Incendiu devastator la Timisoara. O hala a fost cuprinsa de flacari uriase de cativa zeci de metri! Focul putea fi vazut de la kilometri distanta de Timisoara! FOTO si VIDEO!

UPDATE: Pompierii au stabilit cauza incendiului puternic izbucnit in noaptea de vineri spre sambata de la un depozit de mase plastice din zona Ion Ionescu de la Brad. Specialistii spun ca este vorba despre o mana criminala, deoarece parjolul a avut 2 focare.

_______________

UPDATE: Zeci de pompieri au lucrat mai bine de 5 ore la stingerea incendiului devastator izbucnit in zona Ion Ionescu de la Brad. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Banat, Sindia Vlaia, o echipa de pompieri se va deplasa in cursul zilei de sambata la fata locului pentru a afla care este cauza incendiului si care sunt pagubele.

Va reamintim ca a existat si pericol de explozie, pentru ca in depozitul care a luat foc se aflau aparate de sudura, butelii cu oxigen, iar in apropiere erau parcate si doua TIR-uri. Din fericire, nu au existat victime omenesti, insa pagubele sunt estimate a fi destul de mari.

Vom reveni cu noi informatii de indata ce pompierii stabilesc cum a pornit incendiul!

Video-ul nu poate fi incarcat.

_____________________________________

UPDATE: Incendiul a fost stins dupa mai bine de 5 ore. Au ars paleti de lemn si produse din mase plastice care erau depozitate in curtea halei de pe Ion Ionescu de la Brad.

Pompierii au inceput o ancheta pentru a stabili cauzele producerii dezastrului. Proprietarii vor trebui sa explice de ce in zona nu erau montati hidranti, lucru care a ingreunat munca pompierilor. In cursul zilei de sambata se va incerca si o evaluare a pagubelor.

_____________________________________

UPDATE: Pericol de explozie in hala cuprinsa de incendiu

La doua ore dupa miezul noptii, pompierii au reusit sa stinga incendiul izbucnit in zona Ion Ionescu de la Brad in proportie de 80 la suta. Acestia petrec insa toata noaptea acolo pentru ca mai exista mici focare care ard mocnit.

Se pare ca in depozit se aflau aparate de sudura, dar si butelii cu oxigen, care prezentau un real pericol de explozie.

„Incendiul a fost lichidat in proportie de 80%, mai sunt mici focare care pot arde mocnit mai multe ore, chiar si pana dimineata. A ars 6.000 de metri patrati, si nu 600 cum se credea initial, insa s-a salvat hala. In depozit erau aparate de sudura, butelii cu oxigen si in apropiere se aflau doua TIR-uri, toate prezentand pericol de explozie. Pe perioada noptii si pana in cursul zilei de sambata pompierii vor asigura permanenta si masurile PSI”, ne-a declarat Sindia Vlaia, purtator de cuvant ISU Banat.

Un cititor ne-a trimis pe e-mailul redactiei mai multe imagini video filmate de utilizatorul Youtube ionnutz07, la fata locului.

Sursa video!

_____________________________

UPDATE: Fumul s-a inaltat la 50 de metri si poate fi vazut de la kilometri departare. Pe strazile din apropiere s-au adunat zeci de oameni, a fost nevoie de interventia politistilor si a jandarmilor pentru a-i imprastia sau a-i tine la distanta, pentru ca nu cumva sa se intample vreo nenorocire.

Pagubele de la depozitul de mase plastice inca nu pot fi estimate, dar probabil este vorba de zeci de mii de euro. Cel mai probabil, abia sambata dimineata, pe lumina, se va putea face o evaluare a dezastrului.

_____________________________

UPDATE: In curtea de aproape 2.000 de metri patrati in care se afla depozitul functionau doua service-uri auto. Mai multe masini au fost scoase imediat dupa izbucnirea flacarilor.

Este cel mai violent incendiu din ultimii 10 ani petrecut la Timisoara. S-au format furtuni de foc, vartejuri inalte de zeci de metri care permit o extindere foarte rapida a flacarilor.

In total sunt 7 autospeciale cu aproape 50 de pompieri care au fost nevoite sa alimenteze de mai multe ori in lupta cu flacarile uriase. Si 2 SMURD-uri au mers la fata locului.

S-au solicitat 2 autocisterne pentru apa, deoarece sursele de apa sunt rare in zona. Arde pe o suprafata de 600 de metri patrati, insa exista risc de propagare a incendiului. Interventia noastra a reusit sa ocoleasca mai mute TIR-uri si doua service-uri auto„, a declarat Sindia Vlaia, purtator de cuvant al ISU Banat

Nu se stie de la ce a izbucnit incendiul, dar din fericire nu s-au inregistrat victime. Se pare ca nu exista pericolul ca acesta sa se extinda la casele din apropiere, pentru ca distanta este destul de mare.

Mai multi cititori www.opiniatimisoarei.ro aflati in zona ne-au trimis fotografii pe adresa [email protected]!  Le puteti vedea mai jos.

_______________________________________

 

TIMISOARA. Flacari uriase la Timisoara, la un depozit de mase plastice care risca sa se faca scrum, dupa ce intr-o hala a izbucnit un incendiu extrem de puternic. Sase autospeciale de pompieri s-au deplasat la fata locului.

O coloana de fum de cativa zeci de metri se ridica deasupra orasului in zona incendiului. Mai multe masini apartinand unei fabrici au fost scoase  in mare graba din curte, pentru ca exista riscul ca flacarile sa ajunga la ele.

Dupa ce s-au luptat zeci de minute cu valvataia, pompierii au cerut si ajutorul celor de la RETIM care au adus inca o cisterna cu apa in zona. Misiunea pompierilor este cu atat mai dificila cu cat fumul este extrem de dens si inecacios.

Depozitul care a luat foc se afla pe strada Ion Ionescu de la Brad, in zona Lipovei.

Din fericire, in apropiere nu se afla blocuri de locuinte, dar o alta hala din vecinatate risca si ea sa se aprinda din cauza flacarilor uriase. Pompierii timisoreni fac eforturi disperate sa tina incendiul sub control.

Zeci de timisoreni curiosi au iesit din case sa priveasca operatiunea contra cronometru a pompierilor. Mai multe efective de jandarmi sosite la fata locului incearca sa ii tina pe oameni la distanta, de teama sa nu se intample vreo nenorocire. Un cititor www.opiniatimisoarei.ro, Catalin Crainic, ne-a trimis la redactie fotografii cu incendiul.

Autor galerie foto: Catalin Crainic

Sursa video: Youtube!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. am vazut din circumvalatiunii fumul si lumina focului si din cauza unghiului incendiul parea ce este la mall.

  2. eu stau in lipovei si sper sa nu se extinda mai tare se vede oribil si aeru este inecacios ma bucur ca sa postat aceasta stire chiar cautam la televizor,totusi eu la inceput am avut imresia ca este de la continental sper ca pompierii nostrii sa poata face fatasi sa nu se extinda si mai ales nu fie nici un om ranit.cumnezeu sa ne apere de toate ca noi suntem pacatosi

  3. Eu nu am vazut jandarmi care sa imprastie oamenii idioti care blocau accesul pompierilor.Primii la fata locului au fost..mascatii politiei..Prima data ne-am si speriat,dar baietii au explicat pe megafon ca e periculos si trebuie luata distanta, iar masinile mutate ca sa se faciliteze accesul.Bineinteles ca au fost idioti care au pus intrebari de genul,, da de ce?,,…Pana la urma i-au mutat pe trotuar si dupa ce au mai venit maisni de politie si apoi doua de la jandarmi, au eliberat de tot zona.

  4. Riscanta meserie au pompierii astia. Nu ma-s face pompier niciodata. Oare cat au salariul?

    • Mic fata de cat ar trebui sa-l aibe in mod normal… Romania… nu te mai poti mira de nimic !