Cand ne vom plimba in sfarsit prin Piata Unirii din Timisoara, dupa renovare?

TIMISOARA. Nu mai e mult timp pana cand ne vom plimba prin Piata Unirii fara sa ocolim utilajele si mormanele de piatra cubica. Autoritatile locale sustin ca cea mai frumoasa piata din Timisoara va fi gata la sfarsitul lunii octombrie sau, in cele mai rau caz, la mijlocul lunii noiembrie.

Piata a fost pavata aproape in intregime, sustine primarul Timisoarei, insa mai e de lucru pe partea cu Lenau Mic. In curand se va trece si la amenajarea zonei centrale a Pietei Unirii, care nu va suferi foarte multe modificari. Tot mobilierul urban care va aparea in Unirii va fi nou nout.

„Mult a fost, putin a mai ramas. Zona care mai e de pavat in Piata Unirii este una restransa. Ea este situata inspre nord si cred ca pe la sfarsitul lunii octombrie, eventual pana pe la mijlocul lunii noiembrie, depinde si de vreme, am vazut ca se arata o perioada foarte ploioasa, totul va fi gata. Se va trece cat de curand si la amenajarea zonei centrale, aceea care va ramane asa cum este acum, cu spatii verzi, cu alei, dar zona care va fi retusata. Tot ce inseamna spatiu cu banci si anumite ornamente va fi innoit total. Totul se schimba, am fost saptamana aceasta impreuna cu reprezentantii firmelor care executa lucrarile sa vedem niste mostre de piatra naturala si alte solutii care sunt propuse de proiectant pentru a lua o decizie, pentru ca in curand trebuie sa se treaca si la aceasta parte a lucrarii”, a explicat Nicolae Robu.

Cat despre pavarea celorlalte strazi incluse in proiect, primarul Timisoarei spune ca nu mai are emotii atat de mari cu privire la piatra cubica. Pentru unele strazi trebuie sa vina, dupa cum am mai anuntat, tocmai din Italia, de la o cariera unica.

„Pe strada Mercy a venit in sfarsit piatra de la acea cariera unica din Italia, s-a reluat pavarea, s-a progresat foarte mult, saptamana viitoare probabil ca vine ultimul sau penultimul transport de la acea cariera. Ce ne-a ramas se va pava cu piatra de la cariere din Romania. Emotiile ca ar putea aparea blocaje in aprovizionarea cu piatra sunt mult mai mici”, a conchis Robu.

Ramane de vazut daca lucrarile vor fi gata la timp si cat de mult vor mai trudi muncitorii de indata ce se lasa frigul peste Timisoara.

***

Lucrarile de reabilitare a centrului istoric din Timisoara au inceput la sfarsitul lunii octombrie 2013 si sunt realizate de firma Romprest, care face lucrari de arhitectura, rutiere, de alimentare cu apa si canalizare, retele de alimentare cu energie electrica, instalatii electrice pentru iluminatul public si telecomunicatii. De punerea in valoare a vestigiilor scoase la iveala de arheologi se ocupa alte doua firme.

Va reamintim, lucrarile de reabilitare din cartierul Cetate reprezinta un proiect mai vechi al Timisoarei initiat de administratia Ciuhandu, care a pus piatra de temelie in primavara anului 2012. Acestea se executa treptat, cu aproape 15 milioane de euro, 80% din bani venind de la UE, ca fonduri nerambursabile.

Ar trebui sa fie complet refacute, pana la sfarsitul anului, 10 strazi in zona Unirii: Sergent Constantin Musat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul Piata Unirii si Libertatii, Lucian Blaga – pe tronsonul Piata Unirii si Piata Huniade, Florimund Mercy, Franceso Griselini, Fara Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu si Enrico Carusso.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.