Ce solutii de refinantare aveti daca ati luat un credit in franci elvetieni?

Multi romani merg zilele acestea sa caute solutii la banci sau la brokerii de credite, „gatuiti” de ratele la imprumuturile in franci elvetieni, care se dovedesc a fi acum niste „afaceri foarte proaste”. Cei care au luat credite in franci elvetieni in anii trecuti, atrasi de dobanzile nominale mici, constata acum ca francul este cu 28% mai puternic fata de leu decat la sfarsitul lui 2008 si cu 57% mai sus fata de decembrie 2007. Tot ei vad in ratele platite la banci ca veniturile lor se tot subtiaza. Altii au capotat deja in fata avansului luat de franc si au renuntat sa-si mai plateasca ratele, sperand intr-o reglare de conturi mai incolo. Perspectivele nu sunt deloc bune, iar analistii cred ca francul va continua sa se aprecieze.

Din ce in ce mai multe cereri

Liviu Andrei, broker de credite, a declarat pentru incont.ro ca are din ce in ce mai multe cereri pentru refinantarea creditelor in franci elvetieni. El spune insa ca doar circa 20% dintre cei care solicita au si sanse sa obtina o refinantare pentru ca valoarea imobilelor a scazut foarte mult si nu se pot lua credite „acoperitoare”. Potrivit lui Liviu Andrei, cererile se indreapta in proprtie covarsitoare catre refinantarea in euro pentru ca dobanzile pentru imprumuturile in lei sunt considerate prea mari. Aceasta parere nu este impartasita si de Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), care este totodata si presedinte al CEC Bank.

Ghetea a explicat pentru incont.ro ca sfatul sau pentru toti cei care au imprumuturi in franci elvetieni si vor sa le refinanteze sa aleaga creditele in lei. Alti brokeri de credite, chestionati de incont.ro, au fost de parere ca refinantarea unui credit in franci elvetieni la ora actuala este „o idee foarte proasta” pentru ca titularul marcheaza o pierdere considerabila oricum. Potrivit acestora, francul este la un nivel apropiat de recorduri absolute, iar estimarile privind evolutia EURIBOR la trei luni, de exemplu, in 2013 indica un nivel de 3,2%.

Cifrele spun multe

Specialistii au calculat la solicitarea incont.ro solutiile pentru doi imprumutati in franci elvetieni. Primul caz suna cam asa: credit CHF luat in sept 2006, suma initiala: 165.000 CHF (105.000 euro), durata: 22 ani si 9 luni. Soldul actual este 149.000 CHF (116.000 euro), scadenta actuala: 18 ani si 6 luni.  Rata actuala este de 1.083 CHF/luna. Ce posibilitati de refinantare exista? In cazul variantei unei refinantari in lei, pe aceeasi perioada (222 luni), rata ar ajunge la 4.294,5 RON (1.295 CHF) fara sa luam in calcul comisionul de analiza (2%) al bancii noi. Daca adaugam si comisionul, creditul creste la 151.980 CHF, iar rata va fi 4.381 ron (1.321 CHF).

In varianta refinantarii in euro, pe aceeasi perioada, rata ar ajunge la 873 EUR (1.1121 CHF). Concluzia: doar pe EUR ar fi profitabil, daca „profitabil” inseamna sa schimbe creditul in EUR la o rata mai mare cu 40 CHF!

In cazul numarul doi, vorbim despre un credit CHF luat in ianuarie 2008. Suma initiala: 75.000 CHF (48.000 euro) cu o durata de 35 ani. Soldul actual este de 74.000 CHF (57.500 euro), iar scadenta actuala este de 33 ani. Rata lunara este de 470 CHF. Pe varianta refinantare in lei, pe aceeasi perioada (396 luni), rata ar ajunge la 1.777,5 RON (536 CHF) fara sa luam in calcul comisionul de analiza (2%) al bancii noi. Daca adaugam si comisionul, creditul creste la 75.480 CHF, iar rata va fi 1.810,5 RON (546,5 CHF). In varianta refinantarii in euro, specialistii spun ca rata pe aceeasi perioada ar ajunge la 338 EUR (434,5 CHF).

Concluzia lor? Aici in mod clar este avantajos creditul in EUR si „nu este de neglijat nici cel in lei pentru siguranta aproape (depindem de ROBOR) deplina”. La cazul doi, expertii mai sus citati spun ca sfatul lor suplimentar este diminuarea rapida a perioadei de creditare, pentru ca „la 33 de ani platesti dobanda cat pentru trei apartamente”. Dincolo de aceste cifre, daca decideti totusi sa faceti o refinantare, s-ar putea sa fiti nevoiti sa aduceti garantii suplimentare, in cazul in care valoarea imobilului a scazut foarte mult. Potrivit ultimelor date disponibile, publicate de BNR, populatia avea in noiembrie rate restante la creditele in franci elvetieni in valoarea echivalentului a 172 milioane de euro, de sase ori mai mari decat in urma cu un an. Perioada de boom a creditelor in franci elvetieni a fost intre 2006 si 2008, iar soldul lor a urcat in trei ani la peste 3 miliarde de euro (echivalent), adica peste 12% din imprumuturile totale luate de persoane fizice.

Raiffeisen, Volksbank, Bancpost, Piraeus Bank sau OTP au fost bancile care au indemnat cel mai mult romanii sa parieze pe moneda elvetiana, in special prin campanii agresive de promovare si datorita dobanzilor mai mici.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.