Cati bani a cerut Nicolae Robu, anul asta, de la Guvern, pentru o investitie importanta de la Timisoara?

TIMISOARA. Anul trecut, Primaria Timisoara a inceput constructia unui nou corp de cladire pentru Spitalul de Copii ”Louis Turcanu”. Investitia este de 100 de milioane de lei, iar atunci cand au pornit efectiv lucrarile, autoritatile locale s-au bazat si pe promisiunea premierului Victor Ponta de a aloca bani pentru aceasta.

Numai ca banii au intarziat sa apara o buna bucata de timp, fiind alocati, totusi, la finalul anului trecut, 5 milioane de lei. Insuficienti, insa.

Primaria nu dispune de toti banii necesari, astfel ca ajutorul de la Guvern este extrem de important.

Municipiul Timisoara nu a primit de la bugetul centralizat al statului aproape nimic. 5 milioane de lei doar pentru un obiectiv, pentru spitalul de copii, au fost alocati. Evident ca am apreciat ca au venit acei bani, in mod onest, dar trebuie spus ca acei 5 milioane sunt dintr-o suta de milioane, cat e valoarea obiectivului. Aceasta inseamna extrem de putin”, a spus Robu.

Primarul a facut o adresa catre Ministerul Dezvoltarii in care a solicitat ca pentru constructia unui nou corp de cladire al spitalului sa fie alocata suma de 20 de milioane de lei. Robu a recunoscut insa ca s-ar multumi si cu jumatate din bani.

Am solicitat ca in 2015 sa se aloce 20 de milioane de lei de la bugetul de stat sau in cazul in care bugetul nu ar suporta asta, atunci un minim de 10 milioane de lei, pentru spitalul de copii. Pana la ora actuala nu am primit raspuns la acea adresa, dar am avut o discutie telefonica legat de ea. De la Ministerul Dezvoltarii, am fost sunat, spunandu-mi- se ca s-a primit adresa mea si ca se analizeaza ce am cerut eu”, a explicat Robu.

Spitalul de Copii „Louis Turcanu” din Timisoara functioneaza acum intr-un ansamblu de sapte cladiri. Cea de-a opta cladire, in care functionau Sectia de Pneumologie si Laboratorul, a intrat oficial in proprietatea familei de romi Carpaci, in 1 noiembrie 2013.

Cladirea respectiva a fost retrocedata fostilor proprietari in anul 1995. Prin vanzari succesive, imobilul a ajuns in proprietatea familiei de romi Carpaci, care a cerut evacuarea. In 1 noiembrie 2013 a expirat ultimul termen de evacuare, astfel ca Vladimir Carpaci s-a prezentat pentru a-si prelua proprietatea.

In anul 2014, Primaria Timisoara a inceput construirea unui nou corp de cladire pentru Spitalul de Copii „Louis Turcanu”, din fonduri proprii, bazandu-se si pe sprijinul financiar al Guvernului.

Noul corp de cladire urmeaza sa aiba 8.055 de metri patrati si 150 de paturi. Vor functiona aici o sectie de pediatrie, serviciu de urgenta, spatiu de deparazitare, camera pentru personalul medical, tratament de urgente minore, salon de resuscitare, camera de garda, salon de gipsare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Va rog – nu mai dati poze cu omu asta ca va dispar cititorii de pe site. Nici nu pot sa ma uit la el cand stiu ce bazaconii poate debita si ce prostie, infatuare si naivitate zace in el.

    Sa vedem si ca se intampla ceva in urma cererilor de bani, nu doar vorbe fara nici o actiune. Sa stam cu foaia pe care scrie „Zero Lei” in fata presei nu va rezolva nimic… decat sa faca din Robu un mascarici si mai mare.

    Alo Primaria, mai treceti si la treaba cu adevarat !