Inspaimantator! Nu suntem pregatiti pentru cele 5 catastrofe ce ne vor lovi in urmatorii ani. Cand vine Sfarsitul Lumii?

Apocalipsa poate imbraca mai multe forme, avertizeaza cercetatorii. O intreaga serie de amenintari se pot transforma in catastrofe mondiale, de la schimbari teribile ale climei si pana la terorism cibernetic. Business Insider a intocmit o lista cu cele mai infricosatoare scenarii cu care ne-am putea confrunta pana in anul 2050. Impreuna sau separat, fiecare dintre ele ar putea aduce, mai devreme sau mai tarziu, chiar Sfarsitul Lumii.

Exod

Schimbarile climatice ar putea sa forteze milioane de oameni sa-si paraseasca locuintele, pana in anul 2050. Conform unui raport intocmit de IOM (n.r. International Organization for Migration, Organizatia internationala pentru migratie, in limba engleza), pana in anul 2050 vor exista in jur de 200 de milioane de „refugiati climatic”, in timp ce un studiu realizat anul acesta a ajuns la concluzia ca o crestere a temperaturii medii pe glob cu doar trei grade Celsius ar duce la stramutarea a peste 600 de milioane de persoane. Clima s-a incalzit deja cu un grad in ultimii o suta de ani, iar temperatura medie creste din ce in ce mai repede, relateaza Business Insider.

Inundatii

O alta consecinta a schimbarilor climatice, in principal a incalzirii globale, nivelul crescut al apelor ameninta zonele de coasta din intreaga lume. inca de la mijlocul secolului al XIX-lea, riscul ca o maree de furtuna sa treaca peste digul din Manhattan, New York, Statele Unite, a crescut de douazeci de ori. Un astfel de fenomen avea loc, de obicei, o data la 100-400 de ani, dar specialistii spun ca, in prezent, apele ar putea sa depaseasca digul o data la patru-cinci ani. Intre 1870 si 2004, nivelul marii a crescut cu aproape douazeci de centimetri, iar cercetatorii se asteapta la o crestere de inca 18-59 centimetri de-a lungul secolului XXI. Acest fenomen, cauzat de dilatarea termica a apei, dar si de topirea calotei glaciare si a ghetarilor, ar putea duce la inundatii catastrofale, iar orasele de pe coasta ar putea fi distruse complet.

Foamete

Comparativ cu nivelul din anul 2000, recoltele vor incepe sa se clatine, in conditiile schimbarilor climatice dese. Astfel, recoltele diminuate vor duce la infometarea a peste douazeci de milioane de copii in Asia, Africa si America de Sud. Cresterea demografica din prezent ar trebui sa fie dublata de o crestere cu cel putin 60% a productiei, iar in conditiile actuale, acest lucru pare foarte putin probabil. Pana in 2050, se estimeaza ca recoltele nu numai ca nu vor creste, dar, cel putin in Asia, productia de grau va scadea cu 50% fata de nivelul din 2000, iar cea de orez va scadea cu 17% fata de acelasi an.

Boli infectioase

Cresterea temperaturilor, a precipitatiilor si a umiditatii la nivel global vor facilita raspandirea insectelor purtatoare de boli contagioase. Combinate cu verile din ce in ce mai lungi si trendul ascendent pe care se afla calatoriile internationale, aceste fenomene vor duce, pana la urma, la declansarea unor noi pandemii. Febra dengue, sau „febra oaselor rupte”, o boala tropicala cauzata de un virus care este transmis de tantari, este una dintre principalele amenintari cu care omenirea se va confrunta in urmatorii ani. Numarul cazurilor a crescut de peste 30 de ori in ultimii 50 de ani, numai in Malaysia avand loc peste 10.000 de imbolnaviri anual, care costa guvernul in jur de 13 milioane de dolari. Maladia a fost intalnita in mai mult de 100 de tari, printre care state europene ca Franta ori Croatia, iar specialistii se tem de raspandirea bolii la nivel global.

Razboi

Progresul tehnologic va conduce, pana la urma, la o inmultire a razboaielor neconventionale, in principal cibernetice. Aceste situatii avantajeaza statele slabe, tehnologia conferindu-le o forta disproportionata, fapt care duce la abordari asimetrice ale razboiului. Cea mai mare amenintare din punct de vedere militar ramane insa, si in secolul al XXI-lea, bomba nucleara, iar dezechilibrele de acest gen vor creste probabilitatea declansarii unor razboaie nucleare regionale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.