Care e cea mai mica medie cu care se va intra la liceu din 2015? Ce spune ministrul Educatiei?

Noi modificari in privinta admiterii la liceu. Din 2015, admiterea se va face pe baza unei medii minime. Ministrul Educatiei a dezvaluit joi care este aceasta.

Admiterea in liceu se va face, din 2015, cu medie de minimum 5, a anuntat ministrul Educatiei, Remus Pricopie, care a precizat ca intervalul de doi ani pana la intrarea in vigoare a reglementarii este necesar pentru pregatirea acesteia.

Anuntul a fost facut de Pricopie la prezentarea bilantului anului scolar 2012-3013 in Capitala, fiind primit cu aplauze de directorii unitatilor de invatamant prezenti la eveniment.

Media de admitere in liceu a fost calculata, pana in anul scolar 2013-2014, ca medie aritmetica dintre media notelor de la evaluarea nationala si media generala a anilor de gimnaziu.

Din anul scolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere in liceu, media de la evaluarea nationala va reprezenta 75 la suta, fata de 50 la suta in anii trecuti, scazand astfel la 25 la suta ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admisi in clasa a IX-a, la prima etapa de repartizare in licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizati in unitati de invatamant din mediul urban, iar 1.677, in licee din rural, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educatiei Nationale.

Pricopie: Inscrierea la gradinita a copiilor de 5 ani, obligatorie din 2015

Inscrierea la gradinita a copiilor de 5 ani va fi obligatorie incepand din 2015, a anuntat, joi, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, potrivit caruia, in prezent, ponderea de cuprindere in invatamantul prescolar a acestei categorii de varsta este de 98 la suta.

Ministrul Educatiei a subliniat ca masura este „adresata” procentului de doi la suta care nu este cuprins in invamantul prescolar.

Astfel, potrivit lui Pricopie, toti copiii in varsta de cinci vor trebui inscrisi la gradinita, in grupa mare, din 2015.

Invatamantul general obligatoriu este, in prezent, de 10 clase si cuprinde invatamantul primar si cel gimnazial.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.