Actualitate
Sentinţe de milioane de euro în procesele abuzurilor comunismului
Anchetă
Procurorii din Timiş au datorii de milioane de euro la bănci
Economic
Investiţia Dedeman încaieră autorităţile locale
Interviu
Preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 2
Despre una dintre clădirile istorice ale Timişoarei, Cazarma U sau Cazarma Viena, cum i se mai spune, publicaţia noastră s-a mai ocupat în câteva rânduri, mai ales cu prilejul schimbării de proprietari. Dacă în anul 2008 a fost considerată cea mai mare tranzacţie făcută vreodată de primărie prin vânzarea, cu 11 milioane de euro, către Europa Group, o firmă lituaniană, câteva luni mai târziu fosta Şcoală de Cadeţi „Franz Iosif” era din nou scoasă la vânzare.
citeste mai mult
Opinii: 12
În data de 31 octombrie 2009 se vor împlini 91 de ani de la declararea Republicii Bănăţene, în Piaţa Libertăţii, aceeaşi locaţie unde a fost citită Proclamaţia de la Timişoara, conduse de Otto Roth... Ei bine, cu această ocazie, noi bănăţenii de pretutindeni, vom manifesta în Piaţa Libertăţii pentru regionalizare şi lustraţie. Ştim cu toţii: regionalizare nu înseamnă iredentism, şovinism sau antinaţionalism.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
În ciuda numeroaselor contestaţii, situaţia spaţiului în care primăria a avizat PUZ-ul de pe Bulevardul Dragalina, pentru construirea a două hoteluri, pare să se apropie tot mai mult de un final. Primăria a acordat deja acordul de demolare al clădirilor existente, pentru a lăsa cale liberă viitoarelor construcţii. Aceasta, fără a se dispune salubrizarea locului şi fără a se ţine seama de rezervoarele subterane de pe timpul “embargoului”, care, în cazul unor lucrări în zonă, sunt un pericol real de explozie/incendiu. Nu au ţinut seama de acest fapt nici funcţionarii Agenţiei de Mediu, care au dat avizele necesare atât demolării cât şi celor de constucţie.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Munca în folosul comunităţii este reglementată prin Legea 325/2006m care completează Ordonanţa de urgenţă nr. 2/2001. Până acum, când instanţa convertea o amendă în muncă în folosul comunităţii, se cerea acordul contravenientului. Acum acordul contravenientului nu mai este necesar, aşa că, teoretic, cei care nu-şi achită în termen de 30 de zile amenzile, acestea pot fi convertite în maxim 50 de ore de muncă în folosul comunităţii - la adulţi şi 25 de ore - la minori.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 3
Construcţia primei fabrici de bomboane din Banat a început în anul 1890. În 1895 mica făbricuţă producea deja bomboane şi ciocolată. Construcţia iniţială (reabilitată imediat după 1990) a devenit în scurt timp neîncăpătoare, astfel încât în 1924 avea să se mai ridice un imobil de patru etaje, în care s-au adus cele mai moderne utilaje la vremea respectivă. Pentru că din Occident nu se importau dulciuri, Kandia ajunsese să producă o gamă diversificată de bomboane şi ciocolată care rivalizau calitativ cu cele mai bune produse similare din alte ţări europene.
citeste mai mult
Autor: Ciprian Voin (ciprian.voin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 2
Vendetele politice din administraţia publică locală lasă peste 15 mii (!) de timişoreni fără ajutoare la plata încălzirii. Cum s-a ajuns în această situaţie este deja cunoscut: consiliul local a votat, luna trecută, majorarea preţului gigacaloriei, dar şi a ajutoarelor pentru încălzire, cu 15 procente. Singurii care au fost împotriva unei majorări, la vremea respectivă, au fost consilierii PD-L. Aceştia s-au plâns prefectului, un apropiat al preşedintelui PD-L Timiş. Prefectul Mircea Băcală a atacat în contencios administrativ hotărârea, fără să se gândească la consecinţe, mai exact la faptul că blochează şi acordarea ajutoarelor pentru cei cu venituri mici.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Reglementat iniţial prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 24/2003, Regulamentul de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în municipiul Timişoara a suferit modificări prin HCL 241/2006, pentru ca, la aceeaşi ciclicitate de 3 ani, 2009 să aducă alte modificări şi completări.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Totul a început încă din luna mai, când pe locul unei sculpturi a regretatului Constantin Lucaciu a fost amplasat bustul lui Alexandru Mocioni, realizat de Aurel Gheorghe Ardeleanu. Această dintâi “intervenţie” în Parcul Central, fără avizul Comisiei Monumentelor de For Public, a fost urmată, mai apoi, de alte câteva busturi.
Acum autorii au fost artişti cu statut, bine cotaţi la nivel naţional. Printre ei se regăsesc nume precum Ştefan Călărăşanu, Dumitru Şerban, Luigi Varga, Linda Saskia Menczel etc. De această dată, proiectul a fost trimis la Comisia Monumentelor de For Public, care şi-a dat acordul. “La pachet” a intrat, retroactiv, şi amintita lucrare a lui Aurel Gheorghe Ardeleanu. Pentru bustul lui Virgil Economu, inaugurat în Parcul Uzinei, cam în acelaşi timp cu cel al lui Mocini, nu s-a mai cerut nici un aviz de la amintitul for, singurul abilitat în acest domeniu.
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Ceea ce este de acum cunoscut drept „efectul Buşteni”, negocierile între PDL şi PSD din localitatea cu acelaşi nume din 14 august a.c., dă frisoane funcţionarilor publici din administraţie. Cu ocazia amintitei întâlniri „de afaceri”, ministrul de finanţe, Gheorghe Pogea, şi cel de interne, Dan Nica, au anunţat că se intenţionează „îndreptarea legislaţiei existente şi reformarea sistemului legislativ”, iar în consecinţă în administraţie vor fi făcute concedirei masive.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1
La „problema” Continentalului, la care toată lumea caută soluţii, dar pe care nimeni nu o recunoaşte, mă refer acum la autorităţile publice, concluziile laboratorelor româneşti au fost discret omise din dosarul înaintat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu. Această procedură ar fi pus beţe-n roate producătorului de anvelope, situaţia actuală încurajându-l să-şi extindă activitatea, prin intenţia de a construi o nouă hală de prelucrare a cauciucului.
citeste mai mult
Autor: Ciprian Voin (ciprian.voin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Casele de schimb valutar au găsit noi metode pentru a înşela clienţii. Asta chiar dacă legislaţia care reglementează activitatea acestor societăţi a fost substanţial îmbunătăţită. Dar despre ce este vorba? Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a interzis afişarea, înafara caselor de schimb valutar, cursul pentru vouchere şi cecuri de călătorie.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 2
La începutul secolului trecut, pe locul în care se află Piaţa Iosefin funcţiona o piaţă de fructe care, câţiva ani mai târziu (în 1923) a devenit, aproximativ, ceea ce ştim noi acum. Dar, în concepţia edililor noştri, actuala piaţă este, „o bombă ecologică”, care nu are ce căuta acolo în mileniul trei. Aşa că, pe locul în cauză, printre planurile de dezvoltare urbanistică, se află şi construirea unei noi pieţe.
citeste mai mult
Opinii: 0
Contantin Ostaficiuc, preşedinte CJ Timiş:
„Deci avem această strategie. Ce, nu avem strategie?”
„Nu vedeţi că suntem la o ancheta permanentă aici, ca şi cum am fi cei mai mari infractori locali, nu judeţeni, pentru că noi nu facem parte din consiliul judeţean. ”
„Bine atunci, haideţi să aşteptăm 10 ani, că aşa vreţi voi.” „Domnule consilier judeţean Viorel Coifan, se pare că astăzi sunteţi cam agitat. Aţi venit de la congres şi se pare că v-a agitat foarte tare.”
citeste mai mult
Autor: Ciprian Voin (ciprian.voin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1
Consilierii locali au decis să majoreze preţul energiei termice cu 15 procente, de la 162 la 187 de lei. Asta, în ciuda opoziţiei oamenilor prezenţi atât la dezbaterea publică de săptămâna trecută, cât şi la şedinţa de plen de marţi. Scumpirea, propusă de executivul primăriei, a trecut la limită: 14 voturi pentru.
citeste mai mult
Opinii: 2
Primăria Timişoara doreşte să acceseze zece milioane de euro, bani europeni, pentru a reface centrul Timişoarei. Una din condiţii cere ca şi Consiliul Judeţean să fie partener, ceea ce a făcut ca la ultima şedinţă a acestui for să participe şi Aurora Junie, directorul Direcţiei de Dezvoltare din Primăria Timişoara, ca să pezinte proiectul şi să dialogheze cu consilierii judeţeni.
citeste mai mult
Autor: George Schinteie (george.schinteie@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1
Nici Primăria şi nici DRDP nu au în plan vreun proiect pentru descongestionarea celor mai aglomerate artere din oraş. Încă cel puţin zece ani va fi tot aşa. Cel mai mare of al timişorenilor, de ani de zile, îl constituie inexistenţa unei centuri ocolitoare a municipiului. Deşi pe la ministrerul de resort s-au perindat destui politicieni a căror accedere s-a bazat şi pe voturile timişorenilor, acest deziderat, din ultimele două decenii, al Timişoarei a fost mereu ignorat. Şi ca cireşă pe acest tort al nesimţirii, dar şi al rea-voinţei, la care se adaugă şi incompetenţa sau neimplicarea unor politicienilor locali, să fie bine garnisit, guvernanţii de pe Dâmboviţa ne-au pedepsit şi cu DN 6 Timişoara – Lugoj mizerabil.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1
În plină campanie electorală, primarul Timişoarei, promitea reabilitarea pasajului de la Calea Şagului. O promisiune fără nici o acoperire, dovadă că nici acum lucrarea nu are finanţare. Dar ce mai contau nişte vorbe în plus când era vorba de încă patru ani cu pâinea şi cuţitul pe masă? Fără să fie asigurate fondurile, la “plesneală”, cum s-ar spune, s-a închis circulaţia şi s-a spart asfaltul pe un sens, iar poporul electoral motorizat stă şi acolo la coadă, ca un premiu suplimentar faţă de cozile de la viaduct sau de la Gara de Nord.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Primul trimestru al anului 2009 a însemnat pentru Serviciul Achiziţii al Primăriei Municipiului Timişoara un număr de 74 de contracte atribuite în urma licitaţiilor, însumând peste 31 de milioane de lei (fără TVA), faţă de 45 de contracte câte au fost încheiate în aceeaşi perioadă a anului 2008, semn că mult trâmbiţata criză nu prea afectează banul public al urbei.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 4
Primăria a mai „bifat” o dezbate-re publică, că aşa prevede legea. S-au adus în discuţie majorarea impozitelor pe clădiri cu 20%, introducerea taxei de habitat, şi o nouă taxă, de această dată pentru vehiculele de mare tonaj care ne traversează oraşul.
Chiar dacă a fost prezentată şi motivată pe larg intenţia de majorare cu 20% a impozitului pe clădiri, cu începere din anul 2010, aceasta, aproape că a trecut neluată în seamă de cei prezenţi. De la început, toate luările de cuvânt au ţintit aşa-zisa “taxă de habitat”, în valoare de 40 de lei pe an, pe care orice timişorean, proprietar de imobil (fie că este vorba de un modest apartament de bloc, chiar şi cu o cameră, sau de cea mai luxoasă vilă din urbe), va fi obligat să o plătească.
citeste mai mult
Autor: George Schinteie (george.schinteie@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 2
Detectată pentru prima dată în Mexic, unde s-ar fi soldat cu peste 150 de morţi, gripa porcină s-a răspândit în SUA şi Europa. Conform statisticilor OMS, „Sanepidul mondial”, s-au înregistrat peste o mie de cazuri, în 21 ţări ale lumii, şi o serie de decese datorate acestei gripe porcine. Alerta aceluiaşi organism, care a convocat miercuri (ieri, 6 mai, n.r.) o nouă întrunire de amploare, ne-a determinat să abordăm acest subiect prin perspectiva unui specialist din Timişoara.
citeste mai mult
Opinii: 0
Nu putem să nu amintim că, în acelaşi timp, în Timişoara există zeci de străzi cu nume scoase parcă din scrierile lui Caragiale, dar astea nu interesează edilii: Iepurelui, Amiciţiei, Brigadierilor, Dropiei, Eternităţii, Fermităţii, Furnicii, Frunzei, Gorniştilor, Gospodarilor, Lăptarilor, Mătrăgunei, Nou proiectată (!), Tălăngii, Sacului sau Pelicanului!
citeste mai mult
Opinii: 0
În seara zilei de sâmbătă 25 aprilie 2009, la ora 20h:18min:48,1 sec, în zona Vrancea s-a produs un seism cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter, cu o adâncime a focarului la 100 km. Seismul a avut o intensitate în zona epicentrala de 5 grade pe scara Mercalli.
citeste mai mult
Autor: Ciprian Voin (ciprian.voin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 1
După un mandat plin de procese şi scandaluri al fostului director Ionac, toată lumea aprecia calmul relativ din mandatul actualului director, Avram Jecu. Totul nu a fost însă decât un foc de paie! Asta pentru că la Judeţean au revenit scandalurile!
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0

Locuitorii din zona Circumvalaţiunii-Torontalului s-au reunit în prima şedinţă a consiliului consultativ din acest an, cu probleme vechi şi noi pe care le-au expus reprezentanţilor primăriei: Sorin Grindeanu, viceprimar, Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu şi Ioan Ganciov, şeful Direcţiei de Drumuri.
Opinii: 0
Oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor au anunţat, în urmă cu câteva zile, restructurări semnificative în sistemul feroviar. Practic, 12.000 de ceferişti din toată ţara vor rămâne fără locuri de muncă, dacă planul ministrului Berceanu se va concretiza. 5900 de angajaţi ai CFR Marfă vor fi concediaţi, alături de 2500 de la CFR Călători şi 3500 de la CFR SA.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Şedinţa organizată de rezidenţii cartierului Cetate nu a fost onorată de nimeni din conducerea primăriei, singurii prezenţi fiind Adrian Schiffbeck de la Direcţia comunicare şi Stanciu Monica de la Direcţia salubrizare.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Timişoara se confruntă cu o lipsă acută de parcări şi spaţii verzi, fie că este vorba de lipsa unei viziuni în momentul proiectării, a unor lacune legislative ulterioare, a creşterii masive a numărului de autovehicule, a retrocedărilor, a constituirii dreptului de proprietate ş.a.m.d., cert este că administraţia locală este complet depăşită de situaţie.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
O lege privind protejarea monumentelor istorice a fost elaborată şi a intrat în vigoare încă din anul 2001. Puţini îi ştiu conţinutul, chiar şi dintre cei direct interesaţi. Mai ales în ceea ce priveşte drepturile proprietarilor de clădiri-monument.
