Cate firme din Timis vor sa aiba brandul ‘Made in Banat’ si ce inseamna asta? Iata conditiile, stabilite la Targul de la Zrenjanin, in Serbia!

TIMISOARA. S-a pus la punct procedura de acordare a marcii ‘Made in Banat’, care trebuie sa fie o garantie a calitatii si recunoasterii.  Mai multe firme interesate sa obtina aceasta marca au participat la expozitia cu acelasi nume organizata la Zrenjanin, in Serbia, in cadrul Targului de Inovare, Cooperare si Antreprenoriat – INOCOOP 2014, la finele saptamanii trecute.


Evenimentul face parte din activitatile Proiectului “Made in Banat”, finantat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania–Republica Serbia si derulat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis in calitate de partener coordonator impreuna cu Agentia de Dezvoltare Economico-Sociala Timis (ADETIM), Camera Economica Regionala Pancevo, Camera Economica Regionala Zrenjanin si Camera Economica Regionala Kikinda din Serbia.

Prin acest proiect, partenerii au pus la dispozitia firmelor din regiunea transfrontaliera Romania-Serbia, cu titlu gratuit, un spatiu special amenajat in care acestea si-au facut cunoscute produsele si serviciile.

Din Banatul romanesc au fost prezente 10 firme – Ambasador Plus (cazane de incalzire centrala, cazane de baie, boilere, hidrofoare etc.), Bebe Design (mobilier pentru copii), Lipoplast (ferestre si usi termopan), Lipangif (fabricarea de saltele si somiere), Minna TM (productie uniforme de lucru), Oglinda S.A. (prelucrarea sticlei si oglinzilor), Pixel Cargo (transport marfa), Prod GFI (mobilier baie), Prospero (brutarie, patiserie, cofetarie), Subin (flori, amenajare spatii verzi), interesate sa primeasca marca „Made in Banat”,  dar si sa patrunda pe piata din Serbia si sa colaboreze cu firme de acolo.

Cu ocazia evenimentului de la Zrejnjanin, a fost prezentat Proiectul MADE IN BANAT si procedura de acordare a marcii, care a fost oficial asumata si semnata de reprezentantii partenerilor de proiect.

Firmele interesate sa obtina brandul „Made in Banat” sunt invitate la sediul CCIA Timis, incepand cu data de 1 octombrie, pentru a afla detalii despre procedurile, criteriile si documentatia privind acordarea marcii, in vederea depunerii dosarelor de candidatura.

Dintre acestea, doar 5 vor primi gratuit, in cadrul proiectului, marca inregistrata „Made in Banat”.

Proiectul vizeaza cresterea competitivitatii IMM-urilor care realizeaza produse traditionale, specifice regiunii Banatului istoric, prin promovarea acestora sub marca „Made in Banat”.

Cerintele obligatorii privind acordarea marcii „Made in Banat” sunt urmatoarele:

Producatorul/prestatorul de servicii trebuie sa aiba sediul social sau sa isi desfasoare activitatea in regiunea transfrontaliera Romania-Serbia (Banatul romanesc si Banatul sarbesc);
Resursele materiale si umane utilizate trebuie sa provina din regiunea vizata de proiect, in procent de 51%.
Produsele nealimentare trebuie insotite de o declaratie de conformitate;
Producatorul/prestatorul de servicii trebuie sa indeplineasca conditiile legale de functionare din punct de vedere sanitar-veterinar, sanatate publica, protectia mediului, protectia  consumatorului, din fiecare stat;
Producatorul/prestatorul de servicii trebuie sa aiba sistemul de management al calitatii, implementat sau  in curs de implementare, pentru produsele alimentare, ISO 22000:2005, iar pentru produsele nealimentare: ISO 9001:2008, cat si un sistem al managementului de mediu conform 14001:2004;
Situatia / capacitatea tehnica de productie si situatia economico-financiara (capacitatea financiara) a producatorului / prestatorului de servicii se va demonstra prin documente justificative (productie anuala – continuitate pe ultimii trei ani de activitate; bilant contabil, cont de profit si pierderi – cifra de afaceri pe ultimii trei ani).

Evaluarea documentatiei de calificare si a cerintelor obligatorii se va face de catre comisiile de specialitate, in Romania si respectiv, Serbia. Acestea vor inainta Grupului comun de lucru un raport continand firmele eligibile propuse pentru a purta marca “Made in Banat”, urmand ca aprobarea sa apartina Grupului de lucru.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.