Bani mai multi pentru persoanele cu handicap si scutirea de impozite pentru insotitori. Cat ar urma sa primeasca?

Indemnizatiile pentru persoane cu handicap ar putea creste. PNL a initiat mai multe proiecte de lege prin care adultii cu gandicap grav, accentuat sau mediu ar putea primi indemnizatii mai mari, iar apartinatorii acestora ar putea fi scutiti de plata impozitelor pe locuinte sau pe masini.

Astfel, persoanele cu handicap grav vor avea venituri egale cu salariul minim pe economie, in timp ce aceia care sufera de handicap accentuat ar urma sa primeasca jumatete din salariul minim, iar adultii cu handicap mediu un cuantum de 25% din salariul minim, potrivit proiectului de lege.

In prezent, adultii cu handicap grav primesc din partea statului 340 de lei, cei cu handicap accentuat 272, iar cei incadrati in grad de handicap mediu, 39 de lei, in fiecare luna.

Citeste mai mult aici.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.