Gardian la Penitenciarul Arad, prins cu tigari de contrabanda in Timis

Noaptea pazeste puscariasii, ziua face trafic cu tigari! Un agent de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Arad a fost prins ieri de politisti in Timis, la Gataia, cu masina burdusita de pachete.

La un control de rutina in trafic, agentii l-au tras pe gardian pe dreapta si au trecut la verificarea autoturismului.

Sub presuri si in portbagaj erau dosite 5420 de pachete de diferite marci, cu timbru sarbesc.

Soferul, care s-a legitimat ca fiind gardian la Inchisoarea din Arad, nu avea niciun fel de acte pentru „marfa”.
Tigarile valoreaza 37.000 de lei si au fost retinute. Agentul de la puscaria aradeana este cercetat acum pentru contrabanda.

***

Astazi, un alt sofer a fost prins de politistii de la Sectia 3 Timisoara cu masina captusita cu pachete si cartuse de tigari de contrabanda. Niciun coltisor din autoturism nu a scapat neexploatat.

Barbatul oprit in trafic de politisti reusise sa indese pachete sub capota, la motor, in praguri, in scaune si banchete, sub presuri, in barile laterale. Era o adevarata tutungerie pe roti, iar locasurile de depozitare extrem de bine organizate.

In total 1000 de pachete, cu timbru de Serbia, pentru care nu exista niciun act. Soferul este cercetat pentru contrabanda.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.