Echilibristica pe sarma, deasupra unui autobuz in flacari! Ce va asteapta in aceasta seara in Piata Victoriei din Timisoara

TIMISOARA. Tehnici de circ in teatru! Timisorenii sunt invitati in Piata Operei miercuri seara, de la orele 22.00, sa urmareasca un spectacol iesit din tipare, care ii va tine cu sufletul la gura, la Festivalul Dramaturgiei Romanesti. O trupa franceza, Underclouds Cie, care a calatorit pana in Romania cu un autobuz ruginit, va oferi o poveste nebuna, plina de lumina si suspans.

Artistii au descoperit autobuzul intr-o parcare si le-a venit ideea de a face din el un spectacol – Funambus.

Actorii vor merge pe sarma deasupra autobuzului in miscare, ii vor da foc si ii vor introduce pe spectatori intr-o atmosfera suprarealista, in care sunetele si luminile se impletesc, iar costumele dau o nota de originalitate nemaintalnita.

funambus (2)

Reprezentatia Funambus evolueaza intr-o atmosfera inspirata de benzile desenate ale lui Fred sau de filmele lui Tarkovski sau Roy Anderson. Cablul este in egala masura fragilitate si tensiune, o legatura intre aer si pamant, contradictoriu prin insasi natura lui. Pornind de la tehnicile circului si lumea acestuia – transformandu-le in ceea ce se numeste „viata”, si „omenesc”, cu tot zbuciumul sau, cu visele sale, cu nebunia, cu iubirea si cu momentele sale de incoerenta, Funambus devine o mitologie a vremurilor noastre, o poveste a Omului fata in fata cu lumea, in inclestarea lui cu poezia pura.

Spectacolul se joaca atat in 10 iunie, cat si in 11 iunie, de la orele 22.00, in Piata Operei din Timisoara. Intrarea e libera.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.