Noutati :

Inca un pas pentru Parcul Copiilor? Primaria analizeaza oferta unei firme banatene care vrea sa-l redeschida pentru timisoreni

31 martie, 2011 - 12:56 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
0

TIMISOARA. Ne vom plimba din nou prichindeii prin Parcul Copiilor din Timisoara? Inspectorii primariei analizeaza in aceste zile o oferta primita de la o firma banateana. Saptamana viitoare am putea sti cine reabiliteaza parcul.

Compania a depus o oferta de peste 1.000 de pagini pentru a reface locul. Potrivit bugetului Timisoarei, municipalitatea a alocat deja 1,5 milioane de lei pentru a le reda parcul timisorenilor. Firma implicata va executa lucrari de peisagistica, constructii, terenuri de joaca, alei, lucrari edilitare de apa-canal si energie.

„Vom vedea peste 1-2 zile ce se intampla. Momentan, oferta se analizeaza de comisie. Deocamdata se verifica cele peste 1.000 de pagini depuse de firma. Vom face in parc de toate pentru toti, cu locuri de joaca, cu spatii verzi”, a declarat Vasile Ciupa, seful Directiei de Mediu din cadrul Primariei Timisoara, pentru www.opiniatimisoarei.ro. Dupa ce se va atribui contractul catre firma castigatoare, lucrarile vor trebui terminate in termen de 11 luni.

Epopeea Parcului Copiilor a inceput in urma cu sapte ani. Acesta a fost inchis in anul 2003, printr-o decizie a Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor. Motivul? Locurile de joaca pentru copii erau prea periculoase pentru cei mici. In 2007 a fost lansat un studiu de fezabilitate, care a fost transformat mai apoi in proiect tehnic, potrivit lui Vasile Ciupa. Fostul prefect de Timis Ovidiu Draganescu a blocat apoi proiectul acuzand ca acesta restrange prea mult spatiul verde si ca in spatele lui s-ar afla un tun imobiliar pe care ar vrea sa-l dea Primaria Timisoara.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor