va ajuta la capitolul imagine, sau dimpotriva. „Vom vedea (n.r.- daca castig sau pierd prin intrarea in PNL). Cu certitudine e un pas mai departe, in afara sferei pe care am ocupat-o pana acum„, a spus primarul Sibiului.

Antonescu: Sunt foarte bucuros ca o personalitate deosebita se alatura PNL

Avem un congres, n-as vrea sa ratam ocazia ca Klaus Johannis sa fie repezentat in conducerea partidului. Nu decid eu, asta e intentia mea. Voi solicita maine CNEx o derogare de vechime pentru ca Johannis sa poata candida pe o pozitie in conducerea partidului„, a explicat Antonescu.

Liderul PNL a relatat ca i-a adresat lui Johannis o „invitatie insistenta, de mai multa vreme” de a se alatura liberalilor, apreciind ca edilul Sibiului este un om care, „dintre personalitatile publice din Romania, se bucura de o mare incredere, a dovedit ca si in Romania performanta constanta si pe durata considerabila este posibila, un om cu care toti ne mandrim„.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.