Colterm plateste mii de euro chirie la… Primaria Giroc, iar sotia directorului Regiei a castigat mai bine anul acesta la…Colterm

Mii de euro platiti lunar pentru o chirie, care nu ar fi trebuit de fapt platita, salarii mari, scumpiri nefundamentate si investitii inutile, sunt doar cateva dintre masurile de combatere a crizei luate de aproape falimentara Colterm pentru “bunastarea” timisorenilor care s-au trezit nu demult cu caloriferele bocna.

In timp ce conducerea institutiei se plangea ca nu are bani sa-si achite datoriile catre furnizorul de gaz OMV, iata unde s-au dus banii timisorenilor in tot acest timp.

Colterm a platit peste 200.000 de euro, in ultimii cinci ani, Primariei Giroc drept chirie pentru terenul pe care este amplasat CET Sud, fara sa aiba o acoperire legala, intrucat acest teren a fost trecut printr-o hotarare de guvern in domeniul public al Primariei Timisoara. Edilul din comuna Giroc a atacat aceasta hotarare, insa pana procesul nu s-a solutionat, astfel ca actul de inchiriere cu Colterm (parafat in luna iunie 2004) ar fi trebuit sa se suspende de drept pana la solutionarea problemei. Conducerea Colterm a preferat insa sa plateasca in continuare aproape 3.000 de euro lunar, timp de cinci ani, pentru a nu-si supara colegul de partid, intrucat atat Aurel Matei (directorul institutiei), cat si Ionel Toma (primarul din Giroc) sunt membri PSD, cu acceptul tacit al Primariei Timisoara, intrucat societatea se afla in subordinea Consiliului Local al Timisoarei.

Unde-i lege-i si tocmeala

Aurel Matei

Aurel Matei

Directorul Aurel Matei recunoaste ca hotararea de guvern prin care terenul respectiv, cu o suprafata de 14.339 mp, trece in domeniul public al Primariei Timisoara, a fost data in 2005, dar spune ca de abia din acest an a suspendat plata chiriei: “Contractul cu Primaria Giroc este suspendat deoarece conform unei Hotarari de Guvern, terenul pe care este amplasat CET Sud este in domeniul public al Primariei Timisoara. Hotararea de Guvern este data inca din anul 2005. Noi, incepand din acest an nu am mai platit nimic la Primaria Giroc. Problema proprietatii terenurilor nu ne priveste pe noi. Stiu ca atat Primaria Giroc, cat si Primaria Timisoara isi disputa acel teren. Repet, nu este problema noastra”.
Contractul de inchiriere nr.1650/11.05.2004 prevede plata unei sume de 0.82 de lei pe metru patrat, ceea ce inseamna peste 11.700 de lei pe luna, adica peste 200.000 de euro in sase ani.

Reducerea cheltuielilor

In loc sa faca economie din plata chiriei, managementul institutiei a hotarat sa taie de acolo de unde il durea cel mai putin, respectiv de la capitolul reparatii, care ii afecteaza direct pe timisorenii racordati la Colterm. “Am facut reduceri de cheltuieli. In primul rand, reparatii facem mai putin de jumatate fata de ceea ce faceam anul trecut. De asemenea, am redus personalul cu 10 la suta. Nici investitii nu mai facem, desi acestea ar fi necesare. Si un leu la metrul cub de gaz face mult. Daca nu dam acel leu, ne taie gazul!”, a mai spus Matei.

Familia directorului Matei castiga bine la Colterm

Conform declaratiei de avere a directorului Colterm, Aurel Matei (foto), nici la salarii nu s-a umblat prea mult, ba din contra, sotia sa, angajata in cadrul aceleiasi institutii, a castigat mai bine decat in anul precedent. Aurel Matei are o casa la Valiug, un apartament in Timisoara si un Suzuki 4X4 achizitionat in urma cu doi ani. La capitolul venituri din salarii acesta a trecut, potrivit declaratiei redactate in octombrie 2010, 46.120 de lei, adica 3.843 de lei lunar, fata de 66.640 de lei, in declaratia din 2009. In schimb, sotia sa, care este inginer la Colterm, a castigat mai mult decat in anul precedent: 27.889 lei, fata de 25.831 .

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Da domnilor … AUSTERITATE ! Dar pentru doamna … fara austeritate … fiindca doamna are si cheltuieli pe masura. Cum credeti ca se poate trai in vremuri de criza? E greu domnilor. Cat despre noi … sa mai rabdam. TRAIASCA FAMELIA LU’ SEFU MATEI … MANCA-TI-AS ! Hai … ia spuneti … o pun astia de un sky pe la Austria iarna asta ?

  2. Vinovati pentru situatia dezastruoasa de la Colterm sunt si sefii din primarie care sunt incompetenti, nu au pregatire corespunzatoare, nu si-au indeplinit atributiile de serviciu dar au primit in luna decembrie 2010 stimulente desi nu trebuia .Trebuie schimbati deoarece de 15 ani de cand este primar ciuhandu s-a format o mafie mai mare decat in Sicilia.Cum va explicati ca gcal este cea mai mare in Timisoara fata de alte orase?

  3. Si totusi vi se pare mult salarul doamnei de 2300 RON pe luna ca si inginer? Mie nu mi se pare totusi exagerata masura de marire de salar. Si nici el nu are salar mare la ce pozitie are. Nu aici se pierd banii…

  4. matei membru PSD… cred ca glumiti?.. de unde aveti intoxicarea aceasta…