Noutati :

Cupa Liceelor a fost castigata de echipa colegiului 10 Deta. Vezi cine a fost golgheterul campionatului!

10 octombrie, 2011 - 06:20 PM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: SPORT
1

Echipa colegiului 10 Deta a castigat „Cupa Liceelor”, competitie organizata de deputatul Gheorghe Ciobanu in sala de sport din comuna Uivar. Aflat la editia a doua Campionatul National de Minifotbal „Cupa Liceelor” s-a incheiat duminica.

La turneul oragnizat de deputatul Gheorghe Ciobanu au participat 4 echipe din Timis, Arad, Bucuresti si Braila. Echipele participante s-au inscris in competitie dupa ce fiecare dintre acestea a castigat un turneu similar organizat la nivel de colegiu.

Deputatii Danut Liga (Bucuresti), Adrian Nitu (Arad) si Eugen Badalan (Braila) au contribuit la organizarea acestui turneu, a carui prima editie s-a desfasurat la Bucuresti in primavara acestui an.

Meciul de deschidere al Cupei Liceelor a adus fata in fata echipa colegiului 10 si cea a Bucurestiului, victoria revenind timisenilor cu 2 la 0. Aradul a invins apoi Braila cu 2 la 1, acelasi scor inregistrandu-se si in partida dintre Colegiul 10 Deta si echipa Aradului. Braila a castigat in fata Bucurestiului, fiind apoi invinsa de selectionata colegiului 10 cu 3 la 0.

Ultimul meci a adus victoria bucurestenilor in fata colegilor lor din Arad. in clasamentul final al turneului echipa colegiului 10 a ocupat primul loc, fiind urmata de liceeni bucuresteni si cei braileni. Tinerii din Arad au ocupat ultimul loc al clasamentului.

Cel mai tehnic jucator al turneului a fost declarat Florin Anitoiu din slectionata colegiului 10 Deta. Cel mai bun portar a fost bucuresteanul Razvan Vasiliu, iar golgeter a fost Andrei Stoian din echipa Brailei.

La finalul competitiei o selectionata formata din cei mai buni jucatori ai celor patru echipe participante la turneu a intalnit o echipa formata din vedetele Politehnicii Timisoara. Cosmin Contra, Florin Batranu, Vali Velcea, Calin Rosenblum, Romica Buia si Petru Turcas au facut o demonstratie de fotbal mare pe parchetul salii de sport din Uivar, iar la finalul partidei au stat de vorba cu micutii fotbalisti si le-au oefrit cupele si medaliile castigate dupadesfasurarea turneului.

„Ma bucur ca am reusit sa organizez acest turneu de fotbal pentru liceeni si am constatat cu acest prilej ca avem multe talente la acest nivel. Problema fotbalului romanesc este la varf, in Federatie si in Liga nu la fotbalisti. Avem tineri minunati care joaca un fotbal de calitate, dar care nu se pot exprima din cauza unor oameni care le blocheaza ascensiunea. Urmeaza ca acest turneu sa se desfasoare anul viitor in primavara la Arad si apoi in toamna la Braila”, a declarat deputatul Gheorghe Ciobanu.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. unde pot gasi toate pozele facute la competitie????