E uimitor cat pot sa bea pe canicula asta unii soferi din Timis!

TIMISOARA. Loviti de arsita, unii soferi si-au astamparat setea cu prea mult alcool, apoi s-au urcat la volan.
Ieri, politistii de la Rutiera au avut parte de doua surprize in numai o jumatate de ora.

In apropiere de Lugoj, agentii au descoperit in trafic un barbat de 37 de ani, calare pe un moped, care nu prea tinea bine directia. L-au tras pe dreapta si l-au verificat cu alcooltestul. Aparatul a indicat o valoare de 1,33 mg/l in aerul expirat, asa ca omul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Politistii aveau sa descopere ca barbatul nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule.

O jumtate de ora mai tarziu, la Timisoara, un barbat de 46 de ani a fost gasit la volan cu 0,93 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.