Noutati :

Descoperiri extraordinare ale civilizatiei Maya: Vezi ce au gasit cercetatorii in jungla din Mexic

16 august, 2014 - 07:40 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

Vechea civilizatie Maya ramane una plina de mistere, inca nedescifrate de catre oamenii de stiinta. Acum, arheologii au facut o descoperire extraordinara in jungla din Mexic, in inima peninsulei Yucatan, unde au gasit vestigiile unor vechi orase mayase.

Au fost descoperite doua vechi orase mayase, arheologii gasind ruinele unor temple in forma de piramida si ale unor palate, ascunse in vegetatia bogata si greu accesibila din sud-estul statului mexican Campeche, potrivit Discovery News.

„Fotografiile aeriene ne-au ajutat sa localizam siturile”, a spus Ivan Sprajc, liderul expeditiei, de la Centrul de cercetare al Academiei slovene de stiinte si arte.

O fatada uriasa, care contine o scultpura ce reprezinta o gura de monstru, este unul dintre cele mai bine conservate monumente descoperite in jungla.

„Aceasta reprezinta o zeitate Maya legata de fertilitate. Iar usile monumentului simbolizeaza intrarea intr-o pestera si, in general, intr-o lume subpamanteana, locul originii mitologice a stramosilor mayasi”, a spus Sprajc.

S-au descoperit ramasitele unor cladiri asemanatoare unor palate si o piramida templu de aproximativ 20 de metri inaltime, impreuna cu 10 stele, trei altare bine conservate si inscriptii hieroglife.

Sursa: ziare.com

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor