BC Timba nu a avut puterea sa forteze a doua victorie in Liga Nationala. Ursii au cedat, 63-77 in fata celor de la Targu Mures

Bucuria primei victorii in Liga Nationala nu a tinut decat cinci zile pentru gruparea pregatita de Bogdan Murarescu. Lipsa de experienta a jucatorilor de la  nou-promovata timisoreana si-a spus cuvantul si in intalnirea cu Targu Mures, din cadrul celei de-a patra etape a primei divizii.

Oaspetii au incercat sa forteze desprinderea pe tabela inca din primul sfert. Fostul jucator al lui BC Timisoara, Branco Cuic s-a simtit ca acasa la Sala Constantin Jude. Sarbul a marcat 6 puncte si le-a oferit colegilor sai nu mai putin de  patru assist-uri in primele zece minute, iar Targu Mures a incheiat primul sfert cu un avataj de 9 puncte(14-23), desi condusese la 12 puncte in minutul 7.
Diferenta maxima din primul sfert a fost atinsa din nou, imediat dupa inceputul sfertului doi(14-26), dar elevii lui Bogdan Murarescu au reusit apoi sa se organizeze mai bine in aparare si in patru minute au redus ecartul la doar 5 puncte (24-29, in minutul 15), Stojakovic(4 puncte), Czmor(4 puncte) si Johnson(2 puncte) marcand pentru ”ursi”. Lipsa de experienta si-a spus insa cuvantul in minutele urmatoare pentru echipa timisoreana,iar aruncarile ratate au curs pentru galben-negrii. Johnson a bifat doua aruncari de trei puncte ratate, Stojakovici, una, iar alte  5 aruncari de 2 puncte au ramas nefructificate de timisoreni pana la pauza. Cei de la Targu Mures au profitat si s-au distantat din nou pe tabela , conducand la finele sfertului doi cu 31-44.
Avantajul oaspetilor a crescut si mai mult pana la sfarsitul celui de-al treilea sfert, cand  aveau un ecart de 15 puncte(48-63).
Diferenta maxima, 17 puncte a fost atinsa in minutul 39 cand tabela arata scorul de 77-63 pentru echipa pregatita de Srecko Sekulovic, Targu Mures impunandu-se in final cu scorul de 77-63.
”Daca reuseam sa fructificam o mai mare parte din aruncarile pe care le-am avut si nu pierdeam atatea mingi prosteste puteam sa fim mai aproape de ei.Nu am fost surprinsi cu nimic de ei, doar am executat gresit, avem peste 20 de mingi pierdute, nu poti sa castigi asa. Se are ca nu putem sa avem o zi echilibrata. Eu zic ca in aparare ne-am descurcat destul de bine, i-am tinut totusi la 70  de puncte, daca limitam numarul greselilor copilaresti, punctele lor erau mai putine. Problema este ca noi nu am reusit sa marcam, cu 3 aruncari frunctificate din 23 de aruncari de trei puncte, e greu sa bati pe cineva”, a spus la final antrenorul de la BC Timba,Bogdan Murarescu.
Cel mai bun marcator al timisorenilor a fost Florin Popa cu 15 puncte, uramat de  Jordan Glynn, cu 13 puncte, in timp ce de la Targu Mures s-a remarcat Branko Cuic cu 27 de puncte marcate.
Vezi foto pe www.fortaviola.ro.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.