Noutati :

Curtea Constitutionala a decis: asumarea pe Legea Educatiei este neconstitutionala

3 noiembrie, 2010 - 01:32 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0

Asumarea raspunderii Guvernului pe Legea Educatiei este neconstitutionala, a decis CCR. Curtea  a decis, miercuri, ca exista un conflict de constitutionalitate intre Parlament si Guvern, ca urmare a deciziei Guvernului de asumare a raspunderii pe Legea Educatiei.

Curtea Constitutionala a Romaniei a redeschis miercuri dezbaterile, cu citarea partilor, in privinta sesizarii facute de presedintele Senatului privind existenta unui conflict constitutional intre Parlament si Guvern pe Legea Educatiei, pe care Guvernul si-a asumat raspunderea pe 28 octombrie.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a luat in discutie si in urma cu o saptamana sesizarea presedintelui Senatului, insa, dupa mai multe ore de deliberari, judecatorii au decis sa redeschida miercuri dezbaterile. Pe de alta parte, pe 28 octombrie, la o zi dupa ce motiunea de cenzura a picat la votul in plenul Parlamentului, Guvernul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului pe Legea Educatiei, in ciuda cererii partidelor de opozitie, de amanare a asumarii pana la o decizie a Curtii Constitutionale.

Ca urmare a asumarii raspunderii, PSD si PNL au depus o noua motiune de cenzura impotriva Executivului, intitulata „Legea educatiei nationale, o lege anti-educatie si anti-romaneasca”.  Guvernul a luat act de decizia CCR care a anuntat miercuri ca asumarea pe Legea Educatiei este neconstitutionala si asteapta motivarea deoarece este vorba de o situatie fara precedent.

UPDATE: Guvernul a luat act de decizia Curtii Constitutionale si asteapta motivarea acesteia”, a declarat miercuri purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.

Membrii Executivului se vor consulta cu Parlamentul pentru a stabili procedura care se impune in cazul Legii Educatiei Nationale.

„Ne vom consulta cu Parlamentul avand in vedere ca suntem intr-o situatie fara precedent, cand o decizie a Curtii Constitutionale intervine in timpul derularii procedurii de angajare a raspunderii Guvernului in fata Parlamentului. Guvernul apreciaza, in continuare, ca Legea Educatiei Nationale este extrem de importanta in cadrul procesului de reformare a statului si a sistemului educational din Romania”, a mai adaugat purtatorul de cuvant al Guvernului.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor