Festivalul Luminii la Timisoara: aproape 4.000 de ‘gulgute’ au fost aprinse in Parcul Central. FOTO!

TIMISOARA. Parcul Central a fost invadat de lumina. Zeci de timisoreni s-au oprit sambata seara in Parcul Central, pentru a admira „gulgutele” aprinse de cercetasii din Timisoara. Festivalul Luminii este un eveniment ajuns deja la cea de-a sasea editie in capitala Banatului.

Daca in trecut au fost aprinse lumini in Piata Unirii sau in Parcul Rozelor, de data aceasta cercetasii au mers in Parcul Central. Programul le-a fost dat insa peste cap de vremea capricioasa, asa ca organizatorii n-au putut duce la bun sfarsit tot ce au planuit. Cu toate astea, timisorenii prezenti au putut admira un spectacol de jonglerii cu flacari si asculta trupa Peregrinii. Micutii au fost cei mai fascinati de invazia luminii din Parcul Central.

„Sunt in jur de 3.800 de <<gulgute>>, toate sunt facute din hartie reciclata, lumanarile au trebuit cumparate. Au lucrat la ele cam 20 de persoane din centrul nostru, din Licos Timisoara, dar la festival am avut si cercetasi din Arad”, a declarat Ioana Tripa, coordonatorul Festivalul Luminii.

Grupul cercetasilor din Timisoara, infiintat in urma cu 11 ani, numara 50 de membri, cu varste de la 6 pana la 20 de ani. La nivel national insa, asociatia exista de 101 ani. Festivalul Luminii a fost organizat de Organizatia Nationala „Cercetasii Romaniei”, prin centrul local Licos Timisoara.

Foto: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.