Greu cu Sibiul, o echipa… de batut! Baschetbalistii din Timisoara nu au rezolvat acest mister

TIMISOARA. Violetii au intalnit a patra oara Sibiul in acest sezon, si ca de fiecare data a fost un meci echilibrat. Si din pacate pentru gazde, ca de fiecare data trupa de pe Cibin s-a impus, astazi cu 90-85.

CITESTE SI: Un nou model de Iphone pe piata. Ce optiuni are noul produs? 

Banatenii au inceput bine, s-au dus la 9-3 si se parea ca va fi ziua lor, insa ardelenii au raspuns cu un partial de 15-2, pentru 18-11 in favoarea lor, ca primul sfert sa arate pe tabela 17-21. Violetii au jucat mai bine pana la pauza mare si au intrat la cabine in avantaj, dupa o perioada a doua mai exacta din partea lor, 37-36.

Lejeritatea din aparare si mai ales forma slaba a unor jucatori, care nu se ridica la cea de a juca titular la BC SCM a facut ca sfertul 3 sa fie adjudecat clar de sibieni (28-18). Ardelenii au intrat astfel in ultimul sfert cu 9 puncte avans, care sau facut apoi 11. Elevii lui Tudor Costescu, un antrenor, care parca nu gaseste formula ideala aici, au revenit in joc, la 5 lungimi in spatele formatiei de pe Cibin, cu patru minute ramase de joc. Dupa ce Sibiul a avut din nou +8, Timisoara s-a apropiat la -3, in conditiile in care arbitrii le-au scos gazdelor Din cos cel putin un punct… atat de important in jocul de baschet. Dar acesta este nivelul „ciulinilor” in sportul cu panoul romanesc. In cele din urma, Sibiul s-a impus cu 90-85, iar Timisoara ramane cu doua jocuri castigate, din sase, in Top 6.

CITESTE SI: Descoperire uimitoare la Padurea Verde, in Timisoara, in miez de noapte 

Jeremic a incheiat jocul cu 21 de puncte, urmat de Diaz -19, un baschetbalist care merita mai mult decat statutul de rezerva. Komatina a contribuit cu 16 puncte, iar Popa Calota cu 14, in timp ce Nikola Otasevic a avut… 0 puncte, din sase aruncari in peste 22 de minute petrecute pe parchet, dar si 5 posesii pierdute. Mijajlovic de la CSU Sibiu a reusit 28 de puncte si 8 recuperari.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. O echipa „de batut”, dar care a castigat toate meciurile cu Timisoara, pana acum.
    Ok, Sibiul nu este la nivelul Clujului, nu are bugetul Clujului, dar nu e chiar asa „de batut”, precum reiese din titlu.