Noutati :

FOTO! Sute de oameni la Festivalul Plai de la Timisoara, in prima zi! Ce artist va lipsi de pe scena sambata?

13 septembrie, 2014 - 10:02 AM
Autor: Anonim      
Categorie: CULTURA
2

TIMISOARA. Sute de timisoreni au luat cu asalt Festivalul Plai in prima zi, iar locul a devenit rapid un mic orasel al distractiei de toate felurile.

Dincolo de spectacole si concerte, la Plai fiecare isi gaseste ceva interesant de facut, iar detaliile sunt gandite cu grija, de exemplu instalatia construita chiar din dreptul intrarii pana in renumita zona de relaxare, dotata cu paleti si perne pe saturate, loc de depanat povesti, de cunoscut oameni interesanti si cate si mai cate.

In programul primei zile au fost incluse si o lectura publica cu Curtea de Litere sau expozitia foto a lui Csaba Teleki. La Casa Filmelor au rulat, de la 17.30 si pana tarziu in noapte, dupa concerte, multe delicatese pentru cinefili. La proiectia filmului Usturoi a fost arhiplin. Tot aici, cei prezenti au avut ocazia de a discuta cu Radu Bazavan aka Groparu, scenaristul si producatorul filmului Usturoi.

Scena Mare i-a luat pe toti cu asalt cu asalt tocmai cand le venise cheful de tropaiala, si asta a fost numai bine, din moment ce band-ul rezident al acestei editii e Light in Babylon, o trupa din Turcia mai mult decat potrivita cu spiritul festivalului, urmata de BaLaKo, trupa romaneasca ce tocmai si-a lansat la PLAI noul album, Colours. N-au lipsit nici intreruperile de curent, care n-au tinut insa foarte mult. Organizatorii au fost prompti si au remediat imediat problema. Pe strazile din jurul Muzeului Satului Banatean, Enel ar fi uitat sa porneasca curentul, povesteau cativa tineri carcotasi. Strada Demetriade si strada Avram Imbroane au fost cufundate in bezna toata noaptea.

Headliner-ul serii, Asian Dub Foundation, a strans langa scena sute de oameni veniti sa se bucure de prima seara de PLAI Festival. Tinerii au dansat pana aproape de miezul noptii impreuna cu baietii de la ADF.

Scena 2, unde Andreea Miltnerova si a ei Balerina Magnetica au incantat audienta, isi asteapta si sambata spectatorii, sub un cort african, sa se bucure de Zic-Zac – spectacol dansat si jucat de Andreea Gavriliu, Stefan Lupu si George Costin.

“Plin de locuri-surpriza, locuri de joaca, locuri de relaxat, muzeul se umple dupa concerte de sentimentul ca toti oamenii se cunosc intre ei, si locurile cele mai animate devin zona restaurantelor, unde anul asta ai ocazia sa alegi intre opt bucatarii diferite, si asa-cunoscuta sufragerie Hostel Costel, care concureaza serios la titlul de cea mai prietenoasa incapere neacoperita. Oricat de incalcite ar fi cararile muzeului, pana la urma toata lumea ajunge inapoi de unde a plecat, la cortul Chill, prin tunelul realizat cu drag de Lia Radoi si unde, dupa concerte, Eric Szasz si Happy Flow au facut sa se intample Funkz Trip Video Mix“, spun organizatorii.

Duquende nu mai vine

Programul celei de-a doua zile de PLAI Festival va suferi o mica modificare. Duquende, artistul anuntat de organizatori pentru cel de-al doilea concert al serii de sambata, 13 septembrie, si-a anuntat imposibilitatea de a fi alaturi de spectatorii festivalului.

Juan Rafael Cortez Santiago – Duquende – a anulat concertul de la Festivalul PLAI din data de 13 septembrie datorita unor probleme de sanatate„, se arata intr-un  comunicat de presa din partea managerului artistului, sosit pe adresa organizatorilor.

In locul lui va veni Jose Antonio Martin Yanez, Salao, care a lansat recent primul lui album, Jara en el camino, cu versuri proprii si versuri din colectia literara Colleccion de Cantes Flamenco apartinand lui Antonio Machado y Alvarez (Demofilo)„, se arata in acelasi comunicat de presa.

Astfel, programul celei de-a doua zile devine urmatorul: Light in Babylon, Salao si Tito Paris.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Si totusi unde are loc …festivalul?!?

  2. la muzeul satului … dar e un caca maca , cel putin asa rezulta din poze , plus ca au si o intrare modica de 50 de ron , o bagatela zic eu ca sa vad niste droghi intinsi pe jos , oricum cine are chef de vreun joint li se poate alatura