Dus rece pentru ACS Poli inaintea meciului cu UTA. Trupa lui Velcea a pierdut ultimul amical disputat in aceasta iarna. FOTO!

Echipa timisoreana a fost invinsa cu scorul de 2-0 de FC Botosani, echipa care evoleaza in Seria I a Ligii a II-a, in ultimul meci de verificare disputat inainte de inceperea returului.

ACS Poli a aratat un joc destul de apatic in prima repriza, cea mai mare ocazie apartinandu-i lui Ovidiu Petre, in minutul 9, cand capitanul timisorenilor a reluat cu capul, o minge venita din corner si i-a dat ceva emotii portarului Vlad, care a respins destul de greu.
De partea celalta, oaspetii  au reusit sa marcheze de doua ori pana la pauza,  Carjan, fiind cel care  l-a invins pe Pap,mai intai in minutul 34 si  apoi in minutul  37.
Partea a doua a jocului a adus mai multe schimbari in echipa timisoreana, insa,  elevii lui Vali Velcea nu au reusit sa puncteze, desi au avut mai multe oportunitati decat in prima repriza. Trandu a sutat bine de la peste 25 de metri, dar portarul celor de la Botosani a fost pe faza, Szekely a ratat singur cu portarul, iar Enciu  si Seroni nu au reusit nici ei sa trimita mingea in poarta, ultimul fiind eliminat apoi, in minutul 77, cand a incasat al doilea galben.
Meciul s-a incheiat la scorul de 2-0 pentru cei de la FC Botosani, care, cu doar o zi in urma, au invins(2-1) si pe UTA, adversara timisorenilor din prima etapa a returului.
”Nu m-a interesant foarte mult rezultatul, dar este drept ca daca incununam meciul cu o victorie, probabil ca altfel era subconstientul fiecarui jucator.Insa m-a intersat foarte mult jocul, o parte din ceea ce am construit in aceasta pregatire s-a vazut, o parte nu s-a vazut, sper ca in aceasta saptamana sa se vada in totalitate. De unele momente am fost multumit, de altele nu, nu sunt multumit de anumite momente, cum s-au tratat anumite faze, cu care ne-am mai intalnit de foarte multe ori in timpul jocurilor si le-am rezolvat fara probleme. Acum nu s-a intamplat, probabil din cauza unei usoare relaxari mentale. Am avut parte de un adversar mult mai proaspat ca si noi, ii felicit pentru rezultat si le doresc sa-si indeplineasca obiectivul propus in seria lor”, a spus Vali Velcea, care este convins ca in meciul de saptamana viitore, de la Arad, echipa sa va arata o alta fata: „Cred ca importanta meciului cu UTA ii capaciteaza pe jucatori. Probabil o sa vedeti, o alta echipa in meciul cu UTA”, a mai spus Velcea.
ACS Poli a inceput meciul cu UTA in formula: Pap – Redjepi, Petrovic, Seroni, Nohai – Goge, Petre, Poparadu, Nanu – Boldea si Dina, iar in partea a doua a jocului au mai intrat: Coca, Balace, Bocsan, Barbut, Trandu, Lungu, Szekely si Enciu.
VEZI FOTO pe www.fortaviola.ro!
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.