Cerere in casatorie inedita, la pedalarea de primavara de la Timisoara!

TIMISOARA. Pedalarea de primavara, la care au luat parte cateva mii de biciclisti, s-a incheiat intr-un mod complet inedit: un timisorean indragostit a decis ca cel mai frumos moment pentru a-si declara dragostea vesnica pentru iubita lui este la … Verde pentru Biciclete.

CITESTE SI: Pedalarea de primavara: numarul biciclistilor de pe strazile Timisoarei l-a depasit pe cel al soferilor! FOTO

Asadar, tanarul s-a pregatit in secret, a cumparat cel mai frumos inel, si, pentru ca nu era sigur ca va gasi cele mai potrivite cuvinte, a decis sa le afiseze pe un banner imens, pe o cladire, prin care o cerea de sotie pe aleasa inimii sale. Nico, vrei sa fii sotia mea? Totul la sosirea din Pedalarea de Primavara de la Timisoara de duminica.

Pe o scena amenajata in fata halei Timco, Dorin a urcat-o pe fata aratandu-i bannerul eliberat de pe acoperis de cativa voluntari.

Tanara a fost extrem de emotionata. La fel si baiatul care a uitat sa se mai puna in genunchi. A scos din buzunar inelul si cu mainile tremurande i l-a intins, in aplauzele furtunoase ale asistentei.

Sigur, organizatorii au fost complici si au pregatit tunuri de confetii, convinsi cu totii ca tanara va spune „Da!„.

Asa a si fost!

Am avut emotii mari. Am pregatit totul cat m-am priceput eu de bine, pentru ca am vrut sa fie ceva cu adevarat special, iar cei de la Verde pentru Biciclete s-au oferit sa ma ajute. De aproape 7 ani sunt impreuna cu iubita mea Nico si, deoarece pentru amandoi mersul pe bicicleta e un mod de viata, m-am gandit ca pedalarea de primavara ar fi cel mai potrivit moment. Mi-am luat inima-n dinti si am cerut-o. Si ea a avut emotii, pentru ca nu se astepta la una ca asta. Sunt foarte fericit ca a spus DA„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Dorin Rata.

 

”Am incheiat pedalarea intr-un mod placut, printr-o cerere in casatorie. A fost vorba de un cuplu de biciclisti care vin in permanenta la pedalarile noastre si baiatul a considerat ca acesta este modul potrivit pentru a-si cere iubita in casatorie. Bineinteles ca fata a spus «Da»”, ne-a spus Romina Faur, coordonator Verde pentru Biciclete.

Urmeaza doar  ca cei doi indragostiti, de acum logodnici, sa stabileasca celelalte detalii, cum ar fi rochia de mireasa, data si locul fericitului eveniment.

Opiniatimisoarei.ro le ureaza de pe acum ‘Casa de piatra!’

Foto: Zoltan Pazmany

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.