Fotografie rara: Ultimul locuitor al satului-fantoma al Banatului, din Muntii Semenicului

CARAS SEVERIN. Ziua de Sfantul Gheorghe l-a indemnat la drum pe scriitorul banatean Erwin Josef Ţigla care a facut o excursie in satul Lindenfeld, supranumit si satul-fantoma din Muntii Semenicului. Este satul parasit, incarcat de legende si mistere, care a pastrat aerul unei asezari abandonate in mare graba, localnicii lasandu-si in urma casele ce au cazut prada timpului si hotilor.

satul-parasit-lindenfeld

Scriitorul a transmis colegilor de la argument-cs.ro mai multe fotografii, intre care una document, infatisandu-l pe ultimul locuitor al satului, candva populat de nemti, Lindenfeld, Paul Schwirzenbeck. Acesta a fost surprins la Garana in 1995, la sarbatoarea de Kirchweih. Barbatul a pierit trei ani mai tarziu intr-un accident rutier in Caransebes. O legenda spune ca batranul ar fi coborat atunci pentru prima oara in oras si atunci a fost lovit de o masina.

ultimul-locuitor-lindenfeld

Erwin Josef Ţigla a atasat fotografiilor trimise redactiei argument-cs si o scrisoare.

De San’ George, in vizita in satul parasit Lindenfeld

lindenfeld

„Sambata, in 23 aprilie, de San’ George, am vizitat din nou, dupa aproape patru ani, satul Lindenfeld din Muntii Semenicului.

Satul Lindenfeld, construit si populat in anul 1827 de colonisti germani din Boemia, este astazi un sat parasit.

Astazi, satul fara locuitori Lindenfeld este cunoscut si datorita romanului cu acelasi nume scris de Ioan T. Morar (romanul a primit Premiul National pentru Proza al Ziarului de Iasi pe anul 2005) si datorita ecranizarii romanului, in anul 2013, de reputatul regizor roman Radu Gabrea, avand numele de „O poveste de dragoste, Lindenfeld”. Acest film a fost prezentat la diferite festivaluri internationale precum cele de la Bogota, San Diego, Thessaloniki si Cannes. In cadrul Festivalului Ecranizarilor Literare UCIN, filmul a obtinut in anul 2014 Premiul pentru regie.

La traditionala sarbatoare a Kirwei-ului de la Garana in anului 1995 il intalneam pentru ultima oara pe Paul Schwirzenbeck, cel care a ramas „ultimul mohican” al satului, murind tragic in urma unui accident de masina la Caransebes, in anul 1998.

Astazi, Lindenfeld este un loc straniu şi trist. Casele sunt goale, sunt prabuşite, napadite de vegetaţie. Doar biserica romano-catolica, sfintita in data de 10 ianuarie 1858, mai strajuieste satul. Acesteia i s-a refacut in ultimii ani acoperisul de catre Helmuth Kierer, unul dintre germanii Banatului de ses, care isi petrece anual multe zile in Banat, astazi fiind stabilit in Germania.

In memoria locuitorilor acestei asezari, am facut cateva fotografii pentru cei interesati…“, a notat in scrisoarea sa Erwin Josef Tigla.

Mai multe AICI!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.