Cluburile zgomotoase, spaima timisorencelor. Nicolae Robu: E nevoie de distractie, in Timisoara se munceste

TIMISOARA. Amenzile date pe banda rulanta cluburilor din Timisoara in care urla muzica in creierii noptii, deranjandu-i pe vecinii de cartier care nu se pot odihni, l-au indemnat pe primarul Nicolae Robu sa faca niste precizari.

Edilul sef sustine ca intr-un oras in care sunt multi tineri si se munceste pe branci este nevoie si de distractie. Insa atrage atentia patronilor de cluburi ca trebuie sa dea sonorul mai incet.

Timisoara nu poate fi campus manastiresc. Este un oras mare, cu foarte multi tineri, cu oameni care au nevoie si de distractie, pentru ca in Timisoara se munceste, rata somajului e 1%. Proprietarii de cluburi trebuie sa inteleaga ca oferta lor de distractie nu poate fi acceptata in orice termeni. Eu le cer sa nu se expuna la amenzi si, mai mult de atat, la inchiderea, la suspendarea activitatii lor, si sa respecte legea. Trebuie sa inteleaga ca, atata vreme cat nu au instalatii de izolare fonica corespunzatoare, cata vreme functioneaza in aer liber, numarul de decibeli nu poate fi atata cat isi doresc ei sau cat le place unora dintre clienti. Cred ca se pot simti bine si la un volum mai mic al muzicii„, este de parere primarul Timisoarei Nicolae Robu.

Edilul precizeaza ca Politia Locala se confrunta cu plangeri din partea oamenilor si trebuie sa actioneze. Primarul a dezvaluit si ca cele mai multe sesizari vin din partea… femeilor.

„Sunt foarte multe sesizari ca se difuzeaza muzica la volume mult peste cat ar trebui sa fie. Nu e nicio bucurie pentru Politia Locala sa dea amenzi sau sa suspende functionarea clubului. Sunt si situatii in care se fac sesizari repetate si singulare. De cele mai multe ori sunt femei cele care fac plangere„, a spus primarul Nicolae Robu.

Va reamintim ca in ultima perioada mai multe cluburi din Timisoara au fost amendate pentru excesul de decibeli, sanctiunile mergand pana la 500 de lei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.