Noutati :

Doi sportivi din Timisoara in semifinalele prestigiosului turneu de tenis de la Orange Bowl

8 decembrie, 2017 - 12:45 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. Denumit si Campionatul Mondial neoficial al juniorilor, competitia din Floria, Orange Bowl, este una din cele mai prestigioase concursuri rezervate tinerelor sperante ale sportului alb, cu o istorie de peste 70 de ani. Pe lista castigatorilor s-au inscris de-a lungul timpului nume ca Roger Federer, Andy Roddick sau Dominic Thiem, in intrecerea baietilor, si Gabriela Sabatini, Elena Dementieva sau Caroline Wozniacki la fete.

CITESTE SI: Accident violent pe o sosea din Timis. Un om a murit dupa o depasire nebuneasca

2017 este un an deosebit pentru romanii care participa la categoria 16 ani (baieti). Nu mai putin de trei jucatori din tara noastra au ajuns in semifinalele competitiei, finala putand fi 100% romaneasca.

Timisoreanul Nini Dica a ajuns fara nicio problema in penultimul act, invingandu-si cei patru adversari intalniti in rundele anterioare fara a pierde macar un set. In semifinale, timisoreanul il va intalni pe peruanul Rodriguez. In cealalta semifinala se vor intalni Cezar Cretu si Nicholas Ionel! Ultimul roman castigator la U16 in aceasta competitie a fost Florin Mergea, in 2001. Nini si Cezar au participat si in competitia de dublu, unde s-au oprit in semifinale.

In competitia fetelor de 16 ani, doua sportive din Timisoara au ajuns pana in sferturile de finala, una ajungand si in semifinale. Este vorba despre Andreea Velcea, principala favorita, care si-a respectat blazonul si a ajuns in penultimul act, unde o va intalni pe americanca Fiona Crawley. Cealalalta banateanca, Smaranda Corneanu, s-a oprit in sferturi, dupa ce a fost invinsa la capatul unui meci maraton de o alta americanca, Jaedan Brown. Cele doua sportive de pe Bega au facut pereche la dublu, unde au trecut doua tururi, dar au fost eliminate in sferturi. Ultima romanca ce a reusit sa se impuna la categoria 16 ani a fost Raluca Ciochina in 1999.

Rezultatele obtinute de romani in acest an si de timisoreni in special sunt absolut extraordinare, demonstrand ca tara noastra ramane un izvor de talente in sportul alb.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor