Noutati :

Ce-au facut romanii de-a lungul timpului la Eurovision? Iata istoria participarilor! VEZI VIDEO!

27 mai, 2012 - 10:48 AM
Autor: Anonim      
Categorie: VEDETE
0


Dan Bittman, cu piesa Dincolo de nori, a reprezentat prima participare romaneasca la Eurovision. Anii 2005 si 2010 au fost si ani de glorie ai Romaniei: clasarea pe locul 3!

Data ca posibila castigatoare in sondajele online si la casele de pariuri, Mandinga a terminat finala Eurovision pe locul 12, pozitie dezamagitoare fata de pronosticurile initiale. Cu toate acestea, nu este cea mai rea prestatie a Romaniei la celebrul concurs, nici ca numar de puncte, nici ca pozitie.

De la prima participare in cadrul Eurovisionului (in 1994, Dan Bittman obtinea locul 21 pentru piesa Dincolo de nori) si pana in prezent, Romania a adunat 14 participari la celebra competitie. Cele mai bune performante: doua locuri 3, obtinute in 2005 si 2010.

1994 – Dublin (Irlanda) – Dan Bittman a fost primul roman care a urcat pe scena Eurovision. Artistul s-a clasat pe locul 21, obtinand 14 puncte pentru piesa Dincolo de Nori.

1998 – Birmingham (UK) – Malina Olinescu a reprezentat Romania, cu piesa Eu cred. A fost a doua noastra participare la Eurovision si a adus cel slab rezultatul romanesc (atat ca pozitie, cat si ca numar de puncte): locul 22, cu doar 6 puncte.

2000 – Stockholm (Suedia) – Trupa Taxi a adus primul punctaj maxim pentru Romania (12 puncte), acordat de un membru al juriului. Piesa The Moon a obtinut in finala 25 de puncte, aducand lui Dan Teodorescu si colegilor sai locul 17.

2002 – Tallinn (Estonia) – Monica Anghel si Marcel Pavel s-a clasat pe locul 8, piesa Tell Me Why aducand 71 de puncte Romaniei. In plus, cei doi artisti au asigurat prima calificare a tarii noastre in finala concursului.

2003 – Riga (Letonia) – Nicola s-a clasat pe locul 10, cu 73 de puncte. Piesa interpretata: Don’t Break My Heart.

2004 – Istanbul (Turcia) – Sanda Ladosi a obtinut locul 18 in acel an, cu piesa I Admit (cu 18 puncte).

2005 – Kiev (Ucraina) – Luminita Anghel & Sistem, cu piesa Let Me Try (158 de puncte), au obtinut cea mai buna clasare din istoria tarii noastre, pe locul 3, dupa Grecia si Malta.

2006 – Atena (Grecia) – Mihai Traistariu si piesa Tornero au adus locul 4 Romaniei, dar si cel mai mare punctaj din istoria participarilor tarii noastre la finala Eurovision – 172 de puncte.

2007 – Helsinki (Finlanda) – Todomondo a obtinut locul 13 cu piesa Liubi, Liubi, I Love You (84 de puncte).

2008 – Belgrad (Serbia) – Nico si Vlad Mirita au deschis finala din 2008. Melodia Pe-o margine de lume ne-a adus o clasare pe locul 20, cu 45 de puncte.

2009 – Moscova (Rusia) – Elena Gheorghe s-a clasat pe locul 19 in finala Eurovision de la Moscova, obtinand 40 de puncte. Elena a interpretat piesa The Balkan Girls.

2010 – Oslo (Norvegia) – Paula Seling si Ovi au egalat cea mai buna performanta a Romaniei, obtinand locul al treilea. Melodia Playing with Fire a adunat 162 de puncte (cu 4 puncte mai mult decat obtinusera Luminita Anghel & Sistem in 2005).

2011 – Dusseldorf (Germania) – Hotel FM a terminat pe locul 17 (acelasi cu numarul de intrare in concurs), acumuland 77 de puncte pe piesa Change.

2012 – Baku (Azerbaijan) – Mandinga a terminat pe locul 12, acumuland 71 de puncte cu piesa Zaleilah.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor