Crin Antonescu demisioneaza de la conducerea PNL? Liderul Opozitiei confirma, dar numai daca USL pierde alegerile parlamentare

Liderul Partidului National Liberal admite ca exista posibilitatea sa plece din fruntea liberalilor. El spune ca, in opozitie, exista ciocniri si interese la desemnarea candidatilor la locale.

Problemele vor fi rezolvate pana pe 15 martie, cand vor fi anuntati candidatii, sustine Crin Antonescu.

Liderul liberal spune, intr-un interviu acordat Agerpres, ca va demisiona de la conducerea PNL in cazul in care USL nu va castiga alegerile parlamentare, insa vede acest scenariu putin probabil. Antonescu sustine ca USL va castiga scrutinul general cu un scor considerabil, cu 10% mai mare fata de cel pe care Uniunea il va obtine la locale. El admite ca in negocierile privind desemnarea candidatilor comuni la alegerile locale exista „ciocniri de interese”, dar spune ca problemele vor fi rezolvate astfel incat pe 15 martie sa fie anuntati candidatii.

In ceea ce priveste alegerile parlamentare, Crin Antonescu si-a exprimat convingerea ca „Eu am spus doar ca imi doresc si sunt convins ca USL va castiga aceste alegeri cu un scor considerabil peste 50%, ca nu va avea nevoie de o alianta cu altcineva si cu UDMR si ca nu-mi mai doresc o alianta cu UDMR. UDMR a guvernat de multi ani in Romania cand cu unii, cand cu altii. Este, cred, bine si pentru aceasta formatiune politica sa mai treaca in Opozitie. Eu sper ca USL, cu programul ei, cu oamenii ei, sa nu aiba nevoie nici de UDMR si nici de altcineva„.

Eu nu am de ce sa accept scenarii pesimiste. Daca USL este o alianta politica cu scoruri cuprinse intre 55 – 60% in orice sondaj, 47 – 49% in cele mai pesimiste sondaje, clar comandate de actuala Putere, nu vad de ce noi ar trebui sa ne ocupam de scenarii pesimiste. Cred ca cei care ar trebui sa dezvolte scenarii pesimiste sunt cei de la Putere„, a spus in incheiere Crin Antonescu, adaugand ca ar demisiona de la conducerea PNL in cazul in care USL nu ar castiga alegerile parlamentare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. hahaha, nu si-a dat demisia cind nu a ajuns nici macar in turul 2 si o sa isi dea demisia cind usl o sa ajunga pe locul 2 sau chiar 3?