Noutati :

Claudiu Belu isi reproseaza greseala comisa in meciul cu CSM Ramnicu Valcea. Ce promisiune a facut jucatorul lui ACS Poli!

17 septembrie, 2014 - 08:40 AM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0
Claudiu Belu s-a simtit vinovat pentru prima infrangere suferita de ACS Poli in acest sezon al Ligii a II-a. Fundasul si-a reprosat greseala pe care a comis-o si in urma careia CSM Ramnicu Valcea a primit penalty si a deschis scorul.” E normal sa imi reprosez, a fost o greseala copilareasca de-a mea si cu siguranta nu o voi mai repeta”, a spus Belu care a incercat sa explice esecul suferit de echipa timisoreana sambata: „Am intrat increzatori in meci, poate le-am luat putin frica pe parcursul meciului, n-am putut sa construim foarte bine, nu prea au fost multe solutii, iar in final a fost acea greseala a mea si nu am mai reusit sa revenim. Atmosfera este putin tensionata dupa aceasta infrangere dar ne pregatim si ne concentram pentru meciul cu Caransebes. Si vom invinge sigur! Iar dupa aceea totul va reintra in normal”, a mai spus Belu.
Jucatorul timisorean a fost certat si de antrenorul Dan Alexa pentru greseala comisa la Valcea. „A fost o greseala mare care a afectat rezultatul si era si normal sa imi reproseze”, a recunoscut Belu, care incearca sa treaca peste cele intamplate:”Incerc ca las la o parte ce s-a intamplat, voi face un meci bun cu Caransebesul si se va sterge, cu siguranta”, a promis Belu.
Claudiu Belu se asteapta la o replica dura a celor de la FC Caransebes, mai ales ca in lotul carasenilor se afla cativa foti jucatori de la Poli.„Ma gandesc ca va fi un meci de orgoliu, mai ales pentru ei, pentru ca sunt multi jucatori de la ei care au vrut sa vina aici si nu au fost acceptati, iar acum vor da totul. Dar si noi vom vom fi foarte seriosi si motivati”, a spus Belu.
Timisoreanul refuza sa se gandeasca la varianta ca echipa ar putea sa nu promoveze la finele sezonului.” Inca nu pot sa spun cu certitudine cu cine ne vom bate, am jucat doar trei meciuri, dar avem un lot foarte bun si eu zic ca vom promova. Ar fi foarte demoralizant sa nu promovam pentru ca avem un lot mai valoros decat anul trecut. Chiar daca am pierdut la Valcea, ei nu au avut cine stie ce ocazii de poarta, doar golul acela dupa o greseala. Pana acum, cred ca echipa care si-a creat ocaziile cele mai mari cu noi a fost Mioveniul”, a spus Belu, care pe langa promovarea echipei are si un obiectiv personal:’Vreau sa demonstrez de la meci la meci ca pot sa fiu mai bun. Asta e motivatia mea. Nu ma gandesc ca este un minus ca nu am plecat si ca am ramas sa joc in Liga a II-a, daca nu am plecat inseamna ca nu s-a putut si ca trebuie sa muncesc mai mult pentru a pleca”, a conchis Belu.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor