Noutati :

Incepe RAZBOIUL? Cine a doborat avionul Malaysia Airlines? Ucraina si separatistii pro-rusi se acuza reciproc de tragedia in urma careia 298 de oameni au murit

18 iulie, 2014 - 10:58 AM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

298 de morti nevinovati, un bilant dramatic inregistrat dupa ce avionul Malaysian Airlines a fost doborat de o racheta ieri la granita dintre Ucraina si Rusia.

Dupa primele cercetari, concluzia unanim acceptata este ca aeronava a fost doborata de o racheta de la sol, tragedia nefiind un simplu accident, ci un gest ale carui consecinte inca nu pot fi pe deplin nici macar intuite.

Se vorbeste tot mai mult despre iminenta unui razboi, a carui declansare este catastrofa aviatica din 17 iulie.

Gravitatea si complexitatea momentului si-ar putea gasi echivalentul cel mai potrivit in atentatul de la Sarajevo din 1914, cand uciderea lui Franz Ferdinand a pus capat dinastiei Habsburgilor si a detonat cel mai mare conflict armat pe care l-a cunoscut civilizatia la acea data – Primul Razboi Mondial.

Atentatul de la Sarajevo este considerat ca fiind scanteia care a transformat lumea, doborand imperii si redesenand hartile marilor natiuni.

Dar exista si istorici care cred ca istoria ar fi putut avea un cu totul alt curs chiar si dupa atentatul de la Sarajevo.

Din acest punct de vedere al comparatiei celor doua atentate, in mod ironic plasate la exact o suta de ani distanta, doborarea avionului companiei Malaysia Airlines ar trebui sa dea fiori celor repede tragatori de concluzii si legaturi de cauzalitate catre evenimente globale.

Dar tot istoria ar trebui sa le spuna ca nu exista nicio necesitate pe care atentatul de la Donetk sa o dezlantuie in viitor. Cum nici ignorarea gravitatii situatiei nu reprezinta vreo garantie ca lucrurile se vor rezolva de la sine.

In acelasi timp, situatia destul de complicata a conflictului de la granita dintre Ucraina si Rusia, ezitarea si pasii in spate facuti de NATO si UE in fata atitudinii constant sfidatoare a lui Putin si dorinta Rusiei de a-si castiga locul pierdut in noua ordine mondiala – sunt toate ingredientele unui posibil conflict despre care nici macar nu putem sa facem prea multe predictii.

La aflarea vestii ca au doborat in realitate un avion civil plin de pasageri, unul dintre presupusii atentatori atinge punctul esential – „Asa e la razboi!”

Daca inregistrarea este autentica, iar discutiile reflecta un fapt real, atunci concluzia insurgentilor prorusi descrie realitatea mai bine decat orice intalnire extraordinara a diplomatiei, ale carei eforturi de a rezolva criza din Ucraina s-au dovedit nule.

Este singurul si cel mai important lucru care trebuie sa se schimbe de acum inainte, indiferent cine va face primii pasi sau ce scuze vor folosi pentru a explica tragedia mortii celor 298 de civili fara nicio vina.

Tragedie aviatica! Un avion cu 298 de oameni la bord doborat de o racheta in Ucraina, langa granita cu Rusia! FOTO si VIDEO

 

Cine a doborat avionul Malaysia Airlines?

Insurgentii prorusi din estul Ucrainei au contestat autenticitatea unor inregistrari telefonice interceptate de Serviciul ucrainean de securitate (SBU) in care 2 lideri separatisti ar fi discutat despre doborarea avionului malaysian.

Presedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat joi Ucraina ca „poarta responsabilitatea teribilei tragedii” care a implicat un avion de linie al companiei Malaysia Airlines.

Nu exista indoiala ca statul pe teritoriul caruia s-a petrecut acest lucru poarta responsabilitatea acestei teribile tragedii„, a declarat presedintele rus, citat de agentia RIA Novosti.

Aceasta tragedie nu ar fi avut loc daca domnea pacea in aceasta tara, daca operatiunile militare nu ar fi fost reluate in sud-estul Ucrainei„, a continuat Putin.

Presedintele rus, care a facut aceasta declaratie joi seara la Moscova, a afirmat ca le-a cerut oficialilor militari rusi „sa acorde tot sprijinul necesar pentru a se face lumina in privinta acestui act criminal”.

Separatistii contesta autenticitatea conversatiilor interceptate de SBU in cazul avionului prabusit

Reprezentantul „special al Guvernului republicii” Donetk, Serghei Kavtaridze a declarat ca nu crede in autenticitatea inregistrarii publicate de SBU cu privire la doborarea avionului malaysian.

„Afirmatiile potrivit carora au fost interceptate conversatii intre cazaci, care ar fi discutat despre doborarea acestui avion sunt un exemplu de propaganda”, a declarat Kavtaridze pentru Interfax.

Potrivit lui, insurgentii „nu puteau discuta despre asa ceva”.
El a facut referire la parerea unor experti care au „mentionat ca pentru a dobora avionul la o astfel de altitudine sunt necesare echipamente militare capabile sa lanseze rachete sol-aer”.

Potrivit lui Kavtaridze, insurgentii nu detin astfel de echipamente. Anterior, SBU a anuntat ca a interceptat convorbiri telefonice intre doi separatisti care discuta despre doborarea avionului malaysian.

Apelul a fost initiat de catre Igor Bezler, la ora locala 4.40 (4.40, ora Romaniei), la 20 de minute dupa producerea accidentului. Bezler l-a sunat pe un ofiter al serviciilor de informatii ruse, Vasili Gheranin, comunicandu-i acestuia informatii despre doborarea avionului„, a declarat seful SBU, Valentin Nalivaicenko.

Bezler ar fi afirmat ca avionul malaysian a fost doborat de echipa insurgentilor „Minera”.

Un site al rebelilor prorusi sugereaza ca insurgentii au doborat avionul Malaysia Airline din greseala

O pagina de pe un site de socializare atribuita unui comandant de top al rebelilor arata ca insurgentii au doborat un avion de transport militar in acelasi loc in care aeronava Malaysia Airlines s-a prabusit, langa granita cu Rusia.

Cometariile liderului militar a autoproclamatei Republici Populare Donetsk sugereaza ca separatistii rusi au doborat avionul din greseala, confundandu-l cu acest tranportor militar ucrainean.

Tocmai am doborat un An-26 langa Torez„, se arata pe pagina VK atribuita lui Igor Strelkov, pagina frecvent citata de presa ucraineana.

Rebelii au doborat si in 14 iunie un avion An-26 in estul Ucrainei, omorand 49 de oficiali guvernamentali. Site-ul nu a identificat ce tip de arma s-a folosit pentru a dobori avionul care circula la 10.000 de metri, insa pe contul oficial de Twitter al Republicii Populare Donetsk a aparut o informatie potrivit careia rebelii ar fi folosit o racheta de Buk a armatei ucrainene, capabila de altfel sa doboare un avion care circula la o asemenea altitudine.

Postul de pe site-ul de socializare, care ii este atribuit lui Strelkov arata ca separatistii „au avertizat (n.r. fortele armate ucrainene) sa nu zboare in spatiul nostru aerian. Iar aici aveti un video cu ‘pasarea’ care se prabuseste”, se mai arata in postare. Linkul ducea catre un video identic cu cel publicat de media ucraineana in stirile despre avionul prabusit.

Rebelii din estul Ucrainei acuza aviatia militara ucraineana

Insurgentii separatisti prorusi din estul Ucrainei sustin ca avionul companiei Malaysia Airlines a fost doborat de un avion de vanatoare ucrainean.

„Martori au observat ca avionul Boeing 777 a fost atacat de un avion de vanatoare ucrainean. Avionul de pasageri s-a rupt in doua si a cazut in zona ‘Republicii Lugansk’.  Dupa atac, avionul ucrainean a fost doborat si a cazut in aceeasi zona”, anunta site-ul oficial al separatistilor prorusi.

Alexander Borodai, liderul separatist al Ucraine de Est, a precizat ca avionul a fost doborat de fortele militare ucrainiene, ipoteza sustinuta si de un alt separatist din Krasnyi Luch, care a declarat pentru Reuters ca rebelii nu dispun de un armament atat de performant incat sa poata sa doboare un avion aflat la o astfel de altitudine.

Petro Porosenko: Prabusirea avionului de pasageri este un „act terorist”

„Prabusirea avionului malaysian in estul Ucrainei este „un act terorist”, afirma presedintele Petro Porosenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgentilor prorusi in acest incident.

„Nu este vorba de un simplu incident, nici de o catastrofa, este un act terorist”, a declarat Porosenko.

Anterior, Petro Porosenko a sustinut ca nu exclude posibilitatea ca avionul de pasageri prabusit in estul Ucrainei sa fi fost doborat cu o racheta.

 

Spatiul aerian al Ucrainei, evitat de avioane


Va reamintim, un avion de pasageri al companiei Malaysia Airlines care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur si avea la bord 298 de persoane s-a prabusit joi in regiunea ucraineana Donetk. Cursa MH17 a disparut de pe radare in estul Ucrainei si s-a prabusit in apropierea orasului Sahtarsk, in regiunea separatista Donetk.

Avionul s-a prabusit in estul Ucrainei, intr-o zona in care mai multe aeronave au fost atacate de catre insurgenti prorusi.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor