Noutati :

Firmele timisene din domeniul panificatiei, invitate la SÜDBACK Stuttgart

28 septembrie, 2014 - 04:42 PM
Autor: Anonim      
Categorie: ECONOMIC
0

Un numar de 9 firme membre ale Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis vor participa la misiunea economica pe care organizatia camerala o organizeaza in perioada 18–21 octombrie 2014, la Stuttgart, in Germania, cu ocazia Expozitiei pentru Panificatie, Patiserie si Cofetarie SÜDBACK 2014.

Firmele timisene vor avea ocazia de a interactiona cu principalii furnizori ai industriei de panificatie si de a se pune la curent cu ultimele tehnologii in domeniu: echipamente de panificatie, patiserie si cofetarie; utilaje pentru cofetarii / brutarii, inghetata (cuptoare); utilaje si tehnologii de refrigerare; materii prime; design interior pentru cofetarii / brutarii; alimente congelate; cafea, dulciuri; amelioratori; ambalaje; servicii conexe.

De asemenea, prin intermediul Enterprise Europe Network – cea mai larga retea din Europa care ofera servicii de informare si consultanta pentru intreprinderi, acestea vor avea intâlniri de afaceri, care au fost prestabilite functie de domeniul de activitate si interesul exprimat.

Organizat pentru prima data in anul 1978, SÜDBACK este unul dintre cele mai importante evenimente din Germania dedicat cofetarilor si brutarilor, fiind locul ideal pentru schimburi de idei, opinii, informatii, tehnologii precum si pentru prezentarea de trend-uri si inovatii in domeniu.

Informatii detaliate despre eveniment sunt disponibile pe site-ul: http://www.messe-stuttgart.de/en/suedback/.

Firmele timisene doritoare sa participe la misiunea economica din Germania pot obtine informatii suplimentare la sediul CCIAT din P-ta Victoriei nr.3, parter sau la tel. 0256-490771/2, 0374 160 949; 0749 274 424, e-mail: [email protected], Rafaela Colban – consultant cameral.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor