Festival de Rock la Timisoara! Ce vedete vom avea in concert?

TIMISOARA. Se pregateste e treia editie Timisoara Rocks. Dupa Guano Apes si Black Box Reveleation, in aceasta vara, alte formatii ii vor incanta pe timisorenii iubitori de muzica rock.

CITESTE SI: Un designer din Timisoara, in mijlocul unui urias scandal! E acuzat de plagiat, dupa ce a creat logo-ul pentru Bucuresti 

Evenimentul va avea loc in perioada 16-17 iunie 2017, in Piata Victoriei, si va prezenta atat artisti locali, cat si trupe consacrate la nivel international.

In acest an, in prima zi de festival, in 16 iunie, vor urca pe scena:
19:00-19:45 Melting Dice
20:00-21:15 Crazy Town
21:30-23:00 The Toy Dolls

In cea de-a doua zi, in 17 iunie, vor concerta:
19:00-19:45 Blight
20:00-21:15 Methadone Skies
21:30-23:00 The Darkness

Melting Dice
Trupa Melting Dice s-a infiintat in Timisoara in 2014 si are in componenta 4 membri:
Flavius Vutan (chitara), Sorin Ghinita (tobe), Dani simon (bas), Bogdan Cotirta (chitara si voce). in primavara anului 2015 s-au lansat primele videoclipuri ale trupei la piesele “Linii de tramvai” si “Nu pastrati linistea”. Genul abordat de trupa este rock alternativ cu influente de hard rock si rock balcanic.

Crazy Town
Una dintre primele formatii hibrid ce au combinat cultura urbana cu cea mainstream. Au erupt dupa lansarea hit-ului “Butterfly” si au devenit cel mai cautat grup al momentului, cu un album ce s-a clasat pe locul 1 in peste 15 tari. Au vandut peste 6 milioane de copii ale primului album, atingand statutul de legende in domeniu. Prezenta lor la Timisoara Rocks! va fi o premiera pentru Romania.

The Toy Dolls
Una dintre cele mai importante trupe de punk din istorie, infiintata in 1979, a concertat pe cele mai mari scene din lume si a schimbat optica publicului in ceea ce priveste muzica punk. The Toy Dolls sunt cunoscuti pentru renuntarea la mesajele agresive, adesea asociate muzicii punk, promovand in schimb buna dispozitie.

Blight
Este o trupa de alternative metal din Timisoara formata din Vali (voce), Victor (chitara), Vlad (chitara), Jess (bas) si Seba (tobe), care isi are radacinile in experimentele incepute de primii sai membrii in anul 2010. Primul album este un EP de 5 piese denumit “Rotten Lieder”.

Methadone Skies
Una dintre trupele timisorene de rock cu o evolutie rapida pe scena europeana de underground. Promotori ai stilului psychedelic – stoner, trupa a lansat pana in prezent 3 albume “Enter The Void”, “Eclectic Electric” si “Colosseus”. Au urcat pe scena alaturi de trupe precum: Samsara Blues Experiment, Monkey3, My Sleeping Karma, Dyse, Toner Low si multi altii si au participat la festivaluri precum: Lake on Fire, Pietrasonica, Robust Festival si Rockt den See.

The Darkness
Trupa de glam-rock din Suffolk, Anglia, formata in anul 2000, a cucerit topurile internationale cu lansarea primului lor album intitulat “Permission to Land” [2003]. Single-uri precum: „I Believe in a Thing Called Love”, „Growing on Me”, „Get Your Hands off My Woman” si „Love is Only a Feeling” le-au adus 4 discuri de platina in Marea Britanie. In 2004 trupa a castigat 3 premii Brit la categoriile Best British Group, Best British Rock Act si Best British Album. Show-urile The Darkness sunt explozive si se bucura de cele mai bune recenzii inca de la infiintarea formatiei.

Intrarea la Timisoara Rocks e libera.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ca de obicei, lipsa de comunicare… Consiliul Judetean cred ca sustine financiar festivalul Rock din aceasi perioada… in acelasi judet la doar 40km distanta…
    http://rocklamures.ro/
    Deci in final…. jumate o sa fie la Timisoara si jumate la Periam Port…. pacat… asa se distrug aceste evenimente… din lipsa de comunicare.

  2. Felicitările mele primăriei care a reuşit să organizeze acest festival în acelaşi weekend în care se desfăşoara alte două festivaluri în perimetrul Timişoarei (Rock la Mureş şi Road Patrol MC Romania Bikers Festival).

  3. Vremea va fi urâtă ploi cu vijeli și chiar uragane ! Cel mai bune va fi pentru acest concert să aibă loc în altă localitate .