FOTO! Traficul dat peste cap in Timisoara! Centrul e complet blocat pentru inmormantarea Mitropolitului Banatului!

TIMISOARA. Haos in centrul Timisoarei, in vreme ce se pun la punct ultimele detalii pentru inmormantarea Mitropolitului Banatului, IPS Nicolae Corneanu. Circulatia in fata primariei si pe langa Catedrala Mitropolitana a fost blocata complet.

Soferii care au avut drum inca de dimineata prin centrul orasului au fost nevoiti sa ocoleasca zona. Politistii au iesit in numar mare in trafic sa dirijeze soferii, care inca circula bara la bara. Prin fata Catedralei nu se poate trece deloc cu masina, la fel cum nu se poate circula nici prin fata primariei sau pe langa Gradina de Vara, spre Podul Tineretii si apoi spre Bulevardul Mihai Viteazul. Nici mijloacele de transport in comun nu circula prin zona.

Strazile au inceput sa se umple de credinciosi care se aduna la Catedrala pentru inmormantarea mitropolitului. Mai multe fete bisericesti s-au adunat deja la lacasul de cult. Pe un ecran urias montat in fata Catedralei, trecatorii pot vedea imagini din viata si activitatea Mitropolitului Nicolae Corneanu. Sunt pregatiti sa intervina in caz de situatii de urgenta si pompierii, jandarmii, dar si medicii Serviciului de Ambulanta.

Liturghia care va fi oficiata de Patriarhul Daniel, insotit de un sobor de inalti ierarhi, este programata sa inceapa la ora 11:00.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.