Doda vestica

Ioan Garboni

Ma uitam la decolteul ei, fermecat de rotunjimile “necenzurate” de vreun sutien, rotunjimi ce tresaltau sub tricoul ei albastru de bumbac. Ea avea 23 de ani iar eu sub…20. Dupa ce am tatonat terenul cu ea cateva zile, am hotarat ca “gagica-i brici” si la incurajarile prietenilor, am pregatit un minutios atac “sentimental – adolescentin” de cucerire a ei, ca doar eram in vacanta si aveam timp berechet. Fata era “frumoasa rau” si arunca cu feromoni in stanga si-n dreapta. Atunci cand ieseam cu ea prin oras, vedeam cu coada ochilor privirile invidioase ale femeilor dar si ocheadele pofticioase ale barbatilor.

Femeile erau invidioase in primul rand pe hainele ei, haine de foarte buna calitate, aduse “de afara”, din vest. Barbatii, salivau din cauza a ceea ce era ascuns… sub haine. Eh, deci cum mergeam eu asa cu ea de mana, (mandru ca un paun cu gainusa lui), intram intr-o gradinita cocheta a unei cofetarii. Ne asezam, comandam inghetata si cafea, ea scoate din poseta un pachet de Kent si mi-l intinde spre a-i aprinde tigara. Ma uit la buzele ei frumos rujate si la ochii ei caprui cu gene lungi rimelate, la parul ei roscat, batut usor de vant; iar inima-mi prindea avant. „Gata-mi zic, hai sa fiu sentimental!“ Plecam de la cofetarie, o iau de mana si o trag brusc spre mine sarutand-o apasat. Ea se lipeste de mine ca loaza de vie pe arac. Si nu pot sa va descriu ce gust avea rujul ei si nici cum mirosea parfumul Dior de dupa urechiusa ei… Apoi, oameni buni, am facut ceea ce niciodata n-am mai facut pana atunci si nici de atunci incolo!!

Incep ca un bou sa recit versuri de… dragoste. Doda mea din vest (caci uitasem sa va spun caci „cucerirea” mea era romanca, dar stabilita intr-o tara capitalista din vest) facu ochii mari de tot si incepu sa rada in hohote. Eu, socat continui sa recit anapoda… Doda mea-mi pune un deget pe buze si-mi spune printre rasete: „Nu-i nevoie de romantisme acum, pastreaza-le pentru la noapte, iubitel…! Hai sa mergem la mine…” Afara s-a lasat intunericul si noi intram in hotelul unde ea locuia. Cere cheia de la receptie, iar eu simt privirea invidioasa de „securist-informator” a functionarului de la tejghea, care intreba agitat: „Domnul urca in camera… ?!”. Ea-i raspunse apasat: „Acest tanar nu este un domn, ci e un sclav-artist recitator la care i-am oferit o bursa de studiu pe o perioada nedeterminata… „Apoi, dupa ce intraram in lift, doda mea scoase capul si-i striga receptionerului: „Si vezi sa nu ne deranjeze nimeni… o saptamana!” Acum, din lipsa de spatiu tipografic nu pot sa va descriu cum sunt pedepsiti „recitatorii netalentati “. Am fost instruit ca un „sclav netalentat literar” ce eram, cam… doua luni. Si sa stiti ca doda nu era blanda…, si nici cursurile n-au fost… Of! Acum stiti de ce imi exprim opinia aici…