Jucatorul lui ACS Poli, Adrian Poparadu: Nu ne dam batuti! Avem incredere in grupul nostru!

ACS Poli joaca duminica de la ora 17, la Targu Jiu cu Pandurii in cadrul etapei cu numarul 29 a Ligii I. Dupa esecul cuU Cluj, jucatorii timisoreni vor sa-i demonstreze lui Alexa ca este indreptatit sa aiba incredere in ei.
„Chiar daca sunt meciuri grele, nu ne dam batuti, avem incredere in grupul nostru. Acum este o situatia mai dificila dar trebuie sa strangem randurile pentru ca ne asteapta un meci greu la Targu Jiu si trebuie neaparat sa venim cu puncte de acolo. Meciul acesta a devenit mult mai important dupa ce am luat bataie de la o contracandidata, dar noi, de obicei la meciurile cu echipe mai bine cotate ne mobilizam bine, speram sa ne mobilizam si de aceasta data,sa profitam de situatia in care se afla ei si luam toate cele trei puncte ca sa putem sa ne indeplinim obiectivul”, a spus Adrian Poparadu.
Mijlocasul a prins incredere dupa ce Alexa i-a dat sansa sa evolueze in ultimele partide. „Ma simt bine, am inceput sa joc, Dan mi-a dat incredere, vreau sa-i multumesc si sper sa-i rasplatesc increderea prin evolutii cat mai bune. E un antrenor bun, a unit mai mult vestiarul de cand a venit si speram sa ne salvam de la retrogradare cu el. Sper ca la urmatorul meci sa-i demonstram ca nu degeaba are incredere in noi. Eu cred suta la suta ca ne vom salva de la retrogradare”, a mai spus Poparadu.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.