Comasari de scoli de la 1 septembrie in Timis. Reducerile lovesc in directori. Unele scoli devin structuri, altele dispar de pe harta!

TIMISOARA. Inceputul noului an scolar vine cu surprize pentru dascali si elevi. In Timisoara si alte sapte comune din judet vor avea loc mai multe comasari de scoli. Sunt vizate conducerile unitatilor de invatamant!

Daca in anii trecuti, masurile de reducere a numarului de bugetari din sistemul de invatamant a insemnat comasari de norme didactice si de unitati scolare in tot judetul, iata ca nici anul care vine nu le aduce vesti bune profesorilor si, mai ales, directorilor.

Grupul Scolar „T. Tanasescu” va disparea de pe harta unitatilor de invatamant din Timisoara. El va fi comasat cu Colegiul National Regele Ferdinand I.

„Elevii nu vor avea de suferit. Va fi comasata doar administratia celor doua unitati scolare. Cursurile se vor desfasura in continuare in ambele cladiri”, a explicat Francisc Halasz, inspectorul general adjunct din cadrul Inspectoratului Scolar Timis. Astfel, de suferit vor avea directorii si personalul contabil.

Alte doua unitati de invatamat din Timisoara vor avea de suferit din cauza comasarilot. Scoala Generala Nr. 29 va fi comasata cu Grupul Scolar Auto din Timisoara.

Acelasi lucru se va intampla si cu Scoala Generala Nr. 22, care va fi administrata de Liceul Teoretic „Gr. Moisil”. In ambele cazuri, elevii isi vor desfasura cursurile la fel ca pana in prezent, asigura inspectorul scolar general adjunct.

Si in judetul Timis sunt scoli care vor fi comasate. „In comune, cate o singura scoala va avea personalitatea juridica, celelalte, care au elevi mai putini, urmand a deveni structuri”, ne-a spus Francisc Halasz.

Este cazul Gradinitei din Dumbravita, care va deveni structura pentru Scoala Generala din aceeasi localitate. La fel, scoala din Beregsau Mare va deveni structura pentru scoala din Sacalaz, iar in alte cinci comune situatia este asemanatoare.

„Elevii vor ramane in scoli. Comasarile au loc la nivel administrativ. Se vor pierde niste posturi de directori. Niciuna nu este centru bugetar, deci nu vor fi probleme la nivel de contabilitate”, a explicat Halasz.

Planurile de comasare vin de la Ministerul Educatiei, care urmareste reducerea unor posturi in sistemul de invatamant.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Aceste comasari de tip scoli generala versus licee in unele cazuri sint si din cauza introducerii clasei a 9-a in gimnaziu…
    Ramine de vazut anul viitor care va fi impactul in continuare asupra liceelor,care vor pierde trepta cite 2-3 posturi pe discipline precum romana matematica fizica si alte materii…
    Cam in 2015 socul va fi complet….