Consiliul Local Timisoara a aprobat noile chirii pentru spatiile comerciale din patrimoniu. Aduna 200.000 de euro in plus la buget, lunar

TIMISOARA. Noile tarife la chiriile pentru spatiile cu alta destinatie decat aceea de locuinta aflate in administrarea Consiliului Local Timisoara au fost aprobate marti de consilierii locali. Nu insa fara cateva modificari ale proiectului initial, aparute dupa dezbaterea de luni in care primarul a anuntat ca „Timisoara nu e vaca comunala”.

Asadar, cum s-a stabilit la dezbaterea de luni, partidele politice – PRM, UNPR, PC, PPDD si PSD – au disparut de pe lista cu spatii de la primarie avand chirii modificate si vor achita aceeasi chirie lunara perceputa ca si pana acum.

Nu se mai mareste chiria nici la alte cateva asociatii: Asociatia Victoria, Asociatia “17 Decembrie” a Ranitilor si Familiilor Indoliate, Asociatia Handicapatilor Locomotori, Asociatia Nationala a Surzilor, Liga Apararii Drepturilor Omului, Fundatia Timisoara ’89, A.L.T.A.R. 1989, Asociatia Luptatorilor din Revolutia din 1989 si Consulatul General al Republicii Serbia.

CITESTE SI: Scandal cu artistii plastici la dezbaterea pentru chiriile spatiilor Primariei Timisoara! Nicolae Robu: Timisoara nu e vaca comunala!

In ceea ce priveste spatiile Uniunii Artistilor Plastici, chiriile vor ramane la fel ca pana acum, pana cand primarul va merge pe teren sa vada fiecare spatiu in parte si pana cand va fi dezbatuta o noua hotarare de consiliu local.

„Din gestiunea acestor spatii cu alta destinatie bugetul creste de la 150.000 de lei pe luna la circa 200.000 de euro pe luna. Este o crestere substantiala. Daca unii vor sa renunte la aceste spatii este treaba lor, le vom aloca altora care vor fi in masura sa obtina venituri pentru aceste spatii”, a declarat Nicolae Robu.

ONG-urile vor plati chiriile diferentiat, a anuntat chiar primarul Nicolae Robu, in functie de… importanta.

Primarul a precizat ca unele ONG-uri vor plati unele tarife, iar alte ONG-uri vor achita alte tarife.

„Foarte multe ONG-uri care stim clar ca desfasoara activitati de interes public vor plati ca si pana acum. Alte ONG-uri care nu s-au facut cunoscute prin activitatea lor de interes public vor plati tarife marite. Unele ONG-uri desfasoara pur si simplu activitati comerciale. Daca un ONG considera ca n-a fost corect incadrat, n-are decat sa vina cu un dosar in care sa-si prezinte activitatea si intr-o alta hotarare vom reveni asupra tarifului”, a conchis primarul Timisoarei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.