Noutati :

‘Eu stiu de la bunicii si parintii mei ca doctorul este in slujba pacientului’. Povestea fascinanta a medicului Emanuel Bratu, faimosul stomatolog din Timisoara, in care dragostea pentru aceeasi meserie numara deja trei generatii

2 aprilie, 2018 - 09:47 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: TIMISOARA MEA
0

TIMISOARA. Este a treia generatie de medici din familie si isi indruma fiul sa practice aceeasi meserie. Pentru unii ar putea parea cuvinte mari, dar a invatat ce inseamna respectul fata de pacienti de la tatal sau si a ales sa fie medic in Romania, la Timisoara, din patriotism. S-a perfectionat la scoli din Austria si Germania , munceste asa cum a deprins ”dincolo”. Dincolo de granita, in vestul Europei.

Vorbim despre medicul stomatolog Emanuel Bratu, un timisorean care s-a nascut intr-o familie sanatoasa, si care de fiecare data au stiut sa ia totul de la capat. O familie cu un trecut tumultuos, dar care a supravietuit vremurilor cu darzenie si multa dragoste de tara. O familie in care se asculta Radio Romania Libera si se canta ”Traiasca Regele”.

Numele Bratu este unul deja faimos atat in Timisoara, cat si in intreaga tara, insa nestiuta poveste a familiei celebrului medic este una desprinsa, parca, din filme. Stramosii stomatologului Emanuel Bratu erau ciobani din Sibiu, oameni simpli, insa cu ambitii mari pentru copiii lor.

Bunicul provine dintr-o familie de ciobani din Tilisca, linga Sibiu. A ajuns medic pentru ca mama lui a ramas cu el, dupa ce tatal a parsit-o luand cu el ceilalti 10 copii. Si ambitia batranei a fost ca fiul ei sa faca Medicina, iar diploma lui este pe perete aici (la Clinica Dental Experts, condusa acum de dr. Emanuel Bratu – n.r.) si este semnata Emil Racovita, la Cluj. Omul tremina Medicina, se face ginecolog, ajunge in Oradea, o cunoaste pe bunica, avocat, se casatoresc si construiesc ceva mai mare decat clinica pe care o am eu acum. Si vine cedarea Ardealului in 1940. El vorbea fluent maghiara. I s-a spus: <Stiti, avem nevoie de un ginecolog la Debrecen, va rog sa va mutati acolo>. In vama era trenul cu tot echipamentul nou de spital pe care si-l cumparase din Franta.Evident, a refuzat , spunind ca e roman si atunci i s-a spus ca are 24 de ore sa paraseasca teritoriul maghiar: <Ia-ti nevasta, nepotul ei de 6 ani, aveti un vagon, asta e tot ce puteti lua>. A pierdut tot, intr-o noapte. A stat doua saptamani in vagonul ala, in Gara de Nord din Timisoara, si a luat-o de la capat. A ajuns directorul Spitalului CFR din Timisoara, si-a cumparat un teren de casa si se pregatea sa o ridice, cand a venit comunismul, in 1947, apoi a venit stabilizarea, a pierdut din nou toti banii ce i-a pus deoparte si a ramas cu terenul de casa pe care tatal meu a fost fortat sa il doneze Romaniei in anii ’60 sub amenintarea exmatricularii din facultate. Blocurile de vizavi de Baile Neptun, tot ce este bloc nou construit acolo e pe terenul bunicului meu pe care noi nu am mai putut sa il revendicam pentru ca tata, tanar student, a scris, obligat fiind <donez Statului Roman> cand l-au chemat. Bunicul a murit in 1971, a facut o pancreatita. A vrut sa se mute dintr-un apartament de pe strada Gheorghe Doja intr-un alt apartament din Piata Plevnei. Atata l-au sicanat pana cand a cedat…„, isi incepe povestea, medicul Emanuel Bratu.

Iar cei 10 frati ai bunicului sau si-au implinit si ei visurile. Unul a ajuns in garda Palatul Regal si altul a fost cel care i-a pus Regelui Mihai I in maini mansa avionului, pentru prima data. Un alt frate a ajuns sa construiasca avioane, iar altii au ajuns prosperi oameni de afaceri.

Din cei 10 frati, unul membru in garda la Palatul Regal, altul,comandorul Aurel Bratu, este cel care l-a invatat pe rege sa piloteze. Inca vreo doi au ajuns oameni de afaceri si inca unul a disparut din tara inainte de Al Doilea Razboi Mondial, pentru ca visul lui a fost sa se faca constructor de avioane. Zis si facut. S-a dus la Toulouse, unde se construiesc avioanele Airbus, si s-a casatorit cu fata unui proprietar de fabrica, care era evreu. Au venit nemtii, i-au luat in 1941, i-au bagat in tren, i-au dus la Auschwitz. Inainte de intrarea in camera de gazare, le-a spus: <eu sunt roman, nu evreu>. Asa a scapat de-acolo. Toata familia, nevasta, socrul, toti au fost omorati, iar el s-a intors in Franta. Si nu a scris nimic catre noi timp de 40 de ani pentru ca, daca aveai rude in strainatate, mai ales cu complicatii… N-a vrut sa ne faca rau. In ’88 a murit si a lasat mostenire, langa Paris, o casa pe care toti descendentii pe linie masculina ai familiei au trebuit sa o imparta„, spune Bratu.

In aceasta familie, cu puternice radacini capitaliste si regaliste, s-a nascut tatal lui Emanuel Bratu, medicul stomatolog Prof dr Dorin Bratu, cel care i-a insuflat dragostea pentru Medicina si fiului sau. A stiut dintotdeauna ca acesta ii va urma cariera si a facut tot ce i-a stat in putinta pentru ca acest lucru sa se implineasca. Insa, inainte de a se naste fiul sau, Dorin Bratu si-a socat pur si simplu familia, alegand sa se casatoreasca cu o fata simpla care provenea dintr-o familie de… militian, „comunist d-ala, verde”. Emanuel Bratu povesteste savuros momentul.

In aceasta familie cu puternice radacini regaliste si capitaliste, apare o femeie: mama. De unde vine mama? O fata de militian dintre Ploiesti si Bucuresti venita sa studieze medicina la Timisoara. Problema? Mare. <Cum, in toata tara asta nu ai putut sa gasesti alta?> Bunicul din partea mamei,sef de raion. Adica, mai rau nu se putea. Taica-meu , la prima vizita la socru, s-a gandit ca e fata de guvernant, sigur trebuie ca tatal sa fie cit de cit instarit. N-a fost asa. Militianul era copil de taran, comunist d-ala, verde. Apartament de bloc cu doua camere. Nu a furat un leu, nimic, nimic. Epurat de Ceausescu la inceputul lui ’65 ca era din vechea garda lui Dej, comunistul ala timpuriu romanesc. Pensionat la 48 de ani. Si el imi povestea mie in vacantele de vara cum a fost in lagar, ca a fost prizonier la Stalingrad si rusii l-au luat, l-au spalat pe creier si l-au convins de beneficiile comunismului, ca a facut razboiul pana in Tatra, apoi a fost instalat in pozitie cheie. Acel om s-a consumat enorm la inceputul anilor ’90 cind tara a fost devalizata. Ii stia pe multi din cei care au facut ce au facut. In mintea mea e un melanj interesant ca am primit educatia aia… bunica-mea canta de 10 Mai <Traiasca Regele>, cu securitatea la usa, si cand ma duceam dincolo auzeam cum <Comunismul utopic e viitorul>. Mama a venit la 18 ani aici la facultate si a ramas alaturi de tata, nu s-a mai putut reintegra in zona de unde provenea„, mai spune Emanuel Bratu.

Cert este ca cele doua familii de cuscri s-au vazut foarte rar. Iar la Ploiesti, fericirea mare era cand se aduceau de la Timisoara tigari Vikend, dar mai ales carne de la Comtim.

Erau niste conversatii interesante cu oamenii de acolo in epoca comunista, cand le duceam tigari Vikend si carne de la Comtim. Eram mici Dumnezei pe atunci. Nu le venea sa creada ca exista piata Ocsko si ce se poate cumpara de acolo. Sa nu credeti ca regret vremurile trecute…, dar ce traim acum, ca si relatii interumane, e de 10 ori mai rau. Am devenit invidiosi, rai, nu ne mai ajutam intre noi, iar vorbele despre capra vecinului sunt mai actuale ca niciodata. Cu toate aceste diferente, am vazut la mine in familie o unitate si un devotament urias fata de familie din partea mamei. Mi-au trebuit multi ani sa gasesc un om ca asta. Cami (sotia lui Emanuel Bratu – n.r.) e exact modelul de femeie pe care l-am vazut acasa„, spune medicul.

Dar dincolo de radacinile sale, cine este Emanuel Bratu, omul Emanuel Bratu, cel care a crescut intr-o familie cu un trecut de poveste, o poveste cu avioane, cu halate albe si cu idei capitaliste?

Raspunsul il da chiar el: „Omul Bratu este o amestecatura intre diferite regiuni ale Romaniei si intre diferite oranduiri sociale ale Romaniei. Este un melanj intre o ramura de peste Carpati, din Muntenia, si o ramura din Transilvania si este un om care a trait in comunism pana la 19 ani si apoi a intrat intr-un capitalism timpuriu original. Un om care a fost trimis la o scoala germana, copil fiind, dintr-o familie de romani, intr-o vreme in care Timisoara inca avea nemti si care a ramas de acolo cu cateva reguli care l-au ajutat mult in viata si cu o limba straina stapanita foarte bine. Prietenii mei cei mai buni din copilarie au fost un ungur, un neamt si un evreu, asa am crescut, schimband mancare la scoala, sarbatorind pastele de 3 ori si invatand limbi straine. M-am nascut si am copilarit in Timisoara, tin doar cu Poli din 1974, am vazut strazi spalate cu tramvaiul, aliniate si fara gropi, o civilizatie si un oras unice in Romania. De multe ori ma gindesc cat de mult s-a schimbat si in bine, dar si in rau. Sunt a treia generatie intr-o familie de medici, bunicul a fost medic ginecolog, tata si mama au fost stomatologi„.

A stiut inca de la sase ani ca va deveni medic stomatolog si a stiut si de ce va avea aceasta meserie.

Cand m-au intrebat in clasa I <Ce vrei sa te faci cand vei fi mare> raspunsul a fost: medic stomatolog. Si la intrebarea <de ce> raspunsul a fost: ca sa ma ajute mama si tata pana la adanci batraneti. Nepotism curat ar spune unii! Sau capitalism normal, unde fiul preia afacerea sau meseria tatalui. Asa ca asta s-a si intamplat. Si cu ajutorul lor am ajuns ceea ce sunt astazi, adica sa fiu profesor la facultate si sa am si activitatea privata in aceasta clinica. Am trecut prin toate etapele la facultate, am avut si sansa sa prind o bursa in Austria pe la inceputul anilor ’90, care mi-a deschis putin mintea, am invatat cu ce se mananca implantologia si in rest sunt un om care are ca pasiuni masinile, un hobby foarte scump, si care se intinde de-a lungul multor decenii, sunt un om caruia ii place sa calatoreasca destul de mult, sa vada lumea, si la care cea mai mare componenta din viata, mai bine de 80%, este dedicata meseriei, care incepe in fiecare dimineata, la ora 8.00 si se incheie seara tarziu acasa„, povesteste medicul Emanuel Bratu.

Tatal sau, medicul stomatolog Dorin Bratu, este cel care i-a pus in maini pentru prima data un cub de ceara si un cutit si i-a cerut sa modeleze un dinte. Emanuel Bratu isi aminteste ca si-a vazut adesea parintele doar la micul dejun, cand se ascultau stirile diminetii la Radio Europa Libera, iar mama a fost mai mult prezenta in viata lui.

Mama lucra in invatamant, tata nu a intrat la catedra decat in 1988, si eu il vedeam pe tata dimineata, cand pornea Radio Europa Libera si luam micul dejun si seara foarte tarziu acasa. A muncit enorm.A fost fauritor de scoala si multe generatii ii datoreaza succesul. Mama a tinut familia unita. Lucrand in invatamant, era ceva mai devreme acasa si cu ea am petrecut mai mult timp. A fost o viata dominata in anii copilariei de povestile din perioada interbelica ale bunicii, pentru ca eu pe bunicul nu am apucat sa il cunosc, a murit cand aveam doar un an. Apoi, am trecut alaturi de parintii mei prin toate doctoratele lor, prin toate lucrarile stiintifice, articolele publicate, noptile pierdute, carti intregi citite si scrise. Cumva, de mic copil, de la 2-3 ani, mergand la ei la serviciu am inceput sa ma joc cu materiale dentare si intr-o zi m-am trezit…medic. Uitandu-ma inapoi cu 40 si ceva de ani, cred ca gandirea lui tata a fost sa ma faca stomatolog de la inceput, drept pentru care a incurajat foarte mult toate hobby-urile mele legate de constructii de modele de avioane, masini, obiecte mici, suruburi, piulite, lucruri care cresc manualitatea.A fost un vizionar si un pionier.A inserat primul implant in 1974! Intr-o zi m-am trezit cu un cub de ceara aruncat pe masa, un dinte si un cutit. Mi-a zis: <Fa din cubul ala de ceara un dinte. Poti sa il faci?> Si a iesit ceva care semana cu un dinte. Si a zis: <s-ar putea sa avem o sansa cu tine>. Interactiunea, mirosurile, aparatele… am apucat sa vad toata evolutia stomatologiei romanesti din anii ’70 pana astazi, aproape zi de zi„, isi aminteste Emanuel Bratu.

Primul dentist i-a fost chiar tatal sau si isi aminteste ca nu i-a fost deloc frica: „La dentist am fost foarte rar pentru ca eu nu am nicio carie. Singura mea problema a fost cand am cazut si mi-am lovit incisivul central si tata mi l-a reparat a doua zi. Eram in clasa a V-a. Si astazi se foloseste aceeasi restaurare. Nu mi-a fost frica pentru ca era tata in fata mea. Stiam ca face treaba buna, ca era deja un om cunoscut si respectat in orasul asta„.

Inca de mic copil isi facea de lucru in cabinetul stomatologic, iar an dupa an i-a devenit un mod de viata. Acum, ziua medicului Bratu incepe dis de dimineata si se sfarseste seara, tarziu, tot in cabinet, printre pacienti sau studiind. Uneori e nevoie de el si in miez de noapte.

Sunt doua variante de program: varianta care implica facultatea, care inseamna ajuns la scoala dimineata, tinut cursuri pana dupa amiaza, apoi venit aici (la clinica – n.r.) si stat pana la 8 seara. Si varianta doi, in care esti in cabinetul privat de dimineata si pana cand se termina programul. Medicul nu are un orar fix. Eu stiu de la parintii mei ca medicul este in slujba pacientului si, daca omul ala are o problema sau o urgenta, vii si noaptea de acasa si rezolvi problema. Am avut situatii cand am venit si noaptea la cabinet. Daca suna telefonul la 12 noaptea, trebuie sa vii sa ajuti pentru ca pacientul are nevoie de tine, telefonul unui medic nu se inchide „, spune Bratu.

De ce a ales aceasta viata, intr-o Romanie in transformare? De ce nu a ales, la fel ca alti tineri de varsta lui, sa plece peste granita, spre Occident, acolo unde meseria de stomatolog este mult mai banoasa? Raspunsul este unul cat se poate de simplu: din patriotism. A invatat in familie ce inseamna iubirea de tara si cum se impletestea ea cu rigoarea meseriei pe care o practica.

Am avut si oportunitati si ganduri. M-am intors din ele pentru ca in familia noastra s-a cultivat mereu patriotismul. Multi au sa zimbeasca si sa spuna, e ,nu a plecat pentru ca l-au ajutat parintii.Da, marturisesc ca am beneficiat de suport, de know-how si sprijin material care au facut ca viata mea sa fie aparent mai usoara decat a altor colegi de-ai mei. Am avut un alt start in viata. In orasul asta numele de Bratu inca inseamna ceva si la asta au contribuit celelalte doua generatii si m-am gandit foarte mult: ok, o iau de la zero, o sa fiu un nimeni intr-o tara straina sau hai sa incerc sa fac ceva la mine acasa, la nivelul a ceea ce am vazut afara, astfel incat sa ma duc cu placere la job, sa nu ma duc la serviciu si sa zic <fir-ar sa fie, ce problema am eu ca eu nu am ustenile din alea sau din alea si uite cum o sa fie>. Am avut o perioada foarte grea intre ’94, cand am terminat facultatea, pana prin 2003- 2004. Am lucrat si la sat. Atunci m-am gandit foarte serios sa plec pentru ca Romania trecea printr-o tranzitie foarte lenta, ne chinuiam sa intram in UE, calatoream greu cu vize, accesul la informatii era dificil si era cat pe-aci sa zic ca nu are rost. Atunci am facut un consiliu de familie si am zis, ok, ce facem? Daca nu ne apucam sa facem o treaba serioasa, eu voi pleca. M-am dus la mama si la tata si le-am zis: haideti sa vindem tot ce avem si ne punem sa construim clinica asta, acasa. Si asta a fost prima clinica din vestul Romaniei gandita din pamant sa fie clinica de medicina dentara. Tot ceea ce este si astazi construit in domeniul medical, in medicina dentara in Timisoara, sunt cladiri adaptate. Asta a fost gandita si proiectata din start sa fie clinica de medicina dentara, pentru ca asta implica niste circuite, niste spatii„, dezvaluie medicul stomatolog.

Dincolo de munca pe care o face cu pasiune, paradoxal, medicul stomatolog Emanuel Bratu mai are timp si de hobby-uri. Are unul destul de costisitor, pentru care inca plateste, dar si amintiri frumoase. Este vorba despre masini. Prima sa masina a fost o Dacia Break, asta desi tatal sau era hotarat sa ii cumpere un Lastun.

Prima masina, ca la orice roman din acei ani, a fost o Dacia 1300, desi tata a vrut sa imi cumpere un Lastun. E o poveste foarte interesanta. Subsemnatul a cazut la admitere prima data, ceea ce a fost o tragedie in familie, si mi s-a explicat ca viitorul meu poate fi ori frizer ori medic. Ambele meserii au halate albe si tata mi-a explicat ca, <daca esti prost si nu te faci medic, atunci te faci frizer>. In acel an, ca lectie de viata, am fost angajat la Intreprinderea de Gospodarie Comunala Timisoara, la serviciul de desfundat canale-motopompe. Mergeam dimineata si desfundam canale. Da, si acum am o meserie unde se desfunda canale, un fel de vidanjor sunt si astazi. Probabil e o legatura. Dupa care m-am pus serios cu burta pe carte, mi-am spus ca nu vreau sa fac asta toata ziua si am intrat la facultate. Era vara lui 1989 si optiunile auto erau limitate: aveam Dacia 1300, Oltcit sau Lastun. Visul meu era sa am un Oltcit, tata mi-a explicat ca o sa am probabil un Lastun, ca nu ne permitem un Oltcit. Si tata era bun prieten cu Constantin Stroe, cel care urma sa devina directorul general al Automobile Dacia Pitesti si care era pe atunci directorul Automobile Timisoara. Un om extraordinar, pe care tara nu are voie sa il uite.Vine Revolutia, domnul Stroe pleaca de la Timisoara la Pitesti si dupa luni de zile, undeva in primavara- vara lui 1990, primesc un telefon si cu sprijinul bunicii mele care i-a imprumutat niste bani lui tata, domnul Stroe a facut rost de o Dacia Break pentru mine si asta a fost prima mea masina. O Dacie combi alba. A fost un moment pe care nu o sa il uit toata viata, pentru ca tata a spus: <o scot eu prima data prin oras, sa mergem in afara localitatii> si am ajuns pana la Punctele Cardinale cu ea, unde a fost lovita din spate. Deci, eu nu am apucat sa o conduc, sa pun mana pe volan, masina era deja lovita din spate de o doamna care nu vazuse cedeaza trecerea. In plus, evident, masina a trebuit reparata, domnul Stroe de la Pitesti s-a oferit sa ma ajute, si pe drumul de intoarcere cu acea masina blestemata am avut un accident foarte urat pe Valea Muresului, dupa Deva, unde un camion, intr-o curba, in mijlocul drumului statea neiluminat si l-am lovit. Masina s-a facut cvasi-armonica, a fost vanduta. Si, din acel moment, a inceput aventura masinilor cumparate dinafara tarii si din momentul ala le-am pierdut sirul si numarul„, povesteste, cu zambetul pe buze, Emanuel Bratu.

Apoi, in viata lui Bratu a intrat „Iulius”, un Audi botezat in felul acesta de vechii proprietari. Iulius a avut un sfarsit tragic, insa.

A ramas in suflet primul Audi, pe care l-am avut cand m-am intors de la bursa din Austria, cumparat la mana a doua. Proprietarul, plangand, mi-a dat cheile si mi-a spus: <Sa nu uiti, il cheama Iulius>. Plangea el, plangea si nevasta-sa si toti acolo, in fata casei. Iulius a avut o poveste interesanta pentru ca, dupa un an, a fost o mare furtuna in Timisoara si a cazut un copac imens penste capota lui si a fost foarte greu de reparat„, povesteste, nostalgic medicul.

Fiul de 15 ani al lui Emanuel Bratu va mosteni de la tatal sau meseria. O meserie-stafeta care s-a incredintat din generatie in generatie ca cel mai de pret lucru. O meserie care a pus numele Bratu pe harta Romaniei si nu numai.

Pe cel mare (fiul de 15 ani – n.r.) sper sa reusesc sa il vad langa mine si sa urmeze drumul asta. Ar fi pacat de acumularile generatiilor trecute sa nu faca medicina dentara. O sa inceapa sa vina pe aici, anul asta isi va da Capacitatea, are si o mama reputat specialist ortodont stomatolog, prima mea sotie, stie despre ce este vorba. M-a intrebat daca treaba asta cu medicina dentara o sa mai mearga pe viitor? I-am zis ca in generatia lui sigur. Dupa aceea probabil ca nu, pentru ca genetica si robotica vor interveni. Cea mica (fiica – n.r.) e cu totul alta generatie, are un an si jumatate. Nu as vrea sa o vad facand meseria asta, e o meserie grea pentru femei. Sustin ca e o meserie care are o uzura mare, atat, la nivel somatic, cat si psihic, si nu mai are nimic de-a face cu ceea ce era stomatologia acum 20-30 de ani. Statistic vorbind, stomatologii au cea mai ridicata rata de mortalitate in sfera medicala , dupa cardiologi. Stresul este imens. A devenit o munca supraspecializata de echipa, eu nu as putea sa tratez la un nivel inalt un pacient fara echipa de medici si tehnicieni care ma inconjoara. In urmatorii 10-20 de ani, tehnologia va lua foarte mult din ceea ce facem noi. Dar, cu toate astea, o sa mai avem nevoie 30-40 de ani de ceea ce facem acum. Dupa asta o sa fie multi roboti„, explica medicul Emanuel Bratu.

Meseria este cu adevarat bratara de aur in familia Bratu. Emanuel a crescut printre ustensile de stomatologie, iar acum, pe cele vechi le pastreaza intr-un mini-muzeu in clinica pe care o conduce. Vorbeste cu multa pasiune despre stomatologie si stie ca este unul dintre cei mai buni in ceea ce face. Nu intamplator are pacienti din lumea intreaga si cazuri extrem de dificile pe care le vede ca pe niste provocari de la care nu se da niciodata in laturi. Este dedicat pacientilor si decis sa invete alti si alti tineri ceea ce el deja a acumulat. Tocmai de aceea este si cadru didactic la Universitatea de Medicina din Timisoara.
Isi imparte viata intre dragostea pentru stomatologie si familie si crede cu tarie ca viitorul sunt copiii sai, pe care se straduieste sa-i creasca in respectul pentru inaintasi si in valorile care l-au facut om si medic.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor