Cele mai cautate apartamente din Timisoara! Preturile pornesc de la 27.000 de euro

Mai mult de jumatate din populatia Romaniei traieste intr-o casa prea mica raportat la numarul locatarilor, reiese din datele oficiale.

Dincolo de criticile ce le pot fi aduse, apartamentele construite in perioada de boom a pietei imobiliare autohtone reprezinta, de fapt, intruparea unui vis pentru multi dintre potentialii cumparatori de azi. Problema este ca putini isi pot permite sa achizitioneze (dar si sa intretina!) asemenea locuinte – ce se disting, printre altele, prin suprafetele generoase.

Realitatea arata cu totul altfel. Potrivit unui studiu realizat de o banca comerciala cu sprijinul IRSOP, aproape jumatate din familiile din Romania, respectiv o pondere de 46% din total, traiesc in locuinte cu una sau doua camere, in vreme ce, in mediul urban, procentul ajunge chiar la 57%, potrivit imobiliare.ro.

Cifrele devin mai dramatice cand ne uitam la marimea familiilor”, noteaza autorii studiului. Astfel, in maximum doua camere traiesc 40% din familiile cu trei persoane, 32% din familiile cu patru persoane, 20% din familiile cu cinci persoane si 20% din familiile cu sase persoane.

Aceste date se afla in deplina consonanta cu faptul ca Romania se situeaza pe primul loc in UE ca pondere a locuintelor supraaglomerate, dupa cum reiese dintr-un raport publicat la sfarsitul anului trecut de Eurostat, Biroul de Statistica al Uniunii Europene (UE).
Astfel, la nivelul anului 2014, unul din doi romani, respectiv 52,3% din totalul populatiei, locuia intr-o casa prea mica (raportat la numarul locatarilor).

Locuintele „de criza”, mai mici decat cele comuniste

Desi nu poate fi pusa pe seama recesiunii, situatia locativa precara a populatiei a fost alimentata in ultimii ani de restrictiile ce au modelat evolutia pietei imobiliare. Potrivit unui raport recent al companiei de consultanta RealTime, cea mai mare pondere a locuintelor dintr-un proiect rezidential nou o ocupa in prezent locuintele cu 2 camere.

Motivele reale pentru decizia de a construi mai multe apartamente de doua camere este una strict legata de aspectul financiar. Limitarea pe care o impune cota de TVA de 5% la un pret maxim de 380.000 lei si puterea de cumparare scazuta in anii de criza de dupa 2008 au impus pietei sa gaseasca solutii low-cost pentru dezmortirea procesului de vanzare a locuintelor deja construite si a celor ce urmeaza sa fie construite”, subliniaza un specialist in imobiliare.

Tot pentru a avea un pret de vanzare cat mai atractiv, dezvoltatorii au redus suprafata medie a unitatilor locative bicamerale la 49-50 de metri patrati – cu circa 5% mai putin decat locuintele confort 1 construite in anii 1980, care ajung la 52-53 de metri patrati.

In acest moment, cele mai cautate apartamente in Timisoara sunt cele cu doar 2 camere. 39 la suta din cei care vor sa cumpere o locuinta prefera acest tip de apartament, din ratiuni financiare. In functie de asezare, dotari, etaj si vechime, preturile se situeaza intre 27.000 si 59.000 de euro. Cele mai ieftine se gasesc in zonele UMT, Steaua sau Dambovita, iar cele mai scumpe in zonele centrale.

La fel insa se intampla si in Brasov (cu o pondere de 41%), Cluj-Napoca (46%), Constanta (44%) sau Iasi (42%), mai releva studiul.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.