In caz ca nu credeati ca e posibil: Tsunami se pot produce si in Marea Neagra

Prof. dr. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizica a Pamantului, a afirmat, intr-un interviu acordat stirilor ProTv ca in Marea Neagra se pot produce valuri seismice, adica tsunami.

Zonele seismice care ne afecteaza pe noi sunt Vrancea, Banat, Maramures, Bucovina, nordul Dobrogei si sudul Dobrogei, cu partea de la sabla, la sud de Mangalia, pe teritoriul bulgar, Campia Romana. Potrivit lui Gh. Marmureanu, Sabla este o zona tectonica ce a fost la noi, in Romania, dar acum este la bulgari. Aceasta placa este cea care ar putea provoca tsunami in Marea Neagra. Ea inainteaza in mare cu circa 20-30 kilometri si genereaza tsunami mai mici sau mai mari.

„Foarte multa lume spune ca nu este posibil sa ai tsunami Marea Neagra care ar fi ca un fel de vas inchis. Eu le recomand dansilor, din punct de vedere fizic, sa ia un lighean si sa faca cu mana in apa, sa vada ce valuri apar”, a spus prof. dr. Gh. Marmureanu.

El a mai adaugat ca: „De la aceasta falie Sabla, personal gandesc ca sunt mari probleme, pentru ca in Marea Neagra, la o adancime de 400 si ceva de metri si pana foarte adanc, exista depozite imense de hidrogen si de acid sulfuric. Va rog sa realizati ce inseamna aceasta scoatere afara, este un alt pericol…ceva mult mai periculos decat un val de tsunami insusi”.

Intrebat daca exista vreun risc imediat de tsunami in Marea Neagra, Marmureanu a raspuns: „Nu. Avem tsunami cam o data la 500 de ani. Mai multe valuri din acestea seismice se inregistreaza pe partea cealalalta a Marii Negre, la turci si in Marea Azov, la ucraineni, de exemplu”.

Un studiu al unui turc arata ca in ultimii 95 de ani, au fost 23 de tsunami, dar mici.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Acum si-a amintit si marmureanu de placa tectonica Sabla..
    Ca dealtfel si de acele depozite de hidrogen si acid sulfuric,insa a uitat de rezervele de gaze naturale inca disputate ca linie teritoriala Insula Serpilor si delimitarea teritoriala cu Turcia…