citeste mai mult
Opinii: 0
Ministerul Apărării Naţionale deţine în Timişoara mai multe clădiri care ar putea trece în patrimoniul municipiului dacă acestea ar face obiectul unor solicitări din partea administraţiei locale. În această situaţie se află şi clădirea Garnizoanei, din Piaţa Libertăţii. Imobilul ar putea fi redat timişorenilor, cu sprijinul reprezentanţilor din Guvern, iar transferul către comunitatea locală ar fi unul cât se poate de firesc, dacă ne gândim la faptul că numeroase instituţii publice, în special şcoli, îşi desfăşoară activitatea în spaţii pentru care plătesc chirie, unele chiar sub ameninţarea evacuării.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Prima şedinţă din acest an a Consiliului consultativ de cartier Stadion-Soarelui a avut pe ordinea de zi probleme de urbanism, drumuri şi amenajarea spaţiilor verzi. În prezenţa Ofeliei Secula, consilier la Direcţia de Drumuri şi Transporturi din cadrul Primăriei Timişoara, rezidenţii cartierului au înşiruit aproape toate străzile şi trotuarele pe care le străbat zi de zi şi care sunt departe de standardele unui oraş de cinci stele în care se pretinde că ar locui.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Opinii: 0
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Alocarea financiară pentru Regiunea Vest în perioada 2007 – 2013 reprezintă aproximativ 10,34% din totalul finanţării Programului Operaţional Regional, adică 439,67 milioane de euro. Această valoare include doar contribuţia Uniunii Europene şi cofinanţarea din sursele publice naţionale şi locale.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Ultimul consiliu consultativ de cartier al Timişoarei a luat fiinţă în 19 februarie, fiind delimitat ca areal de strada Aristide Demetriade - nord, strada Enric Baader - est, străzile Coriolan Brediceanu, Oituz şi B-dul Take Ionescu - sud, Piaţa 700 - vest.
citeste mai mult
Autor: George Schinteie (george.schinteie@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
În condiţiile unui buget de austeritate, Guvernul Boc se confruntă deja cu mari probleme. Dacă este reală motivaţia demisiei, după doar 12 zile, a lui Liviu Dragnea de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, el invocând alocarea unui buget insuficient, iată că vicepremierul Dan Nica, investit şi ministru de interne, a ajuns la concluzia că este necesară angajarea a încă 2000 de poliţişti, iar din total, 30% vor fi repartizaţi la serviciul „Pază şi Ordine”.
citeste mai mult
Opinii: 0
Conform registrului Biroului de Arme, explozivi şi substanţe toxice din cadul IPJ Timiş, în judeţ sunt înregistrate 10.000 de arme. Dintre acestea, peste 6.000 sunt letale, iar restul apar ca neletale.
Autor: Ciprian Voin (ciprian.voin@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 2
Opinia Timişoarei îţi propune, începând cu numărul următor, un pariu! Pariul pe bănăţeni. Vrem să demonstrăm că Timişoara se poate bate cu Bucureştiul şi din punct de vedere al afacerilor. Am scris de multe ori despre diferenţa enormă între sumele pe care le încasează guvernul din impozitele plătite de firmele din Timiş şi banii care se întorc aici: în ultimii 8 ani suma totală este de peste 700 de milioane de euro, banii care au fost „extraşi” din Timiş pe diferite căi.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Deşi de mai bine de şapte ani de zile se vorbeşte şi se schiţează planuri pentru reabilitarea Pieţei Iosefin, care funcţionează de pe la sfârşitul anilor ’70 în actuala locaţie, se pare că abia acum se va finaliza proiectul. După un ritual cunoscut, reprezentanţii primăriei au prezentat planşele viitoarei pieţe la întâlnirea Consiliului consultativ de cartier Iosefin, în faţa unui public format din circa 30 de persoane.
citeste mai mult
Opinii: 1
Zilele trecute ne-a vizitat cel mai de succes ministru român actual (prin prisma bugetului care îi va fi alocat). Doamna Elena Udrea a lăudat zona Făgetului, dar a recunoscut că nu ar sta mai mult de două zile pe acolo şi o credem.
citeste mai mult
Opinii: 0

În 2005, Primăria Timişoara a fost dotată cu un lift destinat persoanelor cu handicap, la care se ajunge prin intermediul unei rampe, dispuse la intrarea secundară a instituţiei. Problemele apar însă înainte de a ajunge la uşa Primăriei. Persoanele cu handicap locomotor trebuie mai întâi să treacă de bariera restrictivă care delimitează parcarea angajaţilor instituţiei.
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Autorităţile locale cheltuiesc anual sume considerabile din bani publici pentru diferite investiţii, în special prin organizarea de licitaţii. Dacă luăm la puricat respectivele proceduri, am tinde să credem că Timişoara cam duce lipsă de firme, la licitaţii înscriindu-se aceleaşi firme, cât să le numeri pe degetele de la mâini.
citeste mai mult
Opinii: 0
În 1953, în Bucureşti, prin munca întregului popor, cum se obişnua pe atunci, se construia Stadionul „23 August”. După 1989, i s-a schimbat numele în „Naţional”, iar cele 60.000 de locuri au fost ocupate de spectatori amatori de senzaţii naţionale tari, cum ar fi concertul megoperatului Michael Jackson, al trupei „Rolling Stones” sau meciurile de neuitat ale celor de la Dinamo cu Lazio şi Elfsborg.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Un studiu recent arată că 4% (dublu faţă de media europeană!) din copiii României sunt supradotaţi, adică au un coeficient de inteligenţă peste 130. Făcând un calcul simplu, dacă populaţia şcolară a Timişoarei are peste 100.000 de elevi (în clasele I-XII) înseamnă că, potenţial, circa 4.000 dintre ei sunt supradotaţi. Din păcate, autorităţi sau asociaţii de profil, nimeni nu a ştiut să ne spună exact câţi asemenea copii are oraşul nostru...
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Urbea de pe Bega se poate mândri la ora actuală cu 82 de fântâni publice forate şi alte 10 în curs de forare. Nimic de zis, nu putem compara apa extra-plată servită cu epurările de rigoare de la chiuvetă cu cea de fântână, verificată periodic de instituţia sanitară abilitată.
citeste mai mult
Autor: George Schinteie (george.schinteie@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
În anul 1994, începea în oraşul nostru construcţia unui spital municipal pe Calea Torontalului, care urma să găzduiască, în aceeaşi clădire, cele opt clinici ale actualului spital clinic municipal, împrăştiate în acest moment, ca şi atunci, în mai multe locaţii.
citeste mai mult
Opinii: 0
Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter s-a produs luni, 19 ianuarie 2009, după miezul nopţii, la ora 00,47, ora României, în zona Munţilor Retezat, a informat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri şi a avut, în zona epicentrală, intensitatea IV pe scara Mercalli.
citeste mai mult
Autor: Aurora Margeanu (aurora.margeanu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Documentaţia a fost înaintată departamentului de resort al Ministerului Culturii, în vederea clasării. Astfel, clădirile vechi ale Fabricii de Ciorapi au devenit monument de arhitectură de sine stătător şi fac parte din rezervaţia Fabric.
citeste mai mult
Autor: Oana Adamescu (oana.adamescu@opiniatimisoarei.ro) Opinii: 0
Pentru parcări ecologice, spaţii de joacă şi parcuri, treaba e şi mai încâlcită: locuitorii trebuie să identifice locaţii pretabile pentru astfel de investiţii, să întocmească o listă cu acordul limitrofilor, apoi să le comunice primăriei. La rândul ei, prin Direcţia de Patrimoniu, aceasta verifică situaţia juridică a terenului în cauză prin banca de date, cereri de revendicări etc şi, în caz că terenul aparţine primăriei şi e liber de sarcini, se va trece la elaborarea documentaţiilor tehnico-economice. Deşi s-a propus o inversare a procesului, în sensul ca primăria să-şi identifice terenurile care-i aparţin, iar reprezentanţii cartierelor să facă propuneri în funcţie de acestea, primarul a respins această variantă.
citeste mai mult
Abonare la RSS