Jichici vs. Samartinean: ‘Sa isi faca o autointerpelare’ vs. ‘Are nevoie sa se faca cunoscut’

TIMISOARA. Contre intre consilierul local al PNL Ciprian Jichici si deputatul PDL, Cornel Samartinean. Liberalul critica actiunile lui Samartinean, iar deputatul crede  ca Jichici vrea sa-si faca imagine pe spinarea lui!

Jichici a remarcat ca Samartinean l-a interpelat pe ministrul Dan Sova, in privinta unor mari proiecte ale Timisoarei, insa nu a ratat ocazia sa il critice pe deputat.

Prima interpelare se refera la reamenajarea malurilor Begai. E o ipocrizie. Am fost singura voce din Consiliul Local Timisoara care a vorbit de carentele proiectului. Samartinean si colegii lui au ridicat mana si au votat proiectul. Sa vii dupa 4 ani si sa acuzi acest proiect mi se pare ipocrizie. De ce sa te intrebi de ce vrem sa reabilit malurile, cand Directia Apelor amenajeaza canalul? Ii atrag atentia domnului deputat ca exista o diferenta. Malurile sunt acelea unde nu se uda pe costum daca se plimba, si canalul este locul unde se uda pe costum daca se plimba„, a spus Jichici.

Conform consilierului local, Samartinean s-a interesat si de pasajul de la Michelangelo din Timisoara, mai exact s-a interesat cand va fi finalizata executia.

Despre pasaj a intrebat de ce s-a ales o varianta subterana in defavoarea uneia supraterane. El spune ca pe varianta supraterana s-ar fi rezolvat problemele legate de reteaua  de apa. In conditiile unui teren mlastinos sa zica el daca e de dorit o presiune terana mai mare sau una mai mica„, a spus Jichici.

Liberalul i-a sugerat, la final, mai in gluma, mai in serios, deputatului Samartinean sa isi faca o autointerpelare: „Ii sugerez domnului Samartinean sa faca o interpelare la Ministerul Mediului si sa intrebe de ce muschiul creste pe partea de nord apoi sa isi faca o autointerpelare si sa se intrebe ce am cautat la conducerea Aeroportului Timisoara si cum am reusit sa las 100 de procese pe rol si sa distrug relatia de business cu 2 dintre cei mai importanti operatori de pe aeroport si cum am reusit sa fac atatea prostii in calitate de director„.

Reactia deputatului Cornel Samartinean a fost una pe masura: „Nu il cunosc pe acest domn Jichici, nu vreau sa ii raspund, sunt publice aceste interpelari, se pot vedea pe site-ul Camerei Deputatilor si se pot trage concluziile de rigoare. Interpelarile sunt in interesul cetateanului si imi doresc ca banii publici sa fie cheltuiti in interesul cetateanului. Domnul Jichici probabil are nevoie sa se faca cunoscut„.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. DEZBATERI PARLAMENTARE
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2013

    1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.31 Cornel-Mircea Sămărtinean – declaraţie politică intitulată „Coreea de Nord, o ţară săracă, imprevizibilă şi înarmată nuclear”;
    Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

    Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

    „Coreea de Nord, o ţară săracă, imprevizibilă şi înarmată nuclear”

    În urma celui de-al treilea test atomic efectuat, Coreea de Nord a demonstrat că pentru arme atomice riscă orice, inclusiv un conflict cu China.

    A trecut un an de la venirea la putere a dictatorului Kim Jong Un. Bilanţul său: două teste cu rachetă şi, începând cu data de 12 februarie 2013, un test atomic. Astfel, el a reuşit să-şi asigure adversitatea la scară planetară. De la Beijing la Berlin, de la Tokio la New Delhi, de la Seul până la Washington – pretutindeni testul nord-coreean a fost ferm condamnat.

    În aprilie 2012 Coreea de Nord şi-a modificat constituţia. De atunci se cheamă „naţiune înarmată nuclear”. Ce anume determină însă o ţară ajunsă la sapă de lemn să cheltuiască o parte însemnată din resurse pentru fabricarea rachetelor şi a armelor atomice? Poate că e pură coincidenţă că testul atomic a avut loc la împlinirea a doi ani de la debutul răzmeriţei împotriva fostului dictator libian Gaddafi, dar acest lucru nu e lipsit de importanţă. Din perspectiva liderilor de la Phenian, Gaddafi a făcut greşeala să renunţe la programul său atomic, şi asta l-a costat puterea şi, în final, viaţa. Deci regimul nord-coreean are nevoie de bomba atomică pentru a-şi asigura perpetuarea la putere şi pentru a descuraja orice atac venit din partea SUA, a Japoniei sau Coreei de Sud.

    În plus, testul aduce prestigiu conducerii nord-coreene. Propaganda internă afirmă că este dovada forţei naţiunii, iar tânărul lider se poate prezenta pe drept cuvânt drept personalitate puternică. Coreea de Nord şi-a asigurat atenţie sporită la nivel internaţional. Ea speră că dispune acum de cărţi mai bune la negocierile cu marile puteri, fiind capabilă să obţină mai multe avantaje materiale în schimbul unor concesii.

    Pentru a ajunge în această poziţie, Coreea de Nord riscă să-şi indispună total ultimul aliat pe care îl mai are – China. Coreea de Nord este în întregime dependentă economic de vecinul de la vest, de unde primeşte alimente şi carburanţi. Relaţiile dintre cele două ţări se răciseră deja înainte de testul atomic, testul cu rachetă din decembrie fiind considerat inacceptabil de Beijing. În consecinţă, China a votat rezoluţia 2087 a Consiliului de Securitate ONU, care prevede sancţiuni împotriva Phenianului. China a ameninţat că va reduce ajutoarele destinate Coreei de Nord, dacă ţara va efectua teste atomice.

    China pare să se confrunte cu o dilemă. Pe de-o parte, îşi doreşte stabilitate pe Peninsula Coreeană pentru a evita implozia Coreei de Nord. Pe de alta, vrea să tempereze ambiţiile nucleare ale Phenianului, prezentându-se la nivel internaţional ca promotoare a păcii. China nu e interesată de o cursă a înarmării nucleare în Asia de Est, la care să se alăture Coreea de Sud şi Japonia, iar la nivelul Consiliului de Securitate, China va reacţiona probabil la fel ca în decembrie, după testul nord-coreean cu rachetă.

  2. DEZBATERI PARLAMENTARE
    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2013

    1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.63 Cornel-Mircea Sămărtinean – declaraţie politică „Europa între elogii şi pericolul imploziei”;

    Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

    „Europa între elogii şi pericolul imploziei”

    Săptămâna trecută s-a celebrat împlinirea a 50 de ani de la adoptarea Tratatului de la Elysee, marele acord franco-german, care, sub bagheta unor vizionari precum de Gaulle şi Adenauer, a pus bazele resetării relaţiilor bilaterale.

    Unei prietenii adevărate i-ar şedea bine o oarecare modestie. O oarecare prudenţă, rezervă şi moderaţie. Exageratele elogii adresate prieteniei franco-germane merg mână în mână cu adumbrirea vederii tuturor acelor comentatori ai treburilor europene care insistă să ignore carenţele majore ale construcţiei politice europene.

    În mod evident, de Gaulle şi Adenauer au avut temeiuri în parte îndreptăţite să-şi încheie mult celebratul tratat. Acest document, semnat la 22 ianuarie 1963, a parafat, după înfrângerea Germaniei naziste, şi victoria, la masa verde, a Franţei, hotărârea elitelor celor două naţiuni, între care una divizată, de a pune capăt secolelor de ostilitate, vrăjmăşie şi conflict mutual şi de a pune bazele unor proiecte comune.

    Această lucrare s-a vădit, în multe privinţe, a fi o operaţiune de mare succes, întrucât a creat condiţiile necesare elaborării şi punerii la punct a motorului franco-german al Europei.

    În 1963 motivele celor doi oameni de stat fuseseră diferite, ba chiar divergente, nu e un secret şi nu schimbă datele problemei Realitatea este că Adenauer dorise tratatul cu francezii pentru a pune capăt o dată pentru totdeauna oricăror tendinţe germane de izolare de apus. La rândul său, de Gaulle ar fi vrut un partener german docil, dar puternic economic, în stare să-i susţină ambiţiile antiamericane. Deşi popoarele par, în mare măsură, să se respecte reciproc, iar urmele vechilor adversităţi sunt greu de detectat, nici azi concepţiile elitelor celor două naţiuni nu sunt mai puţin divergente. Franţa încearcă în disperare să îmbrăţişeze Germania, astfel încât marele ei vecin de la răsărit să nu redobândească o preeminenţă incontrolabilă în Europa.

