Legea salarizarii amanata pentru 2012. Salariile cresc cu 15% in 2011?

Dupa ultima sedinta cu partenerii guvernamentali, se pare ca salariul minim pe economie ar urma sa fie 670 de lei in 2011. Legea salarizarii va fi insa amanata pentru 2012, potrivit unor surse apropiate negocierilor. Potrivit surselor citate, in varianta prezentata de Boc se arata ca in 2011 vor fi cresteri de pana la 15% la toate salariile, pornind de la nivelul de acum al lefurilor.

De asemenea, premierul a sustinut ca, pentru persoanele cu venituri mai mici de 1.000 de lei, trebuie sa se gaseasca o forma de compensare.

Sursele au declarat ca Legea salarizarii unitare nu se va aplica de anul viitor ci abia din 2012. Mai exact, pe parcursul anului 2011 se va mentine metoda de plata a salarilor din prezent, iar retriburiile bugetarlor vor fi marite cu 15%,

Abia din 2012 insa, se va aplica piramida salariala, asa cum este ea prevazuta in proiectul Legii salarizarii, aflat in dezbatere in aceste zile, au mai spus sursele.

Potrivit reprezentantilor PDL, varianta finala va fi decisa luni, dupa sedinta Coalitiei si a Guvernului si dupa consultari cu Banca Mondiala, Comisia Europeana si Fondul Monetar international.

De altfel, ministrul muncii, Ioan Botis, a fost astazi la Palatul Cotroceni pentru o discutie cu presedintele Traian Basescu pe tema Legii salarizarii unitare.

Asadar, premierul Emil Boc le-a prezentat, miercuri, parlamentarilor coalitiei, variante privind Legea salarizarii unitare, aratand ca salariul minim pe economie ar urma sa fie de 670 de lei, au declarat surse parlamentare. In varianta prezentata de Boc se arata ca in 2011 vor fi cresteri salariale de pana la 15% la toate salariile, pornind de la nivelul de acum al salariilor.

Surse guvernamentale au declarat, marti, agentiei Mediafax, ca Guvernul analizeaza in prezent varianta unei majorari pe medie a salariilor in sectorul bugetar de 15%, aplicabila de la 1 ianuarie 2011, si acordarea unui sprijin financiar suplimentar persoanelor cu venituri sub 1.000 lei. in privinta salariului minim, variantele aflate inca in analiza Guvernului se refera la o valoare cuprinsa intre 650 lei si 690 lei, fata de nivelul actual de 600 lei. Executivul intentioneaza sa isi angajeze raspunderea pentru proiectul legii salarizarii.

In aceeasi sedinta, Guvernul a promis FMI ca reducerea numarului de angajati in sectorul public va continua si anul viitor, iar pentru a diminua deficitul bugetar la 3% din PIB in 2012, Executivul va restrange in continuare cheltuielile, inclusiv pentru salarii si prime, apeland insa si la masuri suplimentare. Angajamentul de a continua politica de reducere a numarului de personal in sectorul public atat in 2010, cat si in 2011 a fost inclus in scrisoarea suplimentara convenita cu Fondul Monetar International (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie, obtinuta de Mediafax. „Guvernul ramane angajat pentru reduceri in continuare de personal in sectorul public in perioada ramasa din 2010 si in 2011” , se arata in scrisoare.

La finele acestui an, numarul angajatilor in sectorul bugetar trebuie sa coboare la 1,29 milioane, conform intelegerilor anterioare cu FMI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Etichete