Dan Negru
Cand eram pusti l-am auzit prima data la radio… Cand eram adolescent ii memoram poeziile… Matur fiind, ma gandesc uneori cat de putini sunt cei ce ajung la maturitate sa
-si intalneasca personajul preferat pe care in copilarie il ascultau la radio si caruia, in adolescenta, ii memorau cartile. Sunt un norocos…
Candva, l-am prezentat la un eveniment la Sala Palatului. Era o gala patronata de Emma Nicholson, destinata copiilor orfani… Sala plina, mai cu seama copii de pe la scoli. Cantau Voltaj, Holograf si vrand-nevrand am ajuns si la momentul discursurilor. Ca prezentator, ma temeam de clipa asta, stiam ca pustii din sala n-or sa aibe rabdare sa asculte discursuri si totodata aveam o stare de jena in a le spune celor ce urmau sa rosteasca discursurile ca ar fi bine sa fie concisi… Si a inceput… un ministru, un secretar de stat, alt ministru… sala deja fremata… Pustii vroiau muzica… Cand a urcat el pe scena s-a lasat liniste. Habar n-am de ce… Nu-mi pot explica. A vorbit vreo 7 minute, cel mai lung discurs al serii. Nu-mi amintesc despre ce, stiu doar ca-l priveam mirat, fascinat, contrariat ca toti cei din sala. A captat vreo 300 de pusti care sigur nu erau interesati de subiect, dar care-l ascultau… in liniste…
Stiam ca e pasionat de fotbal si intr-o zi, am avut sansa sa fiu invitat la Recursul etapei , showul lui Ovidiu Ioanitoaia… Erau acolo Nicu Constantin cu Rapid, Dan Bitman cu Steaua, Tudor Chirila cu Dinamo, eu cu Poli Timisoara… Pe scaun am nimerit chiar langa el… Cand l-a prezentat pe Nicu Constantin, nea Ovidiu, moderatorul, l-a intrebat cu ce echipa tine... „De cand am facut ochi tin cu Rapidul!” a venit raspunsul… Am simtit un cot de la cel de langa mine… m-am aplecat si mi-a soptit, fara sa fie auzit de nimeni…” Si inca ce ochi a facut….” Am bufnit in ras… Nicu Constantin ma privea nedumerit prin ochelarii lui cu dioptrii colosale… Da, si inca ce ochi…
Fie ca-l vad la televizor, fie ca i-am stat in preajma, mereu am simtit la el o siguranta a celui care stie ca are un loc rezervat spre departe… Asa cum adolescenta mea a fost captata de poeziile lui, la fel se va intampla cu generatii de tineri de acu’ incolo… Sunt sigur ca, odata, candva, fetita mea va lacrima la versurile-i: „Enigmatici si cuminti, terminandu-si rostul lor, langa noi se sting si mor, dragii nostri, dragi parinti..” Atunci, candva, ea o sa le spuna celor ce vor fi… „Tati l-a cunoscut pe Adrian Paunescu…”
Cand eram pusti l-am auzit prima data la radio… Cand eram adolescent ii memoram poeziile… Matur fiind, ma gandesc uneori cat de putini sunt cei ce ajung la maturitate sa-si intalneasca personajul preferat pe care in copilarie il ascultau la radio si caruia, in adolescenta, ii memorau cartile. Sunt un norocos…
Candva, l-am prezentat la un eveniment la Sala Palatului. Era o gala patronata de Emma Nicholson, destinata copiilor orfani… Sala plina, mai cu seama copii de pe la scoli. Cantau Voltaj, Holograf si vrand-nevrand am ajuns si la momentul discursurilor. Ca prezentator, ma temeam de clipa asta, stiam ca pustii din sala n-or sa aibe rabdare sa asculte discursuri si totodata aveam o stare de jena in a le spune celor ce urmau sa rosteasca discursurile ca ar fi bine sa fie concisi… Si a inceput… un ministru, un secretar de stat, alt ministru… sala deja fremata… Pustii vroiau muzica… Cand a urcat el pe scena s-a lasat liniste. Habar n-am de ce… Nu-mi pot explica. A vorbit vreo 7 minute, cel mai lung discurs al serii. Nu-mi amintesc despre ce, stiu doar ca-l priveam mirat, fascinat, contrariat ca toti cei din sala. A captat vreo 300 de pusti care sigur nu erau interesati de subiect, dar care-l ascultau… in liniste…
Stiam ca e pasionat de fotbal si intr-o zi, am avut sansa sa fiu invitat la Recursul etapei , showul lui Ovidiu Ioanitoaia… Erau acolo Nicu Constantin cu Rapid, Dan Bitman cu Steaua, Tudor Chirila cu Dinamo, eu cu Poli Timisoara… Pe scaun am nimerit chiar langa el… Cand l-a prezentat pe Nicu Constantin, nea Ovidiu, moderatorul, l-a intrebat cu ce echipa tine… „De cand am facut ochi tin cu Rapidul!” a venit raspunsul… Am simtit un cot de la cel de langa mine… m-am aplecat si mi-a soptit, fara sa fie auzit de nimeni…” Si inca ce ochi a facut….” Am bufnit in ras… Nicu Constantin ma privea nedumerit prin ochelarii lui cu dioptrii colosale… Da, si inca ce ochi…
Fie ca-l vad la televizor, fie ca i-am stat in preajma, mereu am simtit la el o siguranta a celui care stie ca are un loc rezervat spre departe… Asa cum adolescenta mea a fost captata de poeziile lui, la fel se va intampla cu generatii de tineri de acu’ incolo… Sunt sigur ca, odata, candva, fetita mea va lacrima la versurile-i: „Enigmatici si cuminti, terminandu-si rostul lor, langa noi se sting si mor, dragii nostri, dragi parinti..” Atunci, candva, ea o sa le spuna celor ce vor fi… „Tati l-a cunoscut pe Adrian Paunescu…”
Parerea ta
-
ACEEASI CATEGORIE
