Noutati :

Conferinta Internationala Eco-Impuls 2016, in linie dreapta. Cand are loc evenimentul?

26 septembrie, 2016 - 11:41 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Fundatia romano-germana Aquademica, Aquatim SA, Asociatia Romana a Apei – Comitetul Teritorial Vest si Universitatea Politehnica isi asteapta oaspetii la Timisoara! In ultimii cinci ani, Timisoara a devenit un pol important de intalnire pentru operatorii serviciilor publice si pentru specialistii din domeniul apei si canalizarii, reuniti sub umbrela Conferintei Internationale Eco-Impuls.

Anul acesta, evenimentul va avea loc in perioada 29-30 septembrie, in perimetrul Statiei de Epurare Stan Vidrighin Timisoara, de pe strada Pastorilor nr. 1.

Organizatorii propun doua zile pline de discutii si dezbateri pe tema „Licitatii in Uniunea Europeana” iar specialistii din cadrul operatorilor de servicii publice, companiile de prestigiu furnizoare de echipamente sau prestatoare de servicii si reprezentantii mediului universitar si ai institutelor de cercetare sunt asteptati la eveniment. Domeniile principale carora Eco-Impuls se adreseaza sunt apa-canal si deseuri.

Eco-Impuls 2016 este un forum de discutii stiintifice sustinute de specialisti din domeniul apei, din Romania si Germania. La aceasta editie, si-au anuntat deja participarea peste 20 de lectori germani din zona serviciilor publice din Munchen.

Conferinta are si un site dedicat, pe care il pot accesa toti cei interesati de program, tematici, lectori si numeroase alte detalii.

Tot in cadrul Eco-Impuls 2016, in 30 septembrie, la Statia de Tratare a Apei Bega, se va desfasura un workshop pe tema „Resurse de apa pentru potabilzare. Poluanti prioritari (emergenti)- detectie, monitorizare, eliminare eficienta”.

Se vor analiza si discuta procese conventionale respectiv procese avansate de tratare a surselor de apa pentru potabilizare, cu prezentarea fluxului tehnologic la scara industriala si la scara pilot, ulterior invitatii urmand sa faca o vizita la Statia de Epurare a apelor uzate Timisoara.

Anul trecut, in premiera la Eco- Impuls, s-a desfasurat Concursul Profesional „Stan Vidrighin”, dedicat instalatorilor. Anul acesta, concursul este deja traditie. Sunt inscrise 7 echipe ale operatorilor din toata tara, ce vor intra in cursa pentru castigarea titlului de cel mai bun instalator. Asadar, intre 29 si 30 septembrie, la Statia de Epurare a apelor uzate Stan Vidrighin Timisoara, intr-un spatiu expozitional inedit, intr-o incinta ultramoderna, va avea loc editia cu numarul V a conferintei Eco-Impuls.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor