Criza mare! Timisoreanul Romeo Dunca isi vinde ultimul elicopter ca sa-si achite datoriile

Transportatorul Dunca Expeditii, controlat de familia Dunca, a scos in vanzare ultimul elicopter pe care il mai are in proprietate, la un pret de cel putin 1 milion de euro, banii urmand sa fie folositi pentru achitarea unui credit.

Actionarii companiei din Timisoara au aprobat la finele lunii iulie incheierea unor acte aditionale la contractele de credit incheiate cu UniCredit Tiriac Bank si UniCredit Bank Austria privind reducerea pe o perioada de sase luni a ratelor de principal aferente mai multor facilitati de credit, contractate in intervalul 2006 – 2011.

Reesalonarea urma sa fie realizata in doua etape, prima vizand diminuarea ratelor aferente lunilor iulie, august si septembrie, iar a doua pe cele din ultimele trei luni din 2013, conditionata insa de vanzarea unui elicopter tip Eurocopter AS 350 B3 pana la 15 octombrie, la pretul minim de 1 milion de euro.

Timisoreanul Romeo Dunca, actionar al Dunca Expeditii si directorul general al grupului din care face parte firma, alaturi de Dunca Imobiliare, a afirmat ca de achizitia elicopterului este interesata o firma din Italia.

In prezent patru elicoptere zboara acum sub pavilionul nostru, dintre care trei sunt inchiriate. Am mai avut doua elicoptere in proprietate, dar au fost vandute acum doi, respectiv trei ani„, a aratat omul de afaceri.

El a afirmat ca in cazul in care nu se va reusi vanzarea elicopterului in termenul convenit, compania va achita integral obligatiile catre banca pentru perioada octombrie-decembrie.

Daca nu gasim clientul, ne vom descurca„, a precizat Dunca.

Pe de alta parte, Romeo Dunca, care se regaseste in Top 100 milionari ai Romaniei, sustine ca in decursul timpului au fost primite oferte de preluare a afacerii si ca, desi in prezent nu este un moment prielnic pentru un exit, nu exclude aceasta posibilitate daca va fi propus „un pret corect„.

Grupul a luat imprumuturi de 42 milioane euro de la UniCredit incepand din 2006, din care a restituit circa 25 milioane euro, la care se adauga comisioane, dobanzi si taxe de 7-8 milioane euro, potrivit sursei citate.

Flota Dunca Expeditii include si 500 de autovehicule, in proprietate, leasing sau inchiriate.

Compania a incheiat anul trecut cu afaceri de 150 milioane lei si un profit net de 5,5 milioane lei, pentru acest an estimand o crestere de maxim 10% a rulajului si o scadere usoara a castigului. Activitatea externa genereaza 70% din cifra de afaceri a companiei.

Romeo si tatal sau, Ioan Dunca, controleaza impreuna in mod direct 53% din capitalul transportatorului. In actionariat se regasesc si firma Holian, inregistrata in Luxemburg (28%), Doru Husarciuc (16%) si Constantin Daminescu (3%).

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dumnezeu ca a furat jumate din averea sotiei la divort si o sa piarda tot