    La rândul ei, o mare parte a elitei germane năzuieşte să creeze şi să gestioneze Statele Unite ale Europei, ale cărei instituţii, construcţie şi eficienţă economică şi comercială să le semene dacă se poate leit celor ale Germaniei. Acest eşafodaj ar urma să se dovedească în stare să ţină piept provocărilor globale şi tot mai cumplitei concurenţe asiatice.

    Franţa lui Hollande crede că Germania e o frână în Europa, că fără ea relansarea bătrânului continent ar fi un proiect fezabil dacă nu de-a dreptul facil, întrucât ar implica doar obligaţiuni europene, eurobonduri, în speţă, colectivizarea datoriilor.

    În Germania lui Merkel domneşte teama şi dispreţul faţă de guvernul socialist francez. Detestată e îndeosebi incapacitatea lui (alarmantă şi pentru burghezia pariziană) de a renunţa la centralism, de a se despărţi de vechiul dolce far niente şi de a realiza că nu se mai supravieţuieşte în lumea globală fără austeritate şi reforme dure.

    De aici încolo, toate drumurile duc nu la Roma, ci la implozia Uniunii Europene, dacă elitele celor două naţiuni nu descoperă la timp manevra de transpunere în marşarier şi de revizuire a motorului european.

    Europei îi trebuie mai puţine discursuri şi celebrări fastuoase şi net mai multă meditaţie, reformă, democraţie autentică şi hotărâre de a lupta împotriva oricărui tip de extremism în interiorul şi în afara continentului.

  3. Pentru domnul Jichici care avotat asa ceva… cum de altfel a fost de acord si cu plantarea Palmierilor.

    Am condus Aeroportul Timisoara timp de 2 ani si jumatate, intre ianuarie 2010 si iunie 2012. Va pun la dipozitie si niste grafice elocvente daca doriti…(sunt atasate acestui material în galeria foto, n.red.) In aceasta perioada traficul de pasageri a crescut de la 889 de mii in 2009 la 1,2 milioane la finalul anului 2011. Veniturile aeroportului au crescut de la 44,4 milioane de lei in 2009 la 49,8 milioane de lei la finele anul 2011. In privinta cheltuielilor, pot sa va spun ca imediat dupa ce am ajuns director acolo le-am scazut de la 39 de milioane in 2009 la 33 de milioane in 2010. Cifra de afaceri a crescut constant, de la 41 de milioane in 2009 la 42.8 milioane de lei in 2011. Profitul aeroportului in perioada in care eu l-am condus s-a triplat de la 5 milioane de lei in 2009 la 15 milioane in 2010. Deci se poate ca si o companie de stat sa obtina profit daca este condusa cum trebuie. Eu aveam de indeplinit niste criterii de performanta pe care daca nu le atingeam nu imi luam salariul. Asa era facut contractul de management. De exemplu, aveam un criteriu care se refera la productivitatea muncii. Mai pe intelesul tuturor, raportul dintre numarul de pasageri deserviti si personalului angajat. Acesta s-a imbunatatit constant de la 4263 in 2009 pana la 4842 la sfarsitul anului 2011. Alte cifre care atesta calitatea actului managerial sunt: cresterea indicatorului lichiditatilor curente si imediate, imbunatatirea vitezei de rotatie a debitelor-clienti, a creditelor furnizori a activelor imobilizate si a activelor totale. Toate acestea sunt date publice si pot fi dovedite cu acte contabile. Investitiile facute in acea perioada se vad si le stie toata lumea… S-a inaugurat terminalul de sosiri interne non-Schengen, am implementat sistemul electronic de supraveghere perimetrala si un sistem de alimentare a perimetrului de securitate. Toate aceste au culminat cu obtinerea statutului de aeroport international si raportul pozitiv intocmit de delegatia Schengen. Legat de raportul Schengen vreau sa subliniez un lucru. Zilele trecute citeam un flyer al USL prin care acestia promiteau ca vor face un aeroport international la Timisoara la standardele Schengen. Pai acest Aeroport exista! Si e la standarde Schengen din momentul in care eram eu director acolo. Chiar m-a amuzat copios acea promisiune USL…

  4. Pentru domnul Jichici care avotat asa ceva… cum de altfel a fost de acord si cu plantarea Palmierilor.

    „Granitul înlocuieşte istoria la Timişoara”

    Anul acesta împlinirea a 24 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 va găsi ştearsă amintirea acelor momente. Treptele Catedralei Mitropolitane din Timişoara sunt înlocuite, fiindcă nu mai sunt îndeajuns de arătoase. Fără să aibă cel mai mic gând pios pentru primele victime ale revoluţiei, conducerea Mitropoliei Banatului a decis înlăturarea treptelor-simbol ale Catedralei Mitropolitane.

    Acestea au fost sparte cu picamerul, cu aprobarea autorităţilor locale, care au şi finanţat cu jumătate din bani această lucrare. Catedrala Mitropolitană din Timişoara este una din cele mai de preţ clădiri ale oraşului şi unul din cele mai reuşite monumente arhitecturale din ţara noastră. A fost construită între 1936 şi 1940 de către arhitectul Ioan Troiănescu, fiind declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura şi sculptura ei.

    În timp ce Germania „exportă” fragmente din Zidul Berlinului, pentru a reaminti lumii ororile comunismului, cele 12 trepte ale Catedralei au ajuns la groapa de gunoi. Şi nimănui dintre cei cu putere de decizie nu pare să-i pese. Ba mai mult, primarul Nicolae Robu se declară încântat că a fost solicitat să contribuie la o astfel de „măreaţă” realizare. „Mitropolia a cerut acest ajutor de la noi, pentru că nu se puteau descurca fără el”, a declarat edilul şef.

    „Mitropolia are în derulare o lucrare de reabilitare a treptelor Catedralei, lucrare în valoare de circa 400.000 de lei, din care jumătate din această sumă, 200.000 lei, provine din partea Consiliului Local Timişoara. Într-una din intervenţiile sale, primarul Nicolae Robu afirma: „Mă bucur că lucrările au demarat şi că, în scurtă vreme, Catedrala Mitropolitană din Timişoara va avea treptele aşa cum merită ea să le aibă, ţinând seama pe de o parte că reprezintă obiectivul religios de cea mai mare însemnătate din Timişoara, o emblemă pentru oraşul nostru, dar şi de încărcătura istorică pe care treptele au dobândit-o în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Eu m-am bucurat atunci când propunerea pe care am adresat-o Consiliului Local a fost aprobată, desigur după ce a avut avizul favorabil al Comisiei de resort”.

    Important de ştiut, dacă pentru autorizaţia de construcţie, adică de distrugere a lespezilor, au fost prevăzute expres avize de la comisia zonală a monumentelor istorice, Catedrala fiind monument de categoria „A”! Tocmai de aceea, lucrările de la Catedrală au atras şi atenţia reprezentanţilor societăţii civile din Timişoara. „Catedrala este un monument istoric de categoria I, cu tot cu trepte. Trebuie să avem mare grijă de patrimoniul urban. Nu aveau voie să facă această schimbare. Noi trebuie să ne păstrăm memoria, pentru că atât avem”, a declarat scriitorul Daniel Vighi, preşedintele asociaţiei Ariergarda.

    Toată lumea se agită în jurul sumei pe care onor Primăria şi Mitropolia o investesc în înlocuirea treptelor Catedralei Mitropolitane. Nimeni însă nu vorbeşte de valoarea acelor trepte, de valoarea lor istorică, sentimentală şi morală. Pe treptele Catedralei s-a tras la Revoluţie, împotriva unor oameni care încercau să se refugieze în lăcaşul Domnului. A curs sânge acolo, pentru libertate! Au murit oameni acolo, este un eveniment care a schimbat destinul României!

    Martor tăcut al evenimentelor din decembrie 1989, treptele Catedralei sunt acum înlocuite cu unele din granit. O parte din istoria recentă a Timişoarei dispare, fără nici cea mai mică rezervă din partea autorităţilor locale, care chiar şi plătesc pentru ca acest fapt să se realizeze. Dacă mai-marii Mitropoliei Banatului doresc să-şi schimbe treptele de la Catedrală, s-o facă din banii lor. Domnul primar Robu vorbeşte de „încărcătura istorică” a treptelor. Pentru unii, aceste trepte chiar au fost nişte trepte spre cer, în timp ce alţii cer bani să le înlocuiască. Asta aşa, de dragul „încărcăturii” istorice.