Noutati :

BC Timisoara – BCM Pitesti 69-70! Si favoritii pierd cateodata!

11 februarie, 2012 - 09:04 PM
Autor: Caius Seracin      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. Pauza de doua saptamani din campionat i-a dat peste cap pe baschetbalistii timisoreni. Lipsa jocurilor oficiale, a presiunii si a mizei s-a vazut perfect in meciul disputat de BC Timisoara in fata celor de la BCM Pitesti. Alb-violetii au pierdut un meci in care si-au aratat clasa doar in sfertul al treilea, in rest fiind surclasti de adversari.
Din cauza pauzei de doua saptamani, timisorenii au inceput foarte prost partida. BCM Pitesti a condus in primele 3 minute cu 2-0, insa Siriscevici a adus egalitatea. Tot oaspetii au marcat pentru 4-2 si 6-2. La acest scor Ivan Siriscevici avea sa scuture plasa cu o trita din extrema, iar tabela arata Timisoara – Pipesti 7-8. Era insa prea putin. Piestenii s-au duc apoi la 11-8, insa leii au recuperat cu 3 minute inainte de finalul primului act si s-au apropiat la 10-11. Tot pitestenii au fost la carma partidei. Mai mult cu gandul la Final Four-ul de saptamana viitoare, alb-violetii au facut greseli copilaresti in aparare, iar tabela arata in ultimele 60 de secunde: 15-11 in favoarea argesenilor. Cuici arunca de 3, iar mingea scutura plasa: 15-14. Actul inaugural se incheie cu o cadere a lui Cuici peste Calota ci cu o sedinta a tehnicianului Predrag Badnjarevici care si-a mustruluit serios elevii pentru sfertul extrem de slab.

In actul doi, gazdele ies pe parchet mai motivate si preiau imediat conducerea pe tabelea: 16-15, insa Vujacici raspunde printr-o trita. Velickovici mai adauga si el 3 puncte (21-15) la zestrea pitestenilor si in tribuna lumea se intreba ce a patit echipa care pana in urma cu doua saptamani domina baschetul romanesc. Cu Dragos Andrei intrat in locul lui Zlatko Jovanovici, timisorenii preiau conducerea la jumatatea actului secund la 22-21. A fost doar un foc de paie. Cele doua echipe au mers apoi cap la cap, pana cand adversarii s-au desprins la 30-26, apoi la 34-26 si 37-26. 11 puncte avans nesperat pentru pitesteni, iar la cabine s-a intrat 41-31 in favoarea outsiderilor.

De la cabine timisorenii ies mult mai motivati si mai concentrati si asta se vede pe tabela de marcaj, reusind sa recupereze miraculos cele 11 puncte. Cu 3 mimunte inainte de sfarsitul actului, banatenii preiau conducerea: 51-49. Piestenii au dat pana in acest moment sezatia ca au terminat benzina, insa in doar cateva secunde au reusit doua cosuri si s-au desprins din nou: 54-51. La 59-56 timisorenii reintra in joc si termina sfertul en fanfare: 59-58.

Sfertul patru incepe cu forcingul oaspetilor, care reiau conducerea pe tabela de marcaj la 60-59. Vujacici aduce linistea in sala cu slam dunkul sau care face ca tabela sa arate: 63-66. Cuici reduce diferenta la 65-68, iar sala este din nou in picioare, sperand ca in cele 4 minute ramase pana la final Leii din Banat mai pot reveni. Cu 1 minut si jumatate inainte de final, argesenii se duc la 5 lungimi: 70-65. Cu doua libere transformate Jovanovici readuce speranta in tabara amfitrionilor. Tabela arat 70-67 pentru oaspeti, iar Popescu are sansa sa reduca din ecart cu doua libere la 20 de secunde de final. Acesta isi demonstreaza valoarea, iar tabela arata 70-69 in favoarea argesenilor. Ultimele 5 secunde sunt de foc. Siriscevici scapa pe contraatac, insa inexplicabil pierde balonul, Popovici e faultat de Popescu, sarbul rateaza cele doua libere, iar aruncarea lui Jovanovici nu intra in cos. Pentru timisoreni este a treia infrangere in acest campionat, insa ramane in continuare in fruntea clasamentului. Pentru banateni urmeaza Final Four-ul Cupei Romaniei de saptamana viitore.

Remarcati:
BC Timisoara: Popescu 19 puncte, 17 recuperari, Cuici 18 puncte, 4 pase decisive, Archie 13 puncte, 7 recuperari.
Pitesti: – Vujacic 19 puncte, 5 recuperari, Popovic 17 puncte, 7 recuperari, Kinloch 14 puncte, 9 recuperari, Calota 11 puncte, 4 pase decisive.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor