In premiera, vom avea un super targ de bunatati traditionale autentice, suta la suta romanesti, la Timisoara! Toate produsele vor fi TESTATE in laborator

TIMISOARA. Se pregateste un targ in premiera la Timisoara, care isi va deschide portile la fiecare sfarsit de saptamana. In el vom gasi exclusiv bunatati traditionale de la micii producatori autohtoni. Nouatea consta in aceea ca toate aceste minunatii vor fi testate mai intai in laborator.

CITESTE SI: Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket la Timisoara si de ce nu au gust 

Agro Village Banaticum se va gasi in scurta vreme in curtea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei din Timisoara. In aceasta perioada se pun la punct ultimele detalii cu cei care vor deschide tarabele de la care timisorenii vor putea cumpara ce le pofteste inima.

Totul a fost dezvaluit de rectorul USAMVB Cosmin Popescu in INTERVIURILE TIMISOAREI, singura emisiune interactiva LIVE pe Facebook, realizata de opiniatimisoarei.ro si Orasul Timisoara.

Se vad deja pe Calea Aradului cele peste 20 de casute ale Universitatii, ele sunt asezate provizoriu, dar se va realiza o miniurbanizare in acea zona, un Agro Village Banaticum. Vrem sa incurajam vanzarea de produse traditionale din zona de vest, creand un targ la fiecare final de saptamana, nu doar pentru studentii nostri, ci si pentru cei care vor sa cumpere produse traditionale din zona de vest. Oricine poate veni sa ia un spatiu de la noi, cu toate avizele necesare, sa isi prezinte marfa. Insa trebuie sa fie doar producatori, pentru ca vrem sa incurajam producatorii din zona. Avem deja spatii discutate, interesul e foarte mare„, a spus profesorul Cosmin Popescu.

Intrebat daca targul de la USAMVB va fi o concurenta pentru pietele volante care se tin acum in Timisoara, rectorul a spus ca Agro Village Banaticum are ceva in plus.

Nu cred ca e concurenta, e loc pentru toti cei care vor sa vanda produsele in Timisoara, diferenta intre noi si alte piete de acest gen e ca, prin laboratoarele noastre acreditate, avem posibilitatea sa nu ne luam doar dupa vorbe, ci si sa testam acele produse. Unii vor zice ca sunt bio, noi putem sa verificam acest lucru. Practic, fiind in curtea Universitatii acest mini targ, mini piata, e o garantie pentru cei care doresc sa cumpere din produsele ce se vor vinde acolo ca ele sunt cu adevarat proaspete si de calitate„, explica rectorul USAMVB profesorul Cosmin Popescu.

opiniatimisoarei.ro va tine la curent cu pregatirile legate de acest targ de produse traditionale si va vom anunta din vreme cand isi va deschide portile.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bravo pentru aceasta inițiativă !

  2. „Agro Village Banaticum” !!! DE CE romanul trebuie sa maimutareasca denumiri din alte limbi, ce naiba intelege un taran din aceste denumiri? „Prostu’ nu-i prost destul daca nu-i si fudul” spune un proverb. NU puteati D. Rector sa-i spuneti de ex. „Targu’ de bunatati banatan” sau ceva de genu?

  3. O foarte buna initiativa